DECIZIE Nr.
1641 din 16 decembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 si art. 37 alin. 2 lit. a) si b)
din Codul familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL
OFICIAL NR. 78 din 31 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 si art. 38 alin. 1 din Codul
familiei, excepţie ridicată de Vasilica Mihalache în Dosarul nr. 9.723/300/2007
(nr. 1.906/2009) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru
cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că
autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită
admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens apreciază că
textele de lege criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care instanţa de
judecată le interpretează dând eficienţă faptelor nelegale şi celor contrare
moralei, precum şi atunci când dau posibilitatea instanţei de a aprecia generic
şi arbitrar în favoarea celui culpabil de vătămarea gravă a relaţiilor de
familie.
Cauza este în stare de judecată. Preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, în esenţă, critica
autorului excepţiei vizează modul de interpretare şi aplicare a textului de
lege.
Totodată arată că asupra constituţionalităţii
reglementării criticate Curtea s-a mai pronunţat, sens în care invocă
jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, si anume Decizia nr. 122/2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 31 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 9.723/300/2007 (nr. 1.906/2009), Curtea de Apel Bucureşti -
Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi
art. 38 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Vasilica Mihalache
într-o cauză civilă având ca obiect divorţ.
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine
că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale care
ocrotesc familia, întrucât permit desfacerea căsătoriei în situaţia în care
soţul reclamant invocă şi dovedeşte săvârşirea unor acţiuni culpabile,
imputabile numai lui, care au vătămat grav raporturile dintre soţi şi fac imposibilă
continuarea căsătoriei. Astfel, apreciază că se încalcă principiul
constituţional al căsătoriei liber consimţite şi al egalităţii între soţi,
precum şi al egalităţii în faţa legii, întrucât motivele temeinice de divorţ,
aşa cum sunt prevăzute de art. 38 alin. 1 din Codul familiei', dau
posibilitatea instanţei de a aprecia generic şi arbitrar în favoarea celui culpabil de desfacerea relaţiilor
de familie, şi anume în favoarea soţului autoarei excepţiei.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi
pentru cauze cu minori şi de familie consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului,
prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat prin încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 2
şi art. 38 alin. 1 din Codul familiei.
La data sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de
neconstituţionalitate, art. 38 din Codul familiei prevedea că „Instanţa
judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor
motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea
căsătoriei nu mai este posibilă. Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza
acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin
un an de la încheierea căsătoriei;
b) nu există copii minori rezultaţi din căsătorie.
[...]"
In prezent, ca urmare a modificărilor aduse Codului
familiei prin Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, art. 38 alin. 1 din Codul familiei
prevede că „Divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de către
instanţa judecătorească indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă
există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie".
Din examinarea criticii formulate de autorul excepţiei,
Curtea constată că, ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse Codului
familiei prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea
soluţionării proceselor, soluţia legislativă criticată din art. 38 alin. 1 se
regăseşte, în prezent, în cuprinsul art. 37 alin. 2 lit. a) şi b).
Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate,
asupra căruia Curtea urmează astfel a se pronunţa, îl constituie prevederile
art. 2 şi art. 37 alin. 2 lit. a) şi b) din Codul familiei, care au următorul
cuprins:
- Art. 2: „Relaţiile de
familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care
sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material.";
-Art. 37 alin. 2 lit. a) şi b):
„Căsătoria se poate desface prin divorţ. Divorţul poate avea loc:
a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice,
raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai
este posibilă;".
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind
egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces
echitabil, art. 26 alin. (1) potrivit cărora „Autorităţile publice respectă şi
ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată" şi art. 48 alin. (1)
referitoare la familie, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi art. 8
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil şi, respectiv,
dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că soluţia legislativă criticată din Codul familiei a mai făcut obiect
al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr.
469/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 18 mai 2010, şi Decizia nr.
122/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009.
Astfel, prin aceste decizii, Curtea a constatat că
prevederile art. 2 din Codul familiei reglementează relaţiile de familie, în
sensul că acestea se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să îşi
acorde unul altuia sprijin moral şi material. Pe de altă parte, art. 38 alin. 1
- actualul art. 37 alin. 2 lit. a) şi b) - din Codul familiei prevede situaţia
în care instanţa de judecată poate dispune desfacerea căsătoriei, şi anume
când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav
vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Desigur, asupra
temeiniciei motivelor concrete invocate în susţinerea unei cereri de divorţ,
precum şi asupra tuturor probelor administrate în cauză, instanţa
judecătorească este singura competentă să aprecieze şi să decidă în consecinţă,
ceea ce nu conferă însă textelor de lege criticate caracter neclar sau
imprecis. Acestea oferă cadrul legal unor noţiuni esenţialmente de ordin social
şi moral, pentru a defini relaţiile de familie, pe de o parte, şi instituţia
divorţului, pe de altă parte, In aceste limite legale, suficient de clare şi
previzibile, judecătorul este singurul în măsură să aprecieze, pe baza
motivelor invocate de părţi şi a datelor specifice fiecărui litigiu, dacă
raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai
este posibilă.
Textele de lege criticate dau, prin urmare, expresie
reglementărilor cuprinse la art. 48 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Condiţiile
de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin
lege".
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 2 şi art. 37 alin. 2 lit. a) şi b) din Codul familiei,
excepţie ridicată de Vasilica Mihalache în Dosarul nr. 9.723/300/2007 (nr.
1.906/2009) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze
cu minori şi de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora