Decizia Nr.159 din 27.03.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) lit. a) şi art. 87 din Codul penal, excepţie ridicată de Muraru Marius Florin în Dosarul nr. 10.609/279/2016 al Judecătoriei Piatra-Neamţ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.521D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit prevederilor criticate de autor, instanţa este cea care stabileşte obligaţia prezentării la serviciul de probaţiune în cazul în care dispune amânarea aplicării pedepsei, iar frecvenţa prezentării în faţa serviciului se stabileşte de către acesta din urmă. Autorul excepţiei consideră că ar trebui să aibă o cale de atac împotriva măsurilor dispuse prin planul de supraveghere al consilierului de probaţiune. Deşi nu există o jurisprudenţă a Curţii Constituţionale cu privire la art. 85 lit. a) din Codul penal, există jurisprudenţă cu privire la o situaţie similară referitoare la situaţia controlului judiciar. Astfel, în cazul luării acestei măsuri preventive în conformitate cu art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, inculpatul trebuie să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Prin Decizia nr. 333 din 24 mai 2016 şi Decizia nr. 675 din 17 noiembrie 2016, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 din Codul de procedură penală arătând, în esenţă, că organul judiciar este cel care dispune măsura, iar prezentarea efectivă este doar un act de executare a măsurii dispuse. Aceste considerente sunt valabile şi în cauza de faţă referitoare la amânarea aplicării pedepsei. Dacă, în cazul controlului judiciar, obligaţia prezentării la organul de poliţie desemnat este constituţională în condiţiile în care nu există o hotărâre judecătorească de condamnare, cu atât mai mult, în cazul amânării aplicării pedepsei, obligaţia prezentării la serviciul de probaţiune este constituţională, în acest caz existând o hotărâre de condamnare. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 9 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 10.609/279/2016, Judecătoria Piatra-Neamţ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) lit. a) şi art. 87 din Codul penal, excepţie ridicată de Muraru Marius Florin în calitate de persoană cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, conform art. 83 din Codul penal, şi care a solicitat înlăturarea măsurii de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. a) din Codul penal, respectiv aceea de a se prezenta la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, iar, în subsidiar, modificarea acesteia, în sensul de a se prezenta la serviciul de probaţiune o dată la 6 luni pe timpul verii şi pe timp de iarnă.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, pe de o parte, lasă la latitudinea exclusivă a serviciului de probaţiune, fără posibilitatea de intervenire a magistratului, frecvenţa datelor la care trebuie să se prezinte persoana în faţa unui consilier, iar, pe de altă parte, se aduce atingere dreptului la muncă, la un trai decent şi la liberă circulaţie, fără a exista o proporţionalitate, şi nu se permite contestarea şi a măsurilor de supraveghere, în aceleaşi condiţii ca şi obligaţiile.6. Judecătoria Piatra-Neamţ opinează că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă în măsura în care art. 85 şi art. 87 din Codul penal se referă doar la posibilitatea modificării/încetării obligaţiilor, nu şi a măsurilor de supraveghere, precum şi pe considerentul că judecătorul nu are posibilitatea de a interveni cu privire la frecvenţa prezentării la programul stabilit de serviciul de probaţiune, în funcţie de datele concrete ale fiecărei cauze. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, faptul că un condamnat poate fi supus unei măsuri de supraveghere constând în obligaţia de a se prezenta la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, nu afectează dreptul la liberă circulaţie, deoarece acest drept, nefiind absolut, trebuie exercitat, în acord cu art. 25 alin. (1) teza finală din Constituţie, cu respectarea condiţiilor stabilite de lege, asemenea condiţii fiind şi cele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. a) din Codul penal. Instituirea unor obligaţii în sarcina persoanelor care au comis fapte prevăzute de legea penală reprezintă restrângeri ale exerciţiului dreptului la liberă circulaţie, în deplină concordanţă cu art. 25 şi art. 53 din Legea fundamentală.9. Stabilirea în acest mod a obligaţiilor condamnatului nu este de natură să aducă atingere nici prevederilor art. 41 şi art. 47 din Constituţie. Acestea