DECIZIE Nr. 17
din 18 ianuarie 2011
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2811 alin. 3, art. 2812 alin. 2 si
art. 2813 alin. 1 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 113 din 14 februarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 î alin. 3, art. 2812 alin. 2 şi art. 2813 alin. 1 din
Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Chiriţă şi Maria Chiriţă în
Dosarul nr. 26.371/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere
a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 21 mai 2010, pronunţată în Dosarul
nr. 26.371/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 2811 alin. 3, art. 2812 alin.
2 şi art. 2813 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată de Ion Chiriţă şi Maria
Chiriţă cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Deciziei civile
nr. 1.034Adin 30 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a
IV-a civilă, într-o cauză având ca obiect „revendicare imobiliară".
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textele de lege criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 24, precum şi
prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece „se ajunge la situaţia în care
se soluţionează deodată două cereri de recurs, în condiţiile în care cel puţin
o cerere de recurs impune casarea hotărârii atacate cu trimitere spre
rejudecare, partea fiind astfel lipsită de dreptul la dublul grad de
jurisdicţie în privinţa cererii de completare [...]". De aceea, autorii
excepţiei consideră că „art. 2823 alin. 1 din Codul de procedură civilă trebuia să prevadă că
dispozitivul unei hotărâri în legătură cu care s-a solicitat completarea se va
transpune, după soluţionarea irevocabilă a cererii de completare, într-o unică
hotărâre. Numai într-o asemenea reglementare legală se poate asigura un control
judiciar adecvat, adică în condiţii în care în faţa instanţei de control
judiciar este clar dispozitivul hotărârii atacate."
Instanţa de judecată apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2811 alin. 3, art. 2812 alin. 2 şi art. 2813 alin. 1 din Codul de
procedură civilă, care au următorul cuprins:
- Art. 2811 alin. 3: „Incheierea se va ataşa la hotărâre atât în dosarul cauzei, cât şi
în dosarul de hotărâri al instanţei.";
- Art. 2812 alin. 2: „Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, prin
hotărâre separată. Prevederile art. 2811 alin. 3 se aplică în mod corespunzător";
-Art. 2813 alin. 1: „Incheierile pronunţate în temeiul art. 281 şi 2811, precum şi hotărârea
pronunţată potrivit art. 2812 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu
care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea
dispoziţiilor potrivnice ori completarea."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că
aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21
alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la
apărare, precum şi prevederilor cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la
dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că dispoziţiile art. 2811, art. 2812 şi art. 2813 din Codul de
procedură civilă, cuprinse în secţiunea a VI-a „Indreptarea, lămurirea şi
completarea hotărârii" a cap. IV din titlul III al cărţii a II-a,
reprezintă norme de procedură referitoare la îndreptarea erorilor materiale din
cuprinsul hotărârilor şi încheierilor judecătoreşti, clarificarea înţelesului
dispozitivului hotărârilor judecătoreşti sau completarea acestora.
Prin instituţia îndreptării, lămuririi şi completării
unei hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea în
soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, evitând
exercitarea unei căi de atac pentru repararea omisiunii instanţei, atunci când
aceasta priveşte erori materiale şi nu are incidenţă asupra fondului dreptului
substanţial dedus judecăţii.
De asemenea, Curtea reţine că
textele de lege analizate corespund art. 126 alin. (2) din Constituţie, din
care rezultă că legiuitorul are libertatea de a institui reguli de procedură
judiciară adecvate situaţiilor procedurale pe care le reglementează, şi nu aduc
atingere normelor constituţionale şi convenţionale invocate.
In speţă însă autorii excepţiei solicită modificarea
soluţiilor legislative criticate, susţinând că „art. 2823 alin. 1 din Codul de procedură civilă trebuia să prevadă că dispozitivul unei hotărâri
în legătură cu care s-a solicitat completarea se va transpune, după
soluţionarea irevocabilă a cererii de completare, într-o unică hotărâre".
In aceste condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost
formulată, este inadmisibilă, întrucât are ca finalitate modificarea dispoziţiilor de lege supuse
controlului. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992: „Curtea
Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile
supuse controlului."
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2811 alin. 3, art. 2812 alin. 2 şi
art. 2813 alin. 1
din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Chiriţă şi Maria
Chiriţă în Dosarul nr. 26.371/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman