DECIZIE Nr.
186 din 2 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 317 din 14 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de
administratorul special Said Nastah în Dosarul nr. 358/110/2005 al Tribunalului
Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 30 martie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 358/110/2005, Tribunalul Bacău -
Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei.
Excepţia a fost ridicată de administratorul
special Said Nastah într-o cauză având ca obiect procedura
insolvenţei.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul susţine
că art. 21 din' legea criticată asigură exercitarea controlului
de legalitate a măsurilor şi actelor administratorului judiciar de
către judecătorul-sindic. Conform alin. (1) al articolului
menţionat, măsurile luate de administratorul judiciar pot fi
contestate de oricare dintre creditori şi de orice altă persoană
interesată, iar potrivit alin. (3), contestaţia trebuie să fie
înregistrată în termen de 5 zile de la depunerea raportului. Textul
criticat contravine atât art. 21 din Constituţie, cât şi art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, care garantează liberul acces la
justiţie şi condiţiile esenţiale ale unui proces echitabil,
în condiţiile în care pune ia dispoziţia persoanei interesate o cale
de atac iluzorie şi neefectivă, întrucât corelează momentul de
la care începe sa curgă termenul de depunere a contestaţiei cu fapte
sau acte imposibile de a fi cunoscute de cei interesaţi, respectiv
momentul depunerii raportului de către administratorul judiciar-lichidator.
Tribunalul Bacău - Secţia comercială
şi contencios administrativ consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,'3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, prevederi care au următorul
conţinut:
- Art. 21 alin. (3): „Contestaţia trebuie
să fie înregistrată în termen de 5 zile de la depunerea raportului
prevăzut la alin. (1)."
In opinia autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3)
privind liberul acces la justiţie, precum şi prevederilor art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Prevederile legale
criticate sunt norme de procedură, iar potrivit prevederilor art. 126
alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor
judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute
numai prin lege. Aşadar, stabilirea normelor procedurale este atributul
exclusiv al legiuitorului. Termenul prevăzut la art. 21 alin. (3) din
Legea nr. 85/2006 nu împiedică în niciun fel accesul liber la
justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil. Momentul depunerii
raportului de către administratorul judiciar nu este unul secret, orice
persoană participantă la procedura lichidării judiciare, cu o
minimă diligentă în apărarea drepturilor sale, are posibilitatea
să ia cunoştinţa de acest termen şi să formuleze o
contestaţie în termenul de'5 zile prevăzut de lege. Procedura
insolvenţei se caracterizează prin celeritate tocmai pornind de la
caracterul raporturilor comerciale care, la rândul lor, se
desfăşoară cu celeritate. Celeritatea procedurii
insolvenţei, menţionată şi la art. 5 din lege,
justifică şi stabilirea unor termene scurte pentru exercitarea
drepturilor procesuale ale participanţilor la procedură, dar aceste
termene nu împiedică accesuf liber la justiţie, întrucât legea
stabileşte suficiente garanţii pentru desfăşurarea
procesului în condiţiile prevăzute la art. 21 din Constituţie.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de
administratorul special Said Nastah în Dosarul nr. 358/110/2005 al Tribunalului
Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din
data de 2 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae