DECIZIE   Nr. 191 din 25 iunie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 567 din  1 august 2002

    Nicolae Popa             - presedinte
    Nicolae Cochinescu       - judecator
    Constantin Doldur        - judecator
    Kozsokar Gabor           - judecator
    Petre Ninosu             - judecator
    Serban Viorel Stanoiu    - judecator
    Lucian Stangu            - judecator
    Ioan Vida                - judecator
    Paula C. Pantea          - procuror
    Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, exceptie ridicata de Alexandru Petrescu si Virginia Petrescu in Dosarul nr. 1.430/C/2001 al Curtii de Apel Constanta - Sectia civila.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 18 iunie 2002 si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 25 iunie 2002.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea din 7 noiembrie 2001, Curtea de Apel Constanta - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, exceptie ridicata de Alexandru Petrescu si Virginia Petrescu in Dosarul nr. 1.430/C/2001 al acelei instante.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine ca textul de lege criticat contravine art. 15 alin. (2) din Constitutie, intrucat faptele care nu au putut determina nasterea sau stingerea unor situatii juridice, potrivit legii in vigoare, la data cand ele s-au realizat nu pot fi socotite, fara incalcarea principiului neretroactivitatii, ca au produs acele efecte, potrivit unei legi posterioare.
    In opinia instantei de judecata, exceptia este nefondata. Se considera ca prin textul de lege criticat nu s-a adus nici o incalcare prevederilor cuprinse in art. 15 alin. (2) din Constitutie, fiind reafirmat si consolidat un principiu general al dreptului civil, consacrat si de Constitutia Romaniei, anume ocrotirea bunei-credinte a subdobanditorului cu titlu oneros al unui imobil. Instanta apreciaza, de asemenea, ca pentru protectia subdobanditorului de buna-credinta, in raport cu imprejurarile concrete ale fiecarui caz, se poate apela si la alte principii de drept, printre care cel al aparentei in drept si cel al asigurarii securitatii circuitului civil.
    In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca dispozitiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu incalca principiul neretroactivitatii legilor, intrucat acest text de lege protejeaza pe subdobanditorul de buna-credinta, afirmandu-se astfel atentia acordata de legiuitor securitatii circuitului civil. Concluzia acestui punct de vedere este aceea ca prevederile criticate sunt constitutionale.
    Guvernul examineaza, prin prisma principiilor dreptului civil, consecintele vanzarii unui imobil apartinand altuia. In ipoteza in care cel putin cumparatorul a fost de buna-credinta, protejarea acestuia ar fi justificata, in conceptia Guvernului, "pe consideratiuni de echitate si utilitate sociala"; solutia nu este, evident, valabila in ipoteza dobandirii cu titlu gratuit. Cand insa - precizeaza in continuare Guvernul - ambele parti cunosc faptul ca vanzatorul nu este proprietarul bunului imobil, sanctiunea este nulitatea absoluta, in virtutea principiului "fraus omnia corrumpit". In lumina celor aratate, Guvernul socoteste ca textul art. 46 alin. (2) din lege nu aduce nici o reglementare noua, ci doar consacra legal, intr-un caz special - cand vanzator este statul -, o solutie existenta in practica si in doctrina. Concluzia este aceea ca textul de lege criticat nu retroactiveaza.
    Presedintele Senatului nu a trimis punctul sau de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, care au urmatorul continut: "Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta."
    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 15 alin. (2), conform carora: "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile".
    Analizand textul de lege supus controlului de constitutionalitate, Curtea constata ca acesta enunta doua teze distincte.
    Prima teza, cu valoare de principiu si de aplicabilitate generala, lipseste de eficienta juridica actele juridice de instrainare a imobilelor preluate de catre stat fara titlu valabil, prin sanctionarea lor cu nulitatea absoluta.
    A doua teza are caracter de exceptie si reglementeaza ipoteza in care, prin derogare de la regula, asemenea acte isi mentin validitatea in situatiile in care au fost incheiate cu buna-credinta.
    Desi autorul exceptiei nu isi circumscrie de plano critica de neconstitutionalitate, care vizeaza art. 46 alin. (2) in integralitatea sa, din argumentarea exceptiei Curtea constata ca, in realitate, acesta considera ca fiind neconstitutionala doar teza a doua din textul dedus controlului. Sub acest aspect autorul apreciaza ca prin validarea actelor de instrainare a unor imobile preluate fara titlu - acte in principiu nule - in cazul in care au fost incheiate cu buna-credinta s-ar conferi bunei-credinte o eficienta juridica pe care nu o avea anterior, respectiv la data incheierii actului de instrainare a carui validitate este pusa in discutie.
    Din aceasta perspectiva se sustine ca textul de lege dedus controlului de constitutionalitate modifica in mod esential regimul juridic aplicabil anterior tuturor actelor de instrainare a unor bunuri imobile, incheiate sub imperiul sau, in virtutea principiului "tempus regit actum", ceea ce contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, referitoare la neretroactivitatea legii.
    Analizand exceptia de neconstitutionalitate asa cum aceasta a fost ridicata de autorul sau, Curtea retine ca retroactivitatea textului de lege si deci neconstitutionalitatea tezei a doua a art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este, in mod necesar, subsecventa admiterii caracterului novator al reglementarii pe care textul o consacra. Altfel spus, numai in masura in care anterior intrarii in vigoare a textului de lege dedus controlului de constitutionalitate solutia consacrata de acesta nu era de conceput - desigur, in considerarea altor temeiuri sau a altor ratiuni - critica de neconstitutionalitate ar putea fi considerata ca fiind intemeiata.
    Or, sub acest aspect Curtea constata cele ce urmeaza:
    Potrivit art. 966 din Codul civil, "obligatia [...] fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect", iar, potrivit art. 968 din acelasi cod, "cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice".
    Cauza, fiind una dintre conditiile generale de validitate a actului juridic, reprezinta expresia pozitiei subiective a partilor fata de actul juridic incheiat. Ignorarea sau, dimpotriva, cunoasterea de catre cumparator a faptului ca bunul instrainat nu apartine vanzatorului, pozitie subiectiva in functie de care cumparatorul urmeaza sa fie calificat ca fiind de buna sau de rea-credinta, isi are un incontestabil reflex la nivelul cauzei.
    Un act de instrainare incheiat in conditiile in care ambele parti au fost de rea-credinta era considerat nul absolut, chiar anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, in aplicarea principiului "fraus omnia corrumpit", al carui temei legal il constituie art. 966 din Codul civil.
    Per a contrario, in masura in care ambele parti, sau cel putin cumparatorul, au fost de buna-credinta, intentia de fraudare a legii nu exista si, drept urmare, nici cauza ilicita. Asadar, sub acest aspect actul ar putea fi deplin valid.
    Validitatea sa ramane insa discutabila sub un alt aspect, si anume acela al obiectului. In astfel de situatii obiectul contractului de instrainare consta intr-un bun care nu apartinea vanzatorului, fiind, in consecinta, sustras prerogativei de dispozitie a acestuia. Recunoasterea efectului translativ de proprietate al unui asemenea act contravine principiului "nemo plus iuris ad allium transferre potest quam ipse habet".
    Totusi, nici practica si nici doctrina nu au inteles sa recunoasca in toate cazurile eficienta distructiva, in aceasta materie, a principiului enuntat. In conflictul de interese legitime dintre adevaratul proprietar si subdobanditorul de buna-credinta al bunului sau imobil, a fost preferat cel din urma. Recunoasterea prevalentei interesului subdobanditorului de buna-credinta a fost impusa - in baza unor ratiuni cu o aplicare mult mai larga si care au creat un adevarat principiu - de preocuparea pentru asigurarea securitatii circuitului civil si a stabilitatii raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic solutia si-a aflat asadar suport in ratiuni de ordin pragmatic, concretizate in principiul validitatii aparentei in drept, a carui esenta este exprimata prin adagiul "error communis facit jus".
    Incidenta acestui principiu este insa subsecventa intrunirii cumulative a doua conditii privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vanzatorului - eroare care trebuie sa fie comuna sau unanima si, de asemenea, invincibila - si a unei conditii privind buna-credinta a subdobanditorului, care trebuie sa fie perfecta, adica lipsita de orice culpa sau chiar indoiala imputabila acestuia.
    Astfel fiind, Curtea constata ca este neintemeiata sustinerea autorului exceptiei, in sensul ca solutia impusa de textul art. 46 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001 nu era posibila anterior intrarii sale in vigoare, intrucat textul in cauza ar fi avut un caracter novator si, prin aceasta, retroactiv.
    In realitate, singurul element "novator" adus de textul dedus controlului il constituie consacrarea in terminis, pe cale legala, a principiului ocrotirii bunei-credinte, intr-un domeniu particular, dar de interes social major, acela al regimului juridic al imobilelor preluate in mod abuziv de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
    Consacrarea unei astfel de solutii legislative a fost impusa legiuitorului si de imprejurarea ca in aceasta materie eroarea comuna cu privire la concordanta dintre aparenta si realitate si-a avut suportul in cadrul legislativ in vigoare la acel moment, care confirma, cu forta unei prezumtii juris et de jure, ca proprietarul aparent, statul, este adevaratul proprietar. O atare imprejurare justifica pe deplin optiunea legiuitorului de a conferi bunei-credinte o eficienta juridica similara celei din dreptul comun.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, exceptie ridicata de Alexandru Petrescu si Virginia Petrescu in Dosarul nr. 1.430/C/2001 al Curtii de Apel Constanta - Sectia civila.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 25 iunie 2002.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. NICOLAE POPA

                              Magistrat asistent,
                              Mihaela Senia Costinescu