DECIZIE   Nr. 173 din 6 martie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 235-241 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 259 din 18 aprilie 2007

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu              - judecător

Aspazia Cojocaru                  - judecător

Kozsokar Gabor                    - judecător

Acsinte Gaspar                     - judecător

Petre Ninosu                         - judecător

Ion Predescu                         - judecător

Şerban Viorel Stănoiu          - judecător

Ion Tiucă                               - procuror

Daniela Ramona Mariţiu      - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 235 şi următoarele din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia de Proprietari din Str. A. Pacha nr. 6 Timişoara în Dosarul nr. 3.017/30/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 8 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.017/30/2006, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 235 şi următoarele din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia de Proprietari din Str. A. Pacha nr. 6 Timişoara într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei cereri de asigurare a dovezilor.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, invocată oral în faţa instanţei de judecată şi fără a depune note scrise, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, încălcând prevederile art. 16, 20 şi 21 din Constituţie.

Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că textele de lege criticate reglementează o procedură simplificată şi de urgenţă prin care oricare dintre părţile în proces care are interes să constate de urgenţă o stare de fapt poate solicita administrarea dovezii, atunci când există o anume primejdie ca dovada să dispară sau să fie greu de administrat în viitor, fără a se încălca dispoziţiile art. 16, 20 şi 21 din Constituţie.

Avocatul Poporului arată că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece acestea nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare şi se aplică în mod egal tuturor părţilor procesului civil. In ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, se arată că textele de lege criticate nu opresc părţile interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi asigură îndeplinirea exigenţelor care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil. In ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, arată că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 235 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Din încheierea de sesizare a Curţii şi din opinia instanţei cu privire la excepţia de neconstituţionalitate rezultă că autorul excepţiei se referă la art. 235-241 din Codul de procedură civilă. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 235-241 din Codul de procedură civilă. Art. 238 alin. 1 şi art. 239 alin. 1 au fost modificate prin pct. 71, respectiv pct. 72 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, ordonanţă aprobată prin Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

-   Art. 235: „Oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mişcătoare sau nemişcătoare, sau să dobândească recunoaşterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.

Cererea poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie de întârziere, în cazul când pârâtul îşi dă învoirea.";

-   Art. 236: „Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripţia căreia se află martorul sau obiectul cercetării, iar în timpul judecăţii, la instanţa care judecă pricina.

Partea va arăta în cerere dovezile a căror administrare o pretinde, faptele ce voieşte să dovedească, precum şi primejdia întârzierii sau învoirea pârâtului.

Pârâtul nu este obligat să depună întâmpinare. Instanţa va hotărî prin încheiere dată în camera de consiliu.

In caz de primejdie în întârziere, instanţa va putea încuviinţa cererea şi fără citarea părţilor.";

-   Art. 237: „Administrarea dovezii va putea fi făcută de îndată sau la termenul ce se va soroci.";

-  Art. 238: „Incheierea instanţei este executorie şi poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Incheierea dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât o dată cu fondul. ";

-   Art. 239: „Orice persoană care are interes să constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor va putea cere instanţei în circumscripţia căreia urmează să se facă constatarea să delege un executor judecătoresc din aceeaşi circumscripţie să constate la faţa locului această stare de fapt.

Preşedintele poate încuviinţa facerea constatării fără înştiinţarea aceluia împotriva căruia se cere.

Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de faţă.

El va face dovada până la dovada contrarie.";

-     Art. 240: „In caz de primejdie în întârziere, administrarea dovezii şi constatarea prin executori judecătoreşti se vor putea face şi în zilele de sărbătoare şi chiar în afara orelor legale, cu încuviinţarea anume a magistratului.";

-   Art. 241: „Dovezile administrate în condiţiile mai sus prevăzute pot fi folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor.

Cheltuielile făcute cu administrarea dovezilor vor fi ţinute în seamă de instanţa care judecă pricina de fond."

In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că procedura de asigurare a dovezilor este o procedură specială, de urgenţă, ce are un scop limitat, acela de  conservare  a  unor dovezi  care  se  află în primejdie să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.

Oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mişcătoare sau nemişcătoare, sau să dobândească recunoaşterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor. De asemenea, orice persoană care are interes să constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor va putea cere instanţei în circumscripţia căreia urmează să se facă constatarea să delege un executor judecătoresc din aceeaşi circumscripţie să constate la faţa locului această stare de fapt.

Astfel, Curtea constată că orice persoană interesată poate recurge la această procedură, condiţia fundamentală a unui asemenea demers fiind existenţa unei primejdii în administrarea dovezii sau în constatarea unei anumite stări de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor, fără ca dispoziţiile criticate să contravină prevederilor art. 16 din Constituţie.

De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21 din Constituţie. Procedura de asigurare a dovezilor are un caracter contencios, instanţa trebuind să adopte toate măsurile pentru a asigura garanţiile procesuale fundamentale. Liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, pentru situaţii deosebite, şi implică existenţa unor proceduri unice pentru situaţii deosebite, aşa cum este şi cea a asigurării dovezilor. De altfel, dovezile administrate prin procedura reglementată în art. 235-241 din Codul de procedură civilă pot fi folosite şi de partea care nu a solicitat administrarea lor, conservarea dovezilor în aceste condiţii neprivând părţile interesate de dreptul de a le combate prin alte probe în cursul procesului de fond.

De asemenea, ca o garanţie a dreptului la apărare, legiuitorul a prevăzut, în cazul constatării de urgenţă a unei anumite stări de fapt, obligativitatea comunicării procesului-verbal celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă acesta nu a fost de faţă la cercetare.

Faţă de invocarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu a indicat prevederile internaţionale considerate a fi încălcate de dispoziţiile art. 235 - 241 din Codul de procedură civilă, astfel încât această critică nu poate fi reţinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 235-241 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia de Proprietari din Str. A. Pacha nr. 6 Timişoara în Dosarul nr. 3.017/30/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu