DECIZIE Nr. 20
din 10 martie 2008
referitor la temeiul
reducerii pedepsei, pentru infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de
moarte, în cazul constatarii de circumstante atenuante
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 334 din 20 mai 2009
Dosar nr. 3/2008
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la
temeiul reducerii pedepsei, pentru infractiunea de loviri sau vatamari
cauzatoare de moarte, în cazul constatarii de circumstante atenuante.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de
judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea,
adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, solicitând să fie admis în sensul de a se stabili că, atât în cazul
infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută la art. 183
din Codul penal, cât şi al celorlalte infracţiuni săvârşite cu intenţie care au
ca urmare moartea victimei, atunci când se constată existenţa de circumstanţe
atenuante, sunt aplicabile dispoziţiile art. 76 alin. 2 din Codul penal.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti nu există un
punct de vedere unitar cu privire la înţelesul sintagmei infracţiuni
săvârşite cu intenţie „care au avut ca urmare moartea unei persoane",
cuprinsă în dispoziţiile art. 76 alin. 2 din Codul penal.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că,
atât pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cât şi
pentru celelalte infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare
moartea victimei, temeiul reducerii pedepsei, atunci când se constată existenţa
de circumstanţe atenuante, îl constituie, după caz, dispoziţiile art. 76 alin.
1 lit. a) sau b) din Codul penal.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că sintagma
infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei
persoane", cuprinsă în dispoziţiile art. 76 alin. 2 din Codul penal, se
referă la orice infracţiune cauzatoare de moarte a cărei formă de vinovăţie
este praeterintenţia, astfel că, în cazul constatării de circumstanţe
atenuante, sunt aplicabile dispoziţiile acestui text de lege pentru asemenea
infracţiuni.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
Potrivit art. 183 din Codul penal, prin care este
incriminată infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, „dacă
vreuna dintre faptele prevăzute în art. 180-182 a avut ca urmare moartea
victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani".
Tot astfel, în cazul infracţiunilor de viol, de act
sexual cu un minor, de perversiune sexuală, de tâlhărie, de piraterie, sunt
prevăzute pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei (art. 197
alin. 3, art. 198 alin. 6, art. 201 alin. 6, art. 211 alin. 3, art. 212 alin. 3
din Codul penal), iar în cazul infracţiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal este prevăzută pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani dacă fapta a
avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei (art. 189 alin. 6 din Codul
penal).
Toate aceste infracţiuni cu caracter agravat, datorită
conţinutului lor concret, prezintă un grad accentuat de pericol social,
determinat de efectul ireversibil şi grav al producerii morţii sau sinuciderii
victimei, ceea ce a impus sporirea substanţială a pedepselor prevăzute pentru
infracţiunile-tip, ale căror consecinţe sunt limitate.
In dezvoltarea reglementării criteriilor generale de
individualizare a pedepselor, astfel cum acestea sunt prevăzute în art. 72 din
Codul penal, legiuitorul a instituit, în continuare, dispoziţii referitoare la
circumstanţele atenuante legale şi la cele judecătoreşti, la circumstanţele
agravante, la efectele circumstanţelor atenuante şi a celor agravante, la
concursul între cauzele de agravare şi de atenuare.
In cadrul acestor dispoziţii, prin art. 76 din Codul
penal, privind efectele circumstanţelor atenuante, s-a prevăzut între altele,
la alin. 2, că în cazul „infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca
urmare moartea unei persoane", „dacă se constată că există circumstanţe
atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din
minimul special".
Această reglementare imperativă, cu caracter
derogatoriu de la regula generală instituită la alin. 1 din acelaşi articol,
prin care s-a prevăzut posibilitatea reducerii mai substanţiale a diferitelor
categorii de pedepse în cazul constatării de circumstanţe atenuante, are
prioritate de aplicare în situaţiile restrânse la care se referă, fiind
justificată de natura infracţiunilor ce prezintă gradul avansat de pericol
social avut în vedere de legiuitor.
Problema ce face obiectul recursului în interesul legii
este aceea de a clarifica dacă sintagma „infracţiuni săvârşite cu intenţie care
au avut ca urmare moartea unei persoane" la care se referă textul
derogator al art. 76 alin. 2 din Codul penal include şi infracţiuni
praeterintenţionate care au avut ca urmare moartea victimei.
Răspunsul afirmativ sau negativ la această întrebare
implică, în mod necesar, o interpretare logico-raţională a sintagmei
susmenţionate, raportat la ceea ce reprezintă praeterintenţia ca modalitate de
manifestare a vinovăţiei în cazul infracţiunilor cauzatoare de moarte.
Praeterintenţia, denumită în doctrină intenţie
depăşită, este acea formă de vinovăţie mixtă care cuprinde intenţia şi culpa
reunite şi care se realizează prin săvârşirea unei fapte cu intenţie şi
producerea unui rezultat mai grav decât cel urmărit ori acceptat de făptuitor,
rezultat care este imputabil sub forma culpei, deoarece fie l-a prevăzut, nu
l-a urmărit şi nici acceptat, dar a socotit fără temei că el nu se va produce,
fie că nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
Aşadar, în cazul infracţiunilor praeterintenţionate cauzatoare
de moarte, autorul comite cu intenţie o faptă urmărind un anumit rezultat, care
însă se amplifică şi devine atât de grav încât are ca urmare moartea victimei.
Asemenea formă mixtă de vinovăţie care presupune
întotdeauna iniţial intenţia în săvârşirea unei fapte şi care apoi are drept
urmare moartea victimei nu se poate situa în afara, ci în interiorul
înţelesului pe care l-a voit legiuitorul prin sintagma „infracţiuni săvârşite
cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane".
Aceeaşi concluzie este impusă în mod logic şi de
interpretarea logico-raţională a sintagmei folosite de legiuitor în alin. 2 al
art. 76 din Codul penal.
Dacă voinţa legiuitorului ar fi fost în sensul de a
crea un sistem derogator de reducere a pedepsei cu cel mult până la o treime
din minimul prevăzut, doar în cazul acelor infracţiuni ce cauzează moartea care
se săvârşesc cu intenţie directă şi indirectă, evident că legiuitorul ar fi
exprimat-o în mod expres, limitându-se la nominalizarea infracţiunilor de omor,
fără să adauge infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea
unei persoane.
Legiuitorul nu a procedat în acest mod, ci a recurs la
sintagma „infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei
persoane", tocmai pentru că legiuitorul nu a voit să circumscrie acest
regim derogator la infracţiunile de omor, ci la orice altă infracţiune
săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142
din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul
legii şi a se stabili că sintagma infracţiuni săvârşite cu intenţie „care
au avut ca urmare moartea unei persoane", cuprinsă în dispoziţiile art. 76
alin. 2 din Codul penal, se interpretează în sensul că aceasta se referă şi la
orice infracţiune a cărei formă de vinovăţie este praeterintenţia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Sintagma „infracţiuni săvârşite cu intenţie care au
avut ca urmare moartea unei persoane" conţinută în dispoziţiile art. 76
alin. 2 din Codul penal se interpretează în sensul că aceasta se referă la
orice infracţiune a cărei formă de vinovăţie este praeterintenţia.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din
Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
p. Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei, eliberată
din funcţie prin pensionare,
Adriana Daniela White