DECIZIE Nr. 17
din 19 martie 2007
cu privire la
admisibilitatea caii extraordinare de atac a revizuirii impotriva hotararilor
judecatore?ti definitive, pronuntate in temeiul art. 278 1 alin. 8 lit. a) si
b) din Codul de procedura penala.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 542 din 17 iulie 2008
Dosar nr. 35/2006
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul
legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, cu privire la admisibilitatea caii
extraordinare de atac a revizuirii impotriva hotararilor judecatoreşti definitive, pronuntate in temeiul
art. 278 1 alin. 8 lit. a) si b) din Codul de procedura penala.
Secţiile Unite au fost
constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004,
republicată, fiind prezenţi 91 de judecători din totalul de 116 aflaţi în
funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de
procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili
că cererile de revizuire îndreptate împotriva hotărârilor judecătoreşti
definitive, pronunţate în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, sunt
inadmisibile.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
In legătură cu admisibilitatea căii extraordinare de
atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, pronunţate în
temeiul art. 2781
alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, instanţele nu au un punct de vedere unitar.
Astfel, unele instanţe au considerat că în astfel de
cazuri cererile de revizuire sunt admisibile, pronunţându-se, atunci când nu
sunt întemeiate, în sensul respingerii acestora ca nefondate.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că
asemenea cereri de revizuire nu sunt admisibile, deoarece revizuirea este o
cale de atac extraordinară ce priveşte exclusiv hotărârile prevăzute în art.
393 din Codul de procedură penală, care conţin o rezolvare a fondului
procesului şi se referă la cazurile arătate limitativ în art. 394 din Codul de
procedură penală.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Potrivit art. 393 alin. 1 din Codul de procedură
penală, „hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu
privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă".
In art. 394 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt
reglementate cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzându-se că
„revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost
cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit
infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca
temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori
persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în
legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe
hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia".
Atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din
precizările făcute în alin. 2-4 ale aceluiaşi articol cu privire la condiţiile
în care cazurile reglementate la art. 394 alin. 1 din Codul de procedură penală
constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai
hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele
hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial,
pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a
procesului penal.
In acest sens, este de observat că prin art. 394 alin.
2 din Codul de procedură penală se limitează invocarea primului caz de revizuire
numai la situaţia când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi
netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de
condamnare".
Tot astfel, prin art. 394 alin. 3 din Codul de
procedură penală, făcându-se referire la următoarele două cazuri, se prevede că
acestea „constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri
nelegale sau netemeinice".
In fine, pentru cazul „când două sau mai multe hotărâri
judecătoreşti definitive nu se pot concilia", s-a prevăzut, în art. 394
alin. 4 din Codul de procedură penală, că „toate hotărârile care nu se pot
concilia sunt supuse revizuirii".
Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de
revizuire şi ale condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui
motive de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive rezultă, deci, că
hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse
revizuirii.
Or, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în
temeiul art. 2781
alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală de
către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau
ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că
într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna
dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei
în accepţiunea prevederilor art. 345 din Codul de procedură penală, respectiv prin condamnarea,
achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.
Pe de altă parte, cât timp prin
lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii
extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti
pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în
situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din
Constituţia României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti,
părţile [...] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi al art. 4142 din Codul de procedură penală,
urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că este
inadmisibilă cererea de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive,
pronunţată în aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie. Stabilesc că cererea de revizuire îndreptată
împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art.
2781 alin. 8 lit.
a) şi b) din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei