Decizia Nr.1601 din 15.12.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art. 43 alin. 1 şi 3 din Codul familiei, art. 318 alin. 1 teza a doua şi art. 581 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ileana Peride în Dosarul nr. 24.920/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 337D/2011.La apelul nominal se prezintă avocatul Anca Sorina Popescu-Cruceru, cu delegaţie depusă la dosar, pentru partea Cristian Iulius Surcel, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale cu privire la textele de lege criticate în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă, arătând că autorul excepţiei nu a formulat o veritabilă critică de neconstituţionalitate a textelor de lege supuse controlului Curţii, ci a soluţiei pronunţate de instanţa de recurs. În subsidiar, în situaţia în care Curtea va trece la examinarea fondului excepţiei, apreciază că se impune menţinerea jurisprudenţei în materie în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 24.920/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art. 43 alin. 1 şi 3 din Codul familiei, art. 318 alin. 1 teza a doua şi art. 581 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Ileana Peride în calea de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei decizii civile pronunţate într-o cauză având ca obiect stabilirea, prin ordonanţă preşedinţială, a programului de vizitare a copilului minor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3), art. 53 alin. (1), art. 57 şi art. 124 alin. (1) şi (2). În acest sens apreciază că măsurile urgente, respectiv modificarea programului de vizită al copilului - de către părintele căruia nu i-a fost încredinţat - pe calea ordonanţei preşedinţiale, nu trebuie să restrângă dreptul părintelui căruia i-a fost încredinţat de a acţiona în interesul acestuia. Aceste măsuri ar trebui luate în temeiul legii speciale, iar când aceasta nu reglementează situaţia respectivă, potrivit legii generale, şi nu printr-o procedură specială, în speţă, prin ordonanţă preşedinţială. Autorul excepţiei consideră că, potrivit practicii şi doctrinei, instanţele de judecată ar trebui să găsească cele mai bune mijloace care să asigure părintelui căruia nu i-a fost încredinţat copilul exercitarea dreptului de a avea legături personale, fără ca în acest mod să fie prejudiciat copilul sau părintele căruia acesta i-a fost încredinţat. Interesul copilului trebuie considerat primordial chiar şi în raport cu drepturile părintelui căruia acesta nu i-a fost încredinţat. Potrivit art. 57 din Constituţie, cetăţenii români trebuie să îşi exercite drepturile şi libertăţile cu bună-credinţă, astfel încât încălcarea prin exerciţiul unui drept al drepturilor şi libertăţilor altora constituie un abuz suficient pentru a caracteriza fapta ca o nerespectare a unei obligaţii constituţionale.Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând că, în motivarea excepţiei, autorul critică motivele pentru care cererea de ordonanţă preşedinţială a fost admisă, ceea ce ţine însă de judecarea în fond a litigiului. Dispoziţiile legale pretins neconstituţionale nu încalcă niciun drept garantat de Constituţie, eventualele nemulţumiri legate de hotărârea pronunţată în recurs urmând a fi verificate, în ipoteza în care privesc motivele pentru care contestaţia în anulare poate fi admisă, de instanţa ce soluţionează această cale extraordinară de atac.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile avocatului prezent şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează prevederile art. 16 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, art. 43 alin. 1 şi 3 din Codul familiei, art. 318 alin. 1 teza a doua şi art. 581 din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins:– Art. 16 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: „(1) Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(2) Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.“;– Art. 43 alin. 1 şi 3 din Codul familiei: „Părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti. [...]Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională.“; – Art. 318 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie [...] când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.“; – Art. 581 din Codul de procedură civilă: „Instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului. Ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor şi chiar atunci când există judecată asupra fondului. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare. Ordonanţa este vremelnică şi executorie. Instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.“ Cu privire la prevederile art. 43 alin. 1 şi 3 din Codul familiei, Curtea observă că la momentul pronunţării prezentei decizii acestea au fost abrogate prin dispoziţiile art. 230 lit. m) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Acestea au fost incidente în speţă întrucât cererea de contestaţie în anulare a fost soluţionată prin Decizia civilă nr. 2.455 din 10 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Aşa fiind, Curtea va avea în vedere considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmând să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor art. 43 alin. 1 şi 3 din Codul familiei. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul de lege criticat aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor şi art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă următoarele: I. Autorul excepţiei nu arată motivele pentru care prevederile art. 16 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art. 43 alin. 1 şi 3 din Codul familiei şi art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă ar aduce atingere textelor constituţionale invocate, or, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“. În mod similar Curtea a statuat şi prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii._____*) Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012. Prin urmare, având în vedere că nu este îndeplinită condiţia motivării, cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. II. Autorul excepţiei apreciază că prevederile art. 581 din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece instanţa de judecată a dispus prin ordonanţă preşedinţială, adică printr-o procedură specială, cu privire la schimbarea programului de vizită al minorului. Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, neputând fi supuse controlului acesteia hotărârile pronunţate de instanţele de judecată, astfel încât excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art. 43 alin. 1 şi 3 din Codul familiei, art. 318 alin. 1 teza a doua şi art. 581 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ileana Peride în Dosarul nr. 24.920/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 decembrie 2011. PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu