DECIZIE Nr.
1588 din 9 decembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 281 din Codul penal, art. 262 pct. 1
lit. a) si art. 378 alin. V din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 66 din 26 ianuarie 2011
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Marieta Safta -
prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal, art. 262 pct. 1
lit. a) şi art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Cristian
Streţco Nedelcovici în Dosarul nr. 1070.2.2./290/2008 al Tribunalului Tulcea -
Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale
criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 26 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 1070.2.2/290/2008, Tribunalul Tulcea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art.
378 alin. 11 din Codul de procedură penală, excepţie
invocată de Cristian Streţco Nedelcovici în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin, în esenţă, următoarele:
- art. 281 din Codul penal încalcă dispoziţiile art. 73
alin. (1) din Constituţie, deoarece, câtă vreme Parlamentul nu a adoptat o lege
specială cu referire la exercitarea fără drept a profesiei, nu se cunoaşte la
ce lege face referire textul de lege criticat; de asemenea, art. 281 din Codul
penal încalcă prevederile art. 115 alin. (1) din Constituţie, care consfinţesc
împrejurarea că „Parlamentul nu poate adopta decât o singură lege specială -
legea prin care Guvernul este abilitat pentru a emite ordonanţe în domenii care
nu fac obiectul legilor organice", prin urmare, legea specială invocată de
art. 281 din Codul penal nu poate fi Legea nr. 51/1995; se arată în acest sens
că este absolut necesar ca instanţa constituţională să pronunţe o decizie prin
care să clarifice aceste neconcordanţe între Codul penal şi Constituţia
României;
- art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare întrucât, în
cauză, în data de 21 martie 2008 procurorul a pus în mişcare acţiunea penală şi
a dat rechizitoriul; după punerea în mişcare a acţiunii penale, se arată de
către autor, acesta nu a fost chemat la parchet pentru a fi înştiinţat despre
inculpare şi pentru a i se prezenta din nou materialul de urmărire penală;
- art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală permite magistraţilor să îl reaudieze
pe inculpatul achitat, tocmai pentru a găsi probe noi în condamnare; procurorii
beneficiază astfel de o armă în plus, armă de care nu ar fi avut nevoie dacă
inculpatul era condamnat; de
asemenea, dispoziţiile acestui text creează o discriminare de tratament
procesual penal. Se invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 112/1998, cu
privire la care se arată că „prevede un tratament procesual identic între
învinuit şi inculpat".
Tribunalul Tulcea - Secţia penală apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, referindu-se, cât
priveşte art. 281 din Codul penal şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de
procedură penală, şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. In
ceea ce priveşte art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală,
instanţa apreciază că, „din contră, acesta reflectă grija legiuitorului pentru a asigura inculpatului dreptul la un proces
echitabil".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie art. 281 din Codul penal, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art. 378 alin. 11 din Codul de procedură
penală, având următorul cuprins:
- Art. 281 din Codul penal: „Exercitarea
fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea
cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale,
dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează
potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu
amendă.";
-Art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală:
„Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile legale care
garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând
probele necesare şi legal administrate, procedează, după caz, astfel:
1. când din materialul de urmărire penală rezultă că
fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat şi că acesta
răspunde penal:
a) dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în
cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea
penală şi dispune trimiterea în judecată.";
- Art. 378 alin. 11
din Codul de procedură penală: „Cu ocazia judecării apelului, instanţa este
obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit
dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta
nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond
nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.".
In opinia autorului excepţiei,
prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art.
24 privind dreptul la apărare, ale art. 73 alin. (1), potrivit cărora „Parlamentul
adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare", ale art. 115 alin. (1) privind abilitarea
Guvernului de către Parlament pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac
obiectul legilor organice, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10
din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind
dreptul la un proces echitabil şi art. 14 paragraful 2
din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit
căruia „Orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale este
prezumată a fi nevinovată cât timp culpabilitatea sa nu a fost stabilită în mod
legal".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului
său din perspectiva unor critici similare.
Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 382 din 13
aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 309 din 12 mai 2010, şi a
Deciziei nr. 1.293 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 745
din 8 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a respins excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal, statuând că
atât în Codul penal anterior, cât şi în diferite legi speciale au fost
prevăzute dispoziţii incriminatoare pentru nerespectarea normelor privitoare la
exercitarea meseriilor sau altor ocupaţii. In vederea sistematizării
legislaţiei s-a creat o singură incriminare-cadru la care să se poată face
trimitere prin legi speciale, legi care au fost adoptate atât înainte de anul
1989, cât şi ulterior. In prezent sunt în vigoare mai multe astfel de legi
speciale care reglementează desfăşurarea unor profesii, meserii sau a altor
activităţi şi prevăd că exercitarea nelegală a acestora constituie infracţiune,
potrivit art. 281 din Codul penal. Incriminarea şi sancţionarea faptelor de
exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, pentru care se cere