Decizia Nr.167 din 28.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. h), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, din oficiu, în Dosarul nr. 7.734/99/2010 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.273D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.366D/2011, nr. 1.367D/2011 şi nr. 1.456D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. h), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, din oficiu, în dosarele nr. 258/89/2011, nr. 8.919/99/2010 şi nr. 3.827/99/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate în dosarele nr. 1.273D/2011, nr. 1.366D/2011, nr. 1.367D/2011 şi nr. 1.456D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 1.366D/2011, nr. 1.367D/2011 şi nr. 1.456D/2011 la Dosarul nr. 1.273D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 7 octombrie 2011, 18 octombrie 2011, 1 noiembrie 2011 şi 15 noiembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 7.734/99/2010, nr. 258/89/2011, nr. 8.919/99/2010 şi nr. 3.827/99/2011, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. h), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de instanţa de judecată, din oficiu, în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu, în temeiul actului normativ criticat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată arată că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale au forţă constituţională şi supralegislativă, iar normele juridice internaţionale au aplicabilitate directă în dreptul intern. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisdicţiile naţionale au obligaţia să interpreteze şi să aplice normele de drept intern în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei, din care face parte şi jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului. Invocă cele reţinute în Hotărârea din 30 mai 2000, pronunţată în Cauza Carbonara şi Ventura împotriva Italiei, Hotărârea din 22 martie 2001, pronunţată în Cauza Streletz, Kessler şi Krenz împotriva Germaniei, Hotărârea din 18 iunie 1971, pronunţată în Cauza De Wilde, Ooms şi Versyp împotriva Belgiei, Hotărârea din 16 septembrie 1996, pronunţată în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei, Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Buchen împotriva Cehiei, Hotărârea din 12 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Hotărârea din 12 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Muller împotriva Austriei, Hotărârea din 18 noiembrie 2004, pronunţată în Cauza Pravednaya împotriva Austriei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza Pressos Compania Naviera SA şi alţii împotriva Belgiei, şi Hotărârea din 18 februarie 2009, pronunţată în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei.În lumina acestei jurisprudenţe, instanţa de judecată apreciază că reducerea substanţială a pensiilor de serviciu, în temeiul dispoziţiilor legale criticate, chiar dacă recalcularea se face pentru viitor, constituie o încălcare a dreptului de proprietate ce are semnificaţia unei exproprieri. În plus, dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 47 alin. (2) nu disting între pensia contributivă şi cea necontributivă, astfel încât pensia stabilită printr-o lege în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie reprezintă un drept constituţional, iar cuantumul său nu poate fi diminuat printr-o lege ulterioară. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate au semnificaţia nerecunoaşterii de către stat a principiilor prevăzute de legea anterioară, care au stat la baza stabilirii pensiilor de serviciu, ceea ce afectează stabilitatea circuitului civil şi aduce atingere drepturilor câştigate. Sunt încălcate si dispoziţiile art. 53 din Constituţie, deoarece invocarea, în cuprinsul expunerii de motive a Legii nr. 119/2010, a emiterii acestui act normativ pe fondul extinderii crizei economice în cursul anului 2010, nu este de natură să justifice în mod obiectiv afectarea dreptului fundamental la pensie şi a nivelului de trai decent ale categoriilor sociale afectate, măsura neavând nici caracter temporar. În opinia instanţei, nu este respectat nici principiul proporţionalităţii măsurii de restrângere şi nici justul echilibru ce trebuie păstrat între interesul public, respectiv asigurarea unui sistem unitar de pensii, şi protecţia dreptului de proprietate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Guvernul, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul dosarelor nr. 1.366D/2011 şi nr. 1.367D/2011, consideră că aceasta este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 1 lit. h), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În realitate, în raport cu fondul cauzelor deduse judecăţii instanţei judecătoreşti, rezultă că sunt criticate prevederile art. 1 lit. h), art. 2 alin. (4), art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, texte asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa.Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 1 lit. h): „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: (...)h)pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi.“;– Art. 2 alin. (4): „(4) Pensiile de serviciu, altele decât cele menţionate la alin. (1)-(3), dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.“; – Art. 3: „(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.“;– Art. 4: „(1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează: (...) b)într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h). (2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi se plăteşte de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), după caz.“;– Art. 12: „Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condiţiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege.“În opinia instanţei de judecată, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 47 alin. (2) referitor la dreptul cetăţenilor la pensie şi art. 53 - Restrângerea execiţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Sunt invocate şi prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 1 lit. h) şi art. 3 din actul normativ criticat au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în raport cu argumente similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia 1.381 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, Curtea, a statuat că, în privinţa auditorilor publici externi, considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, cu corectivul adus prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, îşi menţin pe deplin valabilitatea. Astfel, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, soluţia legislativă criticată nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, ce constituie facta praeterita. Curtea a considerat că pensiile speciale pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, această raţiune este reprezentată de necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrării sale, eliminării inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, de situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, privind bugetul de stat, precum şi pe cel al asigurărilor sociale de stat. De aceea, eliminarea pensiilor speciale nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea a constatat că măsura criticată nu impune o sarcină excesivă destinatarilor pensiilor speciale şi nu prevede diferenţieri procentuale pentru aceeaşi categorie socioprofesională. Curtea a mai statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun“, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar eliminarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii. Curtea a arătat în privinţa pretinsei încălcări a art. 47 din Constituţie că drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul contributiv de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus unor elemente variabile, cum ar fi voinţa legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcţie. Curtea a mai constatat că invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 53 este lipsită de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de exemplu prin hotărârile din 8 decembrie 2009 şi 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Muñoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a arătat că, potrivit acesteia, drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al pensiei poate constitui o intervenţie în privinţa acesteia ce trebuie justificată de către stat, fiind expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii şi că diminuarea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din hotărâre reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţie, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată. Întrucât în prezenta cauză nu au fost relevate elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că este neîntemeiată şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (4) din actul normativ criticat. În ceea ce priveşte prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 119/2010, Curtea constată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, ci reprezintă prevederi de natură tehnică, prin care legiuitorul stabileşte modalitatea concretă de calcul al pensiilor stabilite potrivit actului normativ criticat, prin trimiterea la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în prezent trimiterea vizând Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. h), art. 2 alin. (4), art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, din oficiu, în dosarele nr. 7.734/99/2010, nr. 258/89/2011, nr. 8.919/99/2010 şi nr. 3.827/99/2011. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie