Decizia Nr.172 din 28.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613² din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Todiriţă Bălăşei în Dosarul nr. 16.855/193/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 74D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Valerica Bălăşei a depus o cerere prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că dispoziţiile legale criticate au drept scop evitarea prejudicierii unor drepturi şi interese legitime ale părţilor din proces.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Decizia nr. 1.014R din 14 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 16.855/193/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 613² din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Todiriţă Bălăşei într-un dosar având ca obiect soluţionarea recursului civil formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a dispus evacuarea sa provizorie, până la soluţionarea procesului său de divorţ cu Valerica Bălăşei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că textul de lege criticat aduce atingere gravă dreptului de proprietate garantat prin art. 44 din Constituţia României.Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece dreptul de proprietate nu are un caracter absolut, el putând fi afectat în substanţa sa prin prevederi legale care sunt menite să protejeze sau să asigure exerciţiul unor drepturi, particulare sau generale, cel puţin la fel de justificate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului a comunicat faptul că îşi menţine punctul său de vedere exprimat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.202 din 13 decembrie 2007, nr. 613 din 27 mai 2008, nr. 694 din 12 iunie 2008 şi nr. 305 din 3 martie 2009.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 613² din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei“.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 44 privind dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.Faptul că în timpul unui proces instanţa de judecată ia, pe calea ordonanţei preşedinţiale, măsuri vremelnice cu privire la folosirea locuinţei este de natură să afecteze, aşa cum susţine autorul excepţiei, exerciţiul dreptului de proprietate, însă numai prin restrângerea folosinţei unui bun imobil, ca atribut al dreptului de proprietate, pe o perioadă determinată de timp.Curtea urmează să verifice însă dacă această restrângere se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie, care permite limitarea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi numai atunci când sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de textul constituţional.Prima condiţie fixată de textul constituţional, potrivit căreia restrângerea trebuie realizată prin intermediul unei legi, este indiscutabil îndeplinită.Dintre situaţiile enumerate în art. 53 alin. (1) ca susceptibile de a justifica restrângerea Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate se justifică prin necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime; raportat la critica din cauza de faţă, Curtea reţine că restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate este justificată de imperativul apărării dreptului la viaţă şi integritate fizică şi psihică a cetăţenilor. Aşadar, ingerinţa în privinţa dreptului de proprietate este impusă de necesitatea apărării „drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor“, condiţie expres prevăzută de art. 53 din Legea fundamentală.Examinând următoarea condiţie impusă de prevederile art. 53 din Constituţie, referitoare la necesitatea restrângerii într-o societate democratică, instanţa de contencios constituţional constată că aceasta este îndeplinită. O societate democratică apără drepturile şi libertăţile cetăţenilor săi, astfel încât măsura prevăzută de dispoziţiile legale criticate, care este luată de către o instanţă judecătorească ce beneficiază de garanţiile de independenţă şi imparţialitate, apare ca fiind necesară.O altă condiţie impusă de art. 53 este aceea ca restrângerea să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii trebuie analizat în ce măsură există un just echilibru între limitarea la care este supus dreptul de proprietate şi interesul public protejat prin această limitare. Curtea constată că măsurile prevăzute de lege sunt vremelnice, legea lăsând la aprecierea instanţei judecătoreşti măsurile ce trebuie luate, în funcţie de circumstanţele speţei, măsuri care trebuie să fie proporţionale cu scopul urmărit. Faptul că, uneori, instanţa judecătorească poate obliga o persoană să părăsească, vremelnic, un bun imobil aflat în coproprietate, în considerarea unor elemente de fapt neechivoce, nu este de natură să ducă la concluzia că restrângerea nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o.Textul art. 53 din Constituţie mai prevede că măsura trebuie să fie „aplicabilă în mod nediscriminatoriu“. Curtea constată că măsura este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice.Prin prisma consideraţiilor de mai sus, ultima condiţie, privind faptul că restrângerea nu poate aduce atingere existenţei dreptului, apare ca fiind îndeplinită.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613² din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Todiriţă Bălăşei în Dosarul nr. 16.855/193/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae