DECIZIE Nr.
195 din 4 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 47 din Ordonanta Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 187 din 24 martie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre
Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Antonia Constantin - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
excepţie invocată de Daniel Huştea în Dosarul nr. 6.752/236/2008
al Judecătoriei Giurgiu.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul
excepţiei, domnul avocat Ion Mădălin Tănase, lipsind
părţile, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, expunând, pe larg,
motivele invocate în faţa Judecătoriei Giurgiu.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că
textul de lege criticat este constituţional sub rezerva de interpretare
şi aplicare din perspectiva art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
In acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale
în materie, şi anume Decizia nr. 1.096/2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 21 aprilie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 6.752/236/2008, Judecătoria Giurgiu
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie
invocată de Daniel Huştea.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se susţine, în
esenţă, că, potrivit hotărârii pronunţate de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Anghel împotriva României, procedura
reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este asimilată
procedurii penale, astfel încât trebuie aplicat, ca o garanţie
procesuală, principiul in dubio pro reo. Prin urmare, sarcina
probei revine agentului de poliţie care a constatat contravenţia
şi nu contravenientului, motiv pentru care nu îşi găsesc aplicabilitatea
dispoziţiile art. 1.169 din Codul civil, potrivit cărora „cel care
face o propunere înaintea instanţei trebuie să o
dovedească".
Judecătoria Giurgiu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată. Arată că „aplicarea cu prioritate
faţă de orice reglementări interne contrare a dispoziţiilor
Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu împiedică a se completa
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cu acele dispoziţii din Codul de
procedură civilă care nu sunt contrare Convenţiei Europene a Drepturilor
Omului".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Arată că „judecarea plângerii împotriva procesului-verbal de
constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii potrivit
regulilor de procedură civila, inclusiv aplicarea regulii generale privind
sarcina probei nu contravine art. 20 din Constituţie, întrucât
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale nu conţine reglementări privind
prezumţia de nevinovăţie a contravenientului în faza
extrajudiciară a stabilirii sancţiunii, astfel încât nu se pune
problema existenţei unei neconcordanţe."
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Avocatul Poporului nu
au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, având
următorul cuprins: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe se
completează cu dispoziţiile Codului de procedură
civilă."
In susţinerea
neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul
excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 20 referitoare la Tratatele
internaţionale privind drepturile omului, cu raportare la art. 6
paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, referitoare la prezumţia de
nevinovăţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
astfel cum a fost formulată, Curtea constată că art. 47 din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a mai format obiect al controlului de
constituţionalitate, cu o motivare similară şi prin raportare la
aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale ca
şi în cauza de faţă.
In acest sens este, de exemplu, Decizia nr.1096 din 8 septembrie
2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15
octombrie 2009, prin care Curtea a reţinut că „procesul-verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de
prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o
plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care
se bucură. In acest caz, instanţa de judecată competentă va
administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării
legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a
formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria
nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia
de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării
adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedură
civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea
strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din
contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea
adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa
art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine
răsturnarea sarcinii probei".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia
pronunţată anterior de Curte, precum şi considerentele care au
fundamentat-o îsi menţin valabilitatea.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art.
146 lit. d) si art. al 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6)
din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art.47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Daniel
Huştea în Dosarul nr. 6.752/236/2008 al Judecătoriei Giurgiu.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 4 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta