Decizia Nr.170 din 26.03.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Jenica Marijan Weselowski, Şerban Tudor Weselowski, Ioan Răzvan Weselowski, Cristina Anca Economu şi Liana Haraga în Dosarul nr. 4.424/118/2017 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 314D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au depus note scrise, prin care precizează că obiectul acesteia îl reprezintă prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. De asemenea, la dosarul cauzei, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, respectiv Decizia nr. 376 din 26 mai 2015.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Sentinţa civilă nr. 396 din 19 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.424/118/2017, Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată de Jenica Marijan Weselowski, Şerban Tudor Weselowski, Ioan Răzvan Weselowski, Cristina Anca Economu şi Liana Haraga într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind acordarea de măsuri reparatorii pentru un imobil preluat abuziv, în perioada regimului comunist, imobil care a constituit obiectul unor notificări nesoluţionate de entitatea învestită de lege.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi şi sunt în contradicţie cu prevederile art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ, care consacră principiul echităţii între principiile care stau la baza acordării măsurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013, deoarece nu sunt reglementate aceleaşi termene de soluţionare a notificărilor de către entităţile învestite de lege, astfel încât se instituie o discriminare între destinatarii legii, în funcţie de locul situării imobilului pentru care este formulată cererea de restituire şi de numărul de cereri rămase nesoluţionate la nivelul fiecărei entităţi, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.6. Se mai arată că dreptul de proprietate privată, precum şi libertatea economică reprezintă valori fundamentale, prevăzute de Constituţie, astfel încât orice restrângere a exerciţiului acestora trebuie să respecte condiţiile reglementate prin art. 53 din Legea fundamentală.7. Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014. De asemenea, mai apreciază că ambele părţi implicate în procesul de soluţionare se supun unor termene, reglementate prin art. 33 şi, respectiv, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel încât nu se poate susţine încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, se apreciază că termenele introduse de Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, având un scop legitim şi păstrând un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prin faptul că legiuitorul a impus noi termene pentru soluţionarea notificărilor, iar, ulterior, pentru sesizarea instanţei de judecată, în situaţia în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013, nu se aduce atingere principiilor constituţionale invocate. Se mai apreciază că textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei, pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze notificarea. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite, în vederea soluţionării notificărilor. Se consideră că nu sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituţie, dat fiind faptul că prevederile legale criticate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale. Se mai apreciază că prevederile legale criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate privată în substanţa sa, atât timp cât acesta nu este suprimat printr-un act administrativ sau al instanţei de judecată. Mai mult, în temeiul art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, atât conţinutul, cât şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit actului de sesizare a Curţii, astfel cum a fost îndreptat prin Încheierea din 7 martie 2018, prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În ceea ce priveşte stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat, cu valoare de principiu, că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). Analizând motivarea excepţiei, Curtea reţine că obiectul acesteia îl reprezintă prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora: „(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri."13. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 4 alin. (2) referitoare la criteriile nediscriminării, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate art. 1 - Obligaţia de a respecta drepturile omului şi art. 14 - Interzicerea discriminării, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării, cuprins în Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie, art. 14, art. 24 şi art. 26 din pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 1 din Declaraţia universală a drepturilor omului şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 95 din 7 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014, s-a mai pronunţat asupra textului de lege criticat, prin raportare la invocarea principiului egalităţii în drepturi şi faţă de o motivare identică celei formulate în prezenta cauză. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate instituie un tratament diferit (respectiv instituirea unor termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora) pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie (şi anume persoane care au depus notificări, în termenul legal, potrivit Legii nr. 10/2001, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013). 15. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că atât instanţa de contencios constituţional, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor constituţionale sau convenţionale relative la interzicerea discriminării (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013; Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 martie 2012 pronunţată în Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27). De asemenea, instanţa europeană a statuat că art. 14 din Convenţia europeană nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta „inegalităţile de fapt" dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit. De regulă, convenţia lasă statului o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială. Mai mult, referitor la evaluarea existenţei sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situaţii analoage, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „[...] tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare [...] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere" (Hotărârea din 29 aprilie 2008 pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). 16. Din această perspectivă, prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că, prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, paragrafele 232 şi 234, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sugerat modificarea mecanismului de restituire actual şi implementarea urgentă a unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, care să poată menţine un just echilibru între diferitele interese în cauză, şi a luat act cu interes de propunerea avansată de Guvern în planul său de acţiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative. Prin urmare, Curtea a reţinut că termenele introduse prin dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim. Curtea a constatat existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Astfel, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de dispoziţiile art. 33 s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale şi umane pentru ca autorităţile locale şi centrale să îşi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri şi posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entităţile învestite de lege. De asemenea, a reţinut că un termen considerat adecvat pentru soluţionarea unui număr de 2.500 de cereri nu poate păstra aceeaşi caracteristică şi în ceea ce priveşte soluţionarea unui număr de 5.000 de cereri. Prin urmare, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor. 17. Cele statuate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. 18. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi art. 45 - Libertatea economică, prin raportare la prevederile art. 53 din Legea fundamentală, autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu arată, în mod concret, în ce constă această încălcare, astfel că aceste susţineri nu pot fi reţinute. În lipsa evidenţierii unor aspecte de natură să circumscrie în mod rezonabil critica de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională nu se poate substitui autorilor excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituţionale invocate nu susţin prin ele însele neconstituţionalitatea textelor de lege criticate. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Jenica Marijan Weselowski, Şerban Tudor Weselowski, Ioan Răzvan Weselowski, Cristina Anca Economu şi Liana Haraga în Dosarul nr. 4.424/118/2017 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 martie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie