DECIZIE   Nr. 17 din  9 februarie 1999

privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 112 din 18 martie 1999

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Ion Bonini             - procuror
    Mihai Paul Cotta       - magistrat-asistent

    Pe rol, solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala, ridicata de Ciomeica Valentin in Dosarul nr. 3.341/1998 al Judecatoriei Petrosani.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 21 ianuarie 1999, in prezenta reprezentantului Ministerului Public si in lipsa partilor legal citate, si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 26 ianuarie 1999 si apoi pentru data de 4 februarie 1999 si 9 februarie 1999.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Judecatoria Petrosani, prin Incheierea din 15 septembrie 1998, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala, ridicata de Ciomeica Valentin.
    Prin exceptia de neconstitutionalitate invocata, se sustine ca, in comparatie cu prevederile alin. 3 al art. 171 din Codul de procedura penala, care reglementeaza obligativitatea asistentei juridice in fata instantei de judecata, in cazul infractiunilor pentru care legea penala prevede o pedeapsa cu inchisoare mai mare de 5 ani, textul alin. 1 din acelasi articol este discriminatoriu, intrucat lasa la latitudinea organului de urmarire penala posibilitatea asigurarii asistentei juridice. Or, pe tot parcursul procesului penal este necesara apararea invinuitului, respectiv a inculpatului, atunci cand limita maxima a pedepsei prevazuta de lege pentru infractiunea retinuta in sarcina acestuia depaseste 5 ani de inchisoare, aceasta cu atat mai mult cu cat in faza de urmarire penala cercetarea nu este publica, din care cauza se pot produce abuzuri cu consecinte grave pentru inculpat.
    Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca exceptia invocata este nefondata din urmatoarele motive:
    Art. 24 alin. (1) din Constitutie prevede ca dreptul la aparare este garantat, iar alin. (2) statueaza ca in tot cursul procesului partile au dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Din analiza textului rezulta ca acesta prevede, printr-o norma-cadru, dreptul constitutional de aparare al oricarei persoane in fata organelor de urmarire penala si a instantelor judecatoresti, lasand in seama Codului de procedura penala reglementarea concreta a asigurarii acestui drept.
    Instanta considera ca art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala nu este in nici un fel discriminatoriu comparativ cu continutul alin. 3 al aceluiasi articol, deoarece dispozitiile din art. 1 reglementeaza generic dreptul la asistenta juridica al oricarui invinuit sau inculpat si obligatia corelativa a organelor judiciare de a-i aduce la cunostinta acest drept, in timp ce alin. 3 prevede doua situatii speciale in care asistenta juridica a inculpatului este obligatorie, si anume cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa cu inchisoare mai mare de 5 ani si cand instanta apreciaza ca inculpatul nu si-ar putea face singur apararea. De aceea opinia autorului exceptiei, in sensul de a se asigura asistenta juridica obligatorie pentru orice invinuit care urmeaza a fi cercetat pentru savarsirea unei fapte penale pentru care legea prevede pedeapsa cu inchisoare mai mare de 5 ani, nu poate fi privita ca o exceptie de neconstitutionalitate referitor la continutul art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala, ci mai curand ca o propunere de lege ferenda pentru modificarea textului mentionat in sensul celor de mai sus.
    In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului asupra exceptiei de neconstitutionalitate invocate.
    In punctul de vedere primit din partea presedintelui Camerei Deputatilor se arata ca prevederile art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala nu sunt discriminatorii in raport cu norma constitutionala privitoare la dreptul de aparare si cu dispozitia alin. 3 al aceluiasi articol, atata timp cat din continutul lor rezulta in mod clar dreptul de aparare al invinuitului sau inculpatului in tot cursul urmaririi penale si al judecatii, iar incalcarea acestui drept poate sa fie atacata prin caile prevazute de lege. Se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata in speta este o problema de interpretare care revine instantei de judecata, pe fond neexistand contradictii intre art. 24 din Constitutie si art. 171 din Codul de procedura penala care stabileste atat drepturile invinuitilor sau inculpatilor, raportate la gravitatea faptei si la faza procesului, cat si obligatiile organelor judiciare.
    In punctul de vedere primit din partea Guvernului se considera ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este neintemeiata, deoarece dispozitiile art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala nu contravin prevederilor art. 24 din Constitutie, care reglementeaza dreptul la aparare al partilor din proces, ci, dimpotriva, se afla in concordanta cu acestea atat sub aspectul continutului, cat si al modului in care sunt formulate. Textul art. 171 alin. 3, la care face trimitere autorul exceptiei, prevede un aspect distinct, si anume cauzele care au ca obiect infractiuni sanctionate de lege cu o pedeapsa mai mare de 5 ani.
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor si al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate invocata.
    Potrivit incheierii de sesizare, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate invocate il constituie prevederile art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala, potrivit carora "Invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de aparator in tot cursul urmaririi penale si al judecatii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aduca la cunostinta acest drept".
    Desi autorul exceptiei nu invoca expres un text constitutional, din incheierea de sesizare rezulta ca dispozitia incalcata este art. 24 din Constitutie referitor la dreptul la aparare. Acesta prevede in alin. (1) ca "dreptul la aparare este garantat", iar in alin. (2) stabileste ca "in tot cursul procesului partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".
    Raportand prevederile criticate la aceste dispozitii, se constata ca intre cele doua reglementari nu exista nici o contradictie, deoarece art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala reglementeaza in detaliu insusi principiul constitutional al dreptului la aparare. De aceea critica autorului exceptiei, in sensul ca a fost lipsit complet de dreptul la aparare, nu poate fi motivata prin neconstitutionalitatea legii, ci, eventual, prin nerespectarea ei, situatie care insa intra in competenta instantelor de judecata, iar nu a Curtii Constitutionale.
    O alta critica sustinuta de autorul exceptiei o reprezinta caracterul discriminatoriu al continutului art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala, deoarece lasa la aprecierea organului de urmarire penala, respectiv a instantei de judecata, necesitatea asigurarii asistentei juridice, in comparatie cu dispozitiile art. 171 alin. 3 din acelasi cod, care instituie obligativitatea asistentei juridice pentru invinuit sau inculpat in cazul infractiunilor pentru care legea prevede o pedeapsa cu inchisoare mai mare de 5 ani sau cand instanta apreciaza ca inculpatul nu si-ar putea face singur apararea.
    Reglementarea diferita a dreptului de aparare, ca urmare a necorelarii unui text din Codul de procedura penala cu alte prevederi din acelasi cod, nu intra insa in sfera activitatii Curtii Constitutionale, fiind o problema de legiferare, care este de competenta exclusiva a organului legislativ. In acest sens Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 660 din 16 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 23 din 26 ianuarie 1998.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala, invocata de Ciomeica Valentin in Dosarul nr. 3.341/1998 al Judecatoriei Petrosani.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 9 februarie 1999.

            PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Mihai Paul Cotta