nu îngrădesc dreptul la muncă al condamnatului şi, cu atât mai puţin, dreptul de a-şi alege profesia, meseria sau ocupaţia, care, sub sancţiunea rigorilor dispoziţiilor art. 87 din Codul penal, trebuie să se facă în aşa fel încât să fie respectate măsurile de supraveghere dispuse de instanţă.10. Faptul că persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală i se aplică instituţia amânării aplicării pedepsei nu înseamnă că aceasta nu trebuie să se supună rigorilor legislaţiei penale, ea fiind obligată să respecte măsurile de supraveghere şi obligaţiile dispuse de instanţa de judecată şi individualizate de serviciul de probaţiune, după caz. Acest fapt nu echivalează sub niciun aspect cu încălcarea dreptului la muncă sau a dreptului la un nivel de trai decent.11. De altfel, autorul critică de fapt modalitatea de stabilire a obligaţiei impuse în ceea ce îl priveşte, şi anume aceea de a se prezenta la serviciul de probaţiune o dată pe lună, aspect care nu intră în sfera atribuţiilor Curţii Constituţionale. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 85 alin. (1) lit. a) cu denumirea marginală Măsurile de supraveghere şi obligaţiile şi art. 87 cu denumirea marginală Modificarea sau încetarea obligaţiilor, ambele din Codul penal, care au următorul conţinut: – Art. 85 alin. (1) lit. a): „(1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;" – Art. 87: „(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare.
(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară." 15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 25 - Libera circulaţie, art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii, art. 47 - Nivelul de trai şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau unor libertăţi. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia susţine că impunerea măsurii de supraveghere de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta este disproporţionată şi inutilă în raport cu situaţia sa, întrucât, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare, şi-a găsit un loc de muncă în Anglia, angajându-se de la data de 1 august 2016 şi că a făcut acest lucru deoarece nu şi-a găsit un loc de muncă în Piatra-Neamţ. A mai arătat că este foarte anevoios să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune Neamţ. Totodată, a învederat că faţă de terminologia utilizată de legiuitor, dispoziţiile art. 87 din Codul penal permit instanţei să se pronunţe numai asupra modificării/încetării obligaţiilor, nu şi asupra modificării/încetării măsurilor de supraveghere. 17. De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 85 alin. (1) şi (2) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte o serie de măsuri de supraveghere care se vor dispune ope legis, fără vreo cenzură din partea instanţei. Totodată, instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe obligaţii asupra cărora, de data aceasta, spre deosebire de măsurile de supraveghere, instanţa va aprecia asupra necesităţii lor. 18. Totodată, potrivit art. 87 din Codul penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa va dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare. De asemenea, instanţa va putea dispune şi încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară. 19. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate reglementează, pe de o parte, cu privire la măsurile de supraveghere şi, pe de altă parte, cu privire la modificarea sau încetarea obligaţiilor care se pot lua faţă de o persoană căreia i s-a aplicat instituţia prevăzută de art. 83 din Codul penal, respectiv amânarea aplicării pedepsei. 20. Cu privire la criticile formulate, Curtea constată că amânarea aplicării pedepsei este o măsură ce poate fi dispusă de instanţa de judecată, constând în amânarea temporară a aplicării pedepsei stabilite cu privire la inculpat, atunci când apreciază, ţinând seama de persoana infractorului, de conduita avută de acesta înainte şi după comiterea infracţiunii şi de posibilităţile sale de îndreptare, că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru un termen de supraveghere de 2 ani. 21. Astfel, legiuitorul a reglementat posibilitatea pentru instanţa de judecată de a dispune, motivat, amânarea aplicării pedepsei dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal, stabilind un termen de supraveghere conform art. 84 din acelaşi cod, pe durata căruia condamnatul trebuie să respecte o serie de măsuri de supraveghere prevăzute în art. 85 alin. (1) din Codul penal şi să execute o serie de obligaţii dintre cele prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal stabilite de instanţa de judecată. Măsurile de supraveghere care se iau faţă de condamnat pe durata termenului de încercare sunt menite să asigure un control permanent asupra conduitei acestuia, iar instanţa este obligată să le aplice. Dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cel condamnat, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse de instanţă, aceasta revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, conform art. 88 din Codul penal. 22. Aşa fiind, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei are datoria să respecte, pe de o parte, măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) din Codul penal, iar, pe de altă parte, trebuie să îndeplinească un număr de obligaţii prevăzute de art. 85 alin. (2) din acelaşi cod. Respectarea măsurilor de supraveghere se referă la prezentarea condamnatului la serviciul de probaţiune la datele fixate, la legătura cu consilierul de probaţiune desemnat, la comunicarea unor schimbări intervenite în viaţa personală (schimbarea locului de muncă, a locuinţei, a deplasărilor care depăşesc 5 zile) şi a informaţiilor şi documentelor care permit controlul mijloacelor sale de existenţă. Măsurile de supraveghere au menirea de a stabili un contact direct, pe durata termenului de supraveghere, între persoana faţă de care s-a dispus amânarea şi serviciul de probaţiune, care să permită verificarea comportamentului acestuia, respectarea obligaţiilor şi a interdicţiilor impuse de instanţă. Instanţa are obligaţia să dispună ca persoana faţă de care s-a luat măsura amânării aplicării pedepsei să respecte întregul pachet de măsuri de supraveghere, fără a reduce sau a adăuga alte măsuri. Spre deosebire de obligaţii, măsurile de supraveghere nu pot face obiectul aprecierii instanţei. 23. În afara acestor măsuri de supraveghere pe care instanţa le impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, legea prevede un ansamblu de obligaţii care, integral sau în parte, pot fi impuse celui în cauză. În aprecierea obligaţiilor pe care trebuie să le îndeplinească persoana faţă de care s-a luat măsura amânării aplicării pedepsei, instanţa are libertatea de a decide dacă trebuie să impună o obligaţie, mai multe, toate obligaţiile prevăzute de lege sau niciuna. Obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal au, în ansamblu, rolul de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în textul mai sus menţionat face posibilă şi necesară modificarea lor în funcţie de conduita persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Observând conduita persoanei, serviciul de probaţiune constată dacă au intervenit motive care justifică modificarea obligaţiilor existente ori încetarea unora dintre acestea. Examinând solicitarea serviciului de probaţiune, instanţa apreciază dacă scopul măsurii amânării aplicării pedepsei poate fi atins prin sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a obligaţiilor existente. Instanţa trebuie să îşi formeze convingerea că amânarea aplicării pedepsei, însoţită de impunerea unor măsuri de supraveghere, va produce o modificare comportamentală şi de durată care va face inutilă aplicarea pedepsei. Din acest motiv, instanţa este datoare să analizeze cu atenţie sesizările serviciului de probaţiune. 24. Prin urmare, prin dispoziţiile art. 85 alin. 1 lit. a) din Codul penal s-a reglementat una dintre măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună condamnatul pe durata termenului de încercare, şi anume aceea de a se prezenta la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta. Această măsură de supraveghere, faţă de scopul instituirii ei, nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 25 din Legea fundamentală referitoare la dreptul la liberă circulaţie a cetăţeanului. Acest drept nu este absolut, ci el trebuie să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu respectarea şi îndeplinirea unor condiţii stabilite de lege. Astfel de condiţii sunt şi cele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. a) din Codul penal, care trebuie respectate de condamnatul beneficiar al instituţiei amânării aplicării pedepsei. 25. În ceea ce priveşte susţinerea că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 41 şi art. 47 din Constituţie se constată că şi aceasta este neîntemeiată. Prevederile contestate nu îngrădesc dreptul la muncă al condamnatului şi, cu atât mai puţin, dreptul de a-şi alege profesia, meseria sau ocupaţia. De asemenea se constată că alegerea profesiei, meseriei sau ocupaţiei de către condamnat trebuie să se facă în aşa fel încât acesta să respecte măsurile de supraveghere dispuse de instanţă. 26. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, care, având a se pronunţa asupra dispoziţiilor art. 86³ alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal din 1969 referitoare la măsurile de supraveghere pe care condamnatul trebuie să le respecte pe durata termenului de încercare, în cazul în care instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a statuat că acele prevederi sunt constituţionale (a se vedea Decizia nr. 338 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 12 august 2005). 27. Amânarea aplicării pedepsei se dispune în condiţiile în care prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată şi implică în mod necesar un termen de supraveghere care va fi însoţit, în mod inevitabil, de măsurile de supraveghere. Acestea din urmă sunt elemente componente intrinseci regimului juridic al instituţiei amânării pedepsei. Mai mult, măsurile de supraveghere au o natură legală, judecătorul neavând nicio marjă de apreciere. De aceea, ele nu pot fi privite ca imixtiune în viaţa particulară a unei persoane şi reprezintă, în acord cu art. 53 din Constituţie, o restrângere legală a drepturilor constituţionale pe timpul executării pedepsei în modalitatea stabilită prin art. 83 din Codul penal. Aşa fiind, spre deosebire de obligaţii, măsurile de supraveghere stabilite de legiuitor în art. 85 alin. (1) din Codul penal nu pot fi modificate, ele făcând parte din substanţa şi raţiunea amânării aplicării pedepsei, în contextul controlului asupra persoanei căreia i se aplică măsura. 28. De altfel, în prezenta cauză, autorul excepţiei, pe lângă măsura de supraveghere de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta (în speţă o dată pe lună), era ţinut şi de măsurile de supraveghere referitoare la obligaţia de a anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea şi de a comunica schimbarea locului de muncă. Or, obligaţia de a se prezenta la un anumit interval de timp mai mare sau mai mic la Serviciul de Probaţiune Neamţ nu este una ce poate fi supusă controlului de constituţionalitate, deoarece nu intră în competenţa Curţii Constituţionale posibilitatea de a stabili frecvenţa cu care un condamnat trebuie să se prezinte la serviciul de probaţiune, ci în competenţa serviciul de probaţiune însuşi. În acest sens, Curtea mai constată, că potrivit art. 55-57 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013, consilierul de probaţiune manager de caz întocmeşte un plan de supraveghere care este revizuit ori de câte ori este necesar, în funcţie de schimbările intervenite în situaţia persoanei şi evoluţia cazului, controlând nemijlocit respectarea de către persoana supravegheată a măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) din Codul penal pe toată durata termenului de supraveghere. De asemenea, potrivit art. 111 din aceeaşi lege, în activitatea sa consilierul de probaţiune emite decizii care sunt obligatorii pentru persoana supravegheată şi pentru instituţiile din comunitate vizate, iar, împotriva deciziilor consilierului de probaţiune, persoana sau instituţia din comunitate vizată poate face plângere la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 10 zile de la comunicare. În acest sens, judecătorul delegat cu executarea fixează un termen pentru soluţionarea plângerii cu citarea părţilor şi soluţionează plângerea, în camera de consiliu, prin încheiere definitivă, după ascultarea petentului şi a consilierului de probaţiune. Încheierea prin care judecătorul delegat cu executarea soluţionează plângerea este obligatorie pentru persoana sau instituţia care a formulat plângerea şi pentru consilierul de probaţiune. 29. În sfârşit, celelalte critici ale autorului excepţiei tind la modificarea dispoziţiilor legale criticate, în aşa fel încât şi măsurile de supraveghere să poată fi supuse modificării sau încetării, asemeni obligaţiilor. Or, o asemenea posibilitate ar afecta raţiunea reglementării, justificată de scopul urmărit de legiuitor prin normarea uneia dintre modalităţile de individualizare a pedepsei, respectiv instituţia amânării aplicării pedepsei. Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Muraru Marius Florin în Dosarul nr. 10.609/279/2016 al Judecătoriei Piatra-Neamţ şi constată că dispoziţiile art. 85 alin. (1) lit. a) şi art. 87 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Piatra-Neamţ şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru