Decizia Nr.180 din 28.03.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Bucker în Dosarul nr. 2.420/103/2012 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.485D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 8 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.420/103/2012, Tribunalul Neamţ - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Marian Bucker cu ocazia soluţionării unei cauze penale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 321 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, înfăptuirea justiţiei în numele legii şi unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, întrucât, în practica judecătorească, având în vedere „latitudinea“ lăsată instanţelor de judecată de a dispune unele schimbări ale ordinii cercetării judecătoreşti, instanţele dispun aceste schimbări în mod arbitrar, subiectiv, prejudiciind apărarea unor părţi din proces. Mai arată că schimbarea ordinii cercetării judecătoreşti este greşit înţeleasă de unii magistraţi, care, în pofida cererilor apărării ori împotriva logicii unei continuităţi pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti, fie că refuză o anumită schimbare a ordinii, fie că o schimbă de aşa natură încât apărarea inculpatului să nu se desfăşoare în bune condiţii, ceea ce afectează interesul acestuia.Tribunalul Neamţ - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 321 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. În acest sens, arată că actele de cercetare judecătorească sunt cele prevăzute de art. 322-331 şi art. 339 din Codul de procedură penală, respectiv prezentarea actului de sesizare a instanţei, ascultarea inculpaţilor, ascultarea părţii vătămate sau a părţii civile, a părţii responsabile civilmente, a martorilor, a experţilor, prezentarea mijloacelor materiale de probă, alte acte de cercetare judecătorească, admiterea de probe noi şi administrarea lor. Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecătorească este cea prevăzută de lege şi menţionată mai sus, însă aceasta nu are caracter rigid şi nici nu este statuată în mod imperativ. Atunci când împrejurările concrete ale cauzei o cer, se poate schimba această ordine, legea prevăzând o singură limită, potrivit căreia, atunci când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii poate fi dispusă numai după ascultarea prealabilă a acestuia (art. 321 alin. 3 din Codul de procedură penală). Având în vedere dispoziţiile de lege menţionate, instanţa reţine că nicio schimbare ce poate fi dispusă în cursul efectuării cercetării judecătoreşti nu este de natură a cauza vătămarea intereselor procesuale ale părţilor, iar în situaţia de excepţie în care o atare vătămare s-ar produce, aceasta nu poate avea decât caracter relativ, putând fi invocată numai de către partea interesată şi într-un anumit termen. Astfel, art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală impune anumite condiţii, între care şi aceea ca nulitatea să fi fost invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului. În măsura în care nu se respectă acest moment-limită de invocare a nulităţii relative, aceasta se acoperă şi nu mai poate fi invocată la un moment ulterior. Pe de altă parte, fiind vorba despre o nulitate relativă, ceea ce presupune existenţa unei vătămări procesuale produse unei părţi, nulitatea nu poate fi luată în considerare din oficiu de către instanţă, decât dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, întrucât priveşte o vătămare asupra căreia doar partea poate să aprecieze dacă o invocă.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Arată că actele de cercetare judecătorească sunt cele prevăzute de art. 322-331 şi art. 339 din Codul de procedura penală, ordinea cercetării judecătoreşti fiind stabilită prin art. 321 din acelaşi act normativ. Cu toate acestea, instanţa poate dispune unele schimbări ale acestei ordini atunci când este necesar pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti. Dacă inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusă decât după ascultarea acestuia. Posibilitatea acordată instanţei de a schimba ordinea cercetării judecătoreşti reprezintă o situaţie de excepţie justificată de realizarea unei bune cercetări judecătoreşti, aceasta realizându-se cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale. De altfel, schimbarea ordinii cercetării judecătoreşti are in vedere, finalmente, asigurarea aflării adevărului, prin crearea cadrului legal exercitării rolului activ al instanţei de judecată, principii fundamentale ale dreptului procesual român. Desigur, dacă partea apreciază că a fost vătămată prin schimbarea ordinii cercetării, acest lucru se poate constitui numai într-o excepţie relativă, care poate fi invocată de către partea interesată în termenul legal, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. 4 din Codul de procedura penală.Astfel, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece, după cum s-a pronunţat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, egalitatea în faţa legii înseamnă aplicarea aceluiaşi regim juridic pentru persoanele aflate în situaţii similare, şi nu aplicarea unui regim juridic uniform pentru persoane aflate în situaţii diferite. Or, textul de lege criticat nu instituie tratamente discriminatorii pentru anumite categorii de persoane, ci se aplică în mod nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 124 din Constituţie, consideră că dispoziţiile art. 321 din Codul de procedură penală nu afectează imparţialitatea actului de justiţie, imparţialitate care presupune neutralitatea autorităţilor special create pentru realizarea actului de justiţie şi care este asigurată prin ansamblul reglementării normelor de procedură penală, precum şi prin normele privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Unicitatea actului de justiţie presupune unitatea de reglementare, precum şi realizarea lui de către acelaşi sistem de autorităţi judecătoreşti, în vreme ce egalitatea justiţiei, la care face referire art. 124 din Constituţie, este o consecinţă a principiului egalităţii persoanelor în faţa autorităţilor publice şi presupune aplicarea aceluiaşi tratament juridic persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. Dispoziţiile de lege criticate nu conţin prevederi de natură a contraveni acestor principii, ele aplicându-se în mod nediferenţiat tuturor persoanelor care au o anumită poziţie procesuală în cadrul procesului penal, cu respectarea aceloraşi garanţii de imparţialitate a justiţiei.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 321 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei. În acest sens, arată că schimbările ce pot fi dispuse în cursul efectuării cercetării judecătoreşti nu sunt de natură a cauza vătămări intereselor procesuale ale părţilor, iar, în situaţia de excepţie în care o atare vătămare s-ar produce, partea interesată are posibilitatea de a o invoca în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 321 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Instanţa începe efectuarea cercetării judecătoreşti, când cauza se află în stare de judecată.Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecătorească este cea prevăzută în dispoziţiile cuprinse în prezenta secţiune.Instanţa poate dispune unele schimbări ale ordinii, când aceasta este necesar pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti. Când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusă decât după ascultarea acestuia.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei în numele legii şi unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 321 din Codul de procedură penală, ci este nemulţumit de modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi de lege de către instanţa de judecată. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 din Codul de procedură penală este inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Bucker în Dosarul nr. 2.420/103/2012 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Neamţ – Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 martie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică