DECIZIE Nr. 18
din 10 martie 2008
în vederea stabilirii
admisibilitatii recursului întemeiat pe dispozitiile art. 140 3 din Codul de
procedura penala, îndreptat împotriva unei încheieri pronuntate în temeiul art.
140 2 si, în special, al art. 140 2 alin. 7 din acelasi cod.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 334 din 20 mai 2009
Dosar nr. 1/2008
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea
stabilirii admisibilitatii recursului întemeiat pe dispozitiile art. 140 3
din Codul de procedura penala, îndreptat împotriva unei încheieri pronuntate în
temeiul art. 140 2 si, în special, al art. 140 2 alin. 7
din acelasi cod.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de
judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea,
adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că
încheierile pronunţate în temeiul art. 1402, inclusiv al art. 1402
alin. 7, din Codul de procedură penală sunt supuse recursului în condiţiile
art. 1403 din acelaşi cod.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti nu există un
punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea recursului întemeiat pe
dispoziţiile art. 1403 din Codul de procedură penală, exercitat
împotriva unei încheieri pronunţate în temeiul art. 1402, inclusiv a
celor la care se referă art. 1402 alin. 7 din acelaşi cod.
Astfel, unele instanţe au considerat că recursul
împotriva încheierii prin care fie judecătorul, fie instanţa de judecată, în
cursul urmăririi penale, admite plângerea împotriva ordonanţei procurorului
prin care se dispune luarea, prelungirea, revocarea măsurii preventive a
obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în art. 145 din Codul de
procedură penală, ori a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara,
prevăzută în art. 1451 din Codul de procedură penală, este
inadmisibil.
In motivarea acestei opinii s-a relevat că, în lipsa
unor dispoziţii exprese privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva
unor astfel de încheieri, hotărârea este definitivă, mai ales că, oricare ar fi
soluţia pronunţată, dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de
la rezolvarea plângerii.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că
în asemenea cazuri încheierile sunt supuse regimului juridic prevăzut în art.
1403 din Codul de procedură penală, deoarece această reglementare
are caracterul unei proceduri speciale de soluţionare.
Acest din urmă punct de vedere corespunde cerinţelor de
interpretare şi aplicare corectă a legii.
Din ansamblul dispoziţiilor cuprinse în titlul IV cap.
I secţiunea I-IV din Codul de procedură penală rezultă că soluţiile ce pot fi
dispuse cu privire la măsurile preventive sunt: luarea, prelungirea,
înlocuirea, revocarea şi menţinerea acestora.
Potrivit art. 136 alin. (4) din Codul de procedură
penală, măsurile preventive prevăzute în alin. (1) lit. b) (obligarea de a nu
părăsi localitatea) şi c) (obligarea de a nu părăsi ţara) „se pot lua de
procuror sau de judecător în cursul urmăririi penale, şi de instanţa de
judecată, în cursul judecăţii".
Instituţia revocării măsurilor restrictive de
libertate, prevăzute de art. 145 şi 1451 din Codul de procedură
penală, este reglementată cu caracter general în dispoziţiile art. 139 alin. 31
din acelaşi cod astfel: „Când măsura preventivă a fost luată, în cursul
urmăririi penale, de procuror sau de instanţă, procurorul, dacă apreciază că
informaţiile primite de la organul de cercetare penală justifică înlocuirea sau
revocarea măsurii, dispune aceasta ori, după caz, sesizează instanţa", iar
în mod special, pentru o situaţie particulară, prin art. 1402 alin.
7 se prevede că, atunci „Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau
nu este justificată, instanţa dispune revocarea ei".
In raport cu această din urmă dispoziţie, instanţa,
sesizată cu plângere împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus în
cursul urmăririi penale o măsură restrictivă de drepturi, are posibilitatea ca,
admiţând plângerea, să revoce prin încheiere măsura, atunci când constată că
aceasta este ilegală ori nejustificată.
Toate aceste aspecte impun incidenţa, în astfel de
cazuri, a dispoziţiilor art. 1403 din Codul de procedură penală, în
cuprinsul căruia se prevede, la alin. (1), că „împotriva încheierii prin care
judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive,
revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive,
precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare
preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa
superioară în termen de 24 de ore".
Incidenţa acestor dispoziţii este relevată şi de
caracterul general al reglementării procedurale ce le conţine, prin care nu se
face nicio distincţie în funcţie de natura privativă de libertate sau
restrictivă de drepturi a măsurilor preventive la care se referă.
Aşadar, este evident că singurele precizări privesc
doar natura dispoziţiei ce se referă la acele măsuri, în sensul luării,
revocării, înlocuirii sau prelungirii unei măsuri preventive şi, respectiv, a
respingerii propunerii de arestare.
Din reglementarea dată prin acest text de lege rezultă
deci că natura măsurii preventive este determinată numai dacă se referă la
soluţia de respingere a propunerii de arestare, pentru toate celelalte soluţii
considerându-se suficientă referirea generală la „măsuri preventive".
Ca urmare, soluţia de revocare a unei măsuri
restrictive de drepturi, chiar dacă este întemeiată pe dispoziţiile art. 1402
alin. 7 din Codul de procedură penală, nu poate fi exclusă de la
posibilitatea formulării căii de atac a recursului.
Sub acest aspect, este semnificativ că dispoziţiile
art. 1403 din Codul de procedură penală constituie, în raport cu
sensul de ansamblu al prevederilor cuprinse în secţiunea I din cap. I al
titlului IV din Partea generală a Codului de procedură penală, reglementarea cu
caracter general, aplicabilă în cazul tuturor măsurilor preventive, în măsura
în care prin norme speciale nu se dispune altfel.
Pe de altă parte, dacă până la modificarea ce li s-a
adus prin Legea nr. 356/2006 dispoziţiile art. 1403 din Codul de
procedură penală se refereau în exclusivitate la măsura arestării preventive,
în prezent reglementarea din acest text de lege priveşte măsurile preventive în
general, fiind astfel extinsă şi la cele restrictive de drepturi.
Referirea din denumirea marginală şi din cuprinsul art.
1403 din Codul de procedură penală la calea de atac împotriva
încheierii pronunţate de judecător în cursul urmăririi penale, privind măsurile
preventive, nu poate fi considerată normă de limitare a reglementării doar la
aceste încheieri, cât timp prin dispoziţiile corespunzătoare din întregul titlu
IV al Părţii generale din Codul de procedură penală nu s-a prevăzut nicio
ipoteză în care judecătorul să pronunţe prin încheiere, dată în cursul
urmăririi penale, revocarea măsurilor restrictive de drepturi.
Atâta vreme cât art. 139 alin. 31 şi art. 1402
alin. 7 din Codul de procedură penală, singurele care reglementează revocarea
măsurilor restrictive de drepturi în cursul urmăririi penale, conţin dispoziţii
de trimitere la instanţă, iar nu la judecător, se impune ca şi art. 1403
din acelaşi cod, unica normă în care este prevăzută o cale de atac în această
materie, să fie interpretat în sensul că se referă la încheierea pronunţată în
cursul urmăririi penale de instanţă, iar nu doar de judecător.
Prin urmare, dispoziţiile art. 1403 din
Codul de procedură penală trebuie interpretate în sensul admisibilităţii şi al
recursului ce vizează încheierea prin care instanţa admite plângerea împotriva
ordonanţei procurorului de luare a unei măsuri preventive restrictive de
drepturi şi dispune revocarea acelei măsuri.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142
din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul
legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 1402, cu referire la art.
1403, din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că
încheierile prin care fie judecătorul, fie instanţa de judecată, în cursul
urmăririi penale, admite plângerea împotriva ordonanţei procurorului prin care
s-a dispus luarea, prelungirea sau revocarea măsurii preventive a obligării de
a nu părăsi localitatea ori a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi
ţara sunt supuse căii de atac a recursului, în condiţiile art. 1403
din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Dispoziţiile art. 1402 din Codul de
procedură penală corelate cu dispoziţiile art. 1403 din acelaşi cod
se interpretează în sensul că:
Incheierile prin care fie judecătorul, fie instanţa de
judecată în cursul urmăririi penale admite plângerea împotriva ordonanţei
procurorului prin care se dispune luarea, prelungirea, revocarea măsurii
preventive a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 din
Codul de procedură penală ori a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi
ţara prevăzută de art. 1451 din Codul de procedură penală sunt
supuse căii ordinare de atac a recursului, în condiţiile art. 1403
din Codul de procedură penală.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din
Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
p. Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei, eliberată
din funcţie prin pensionare,
Adriana Daniela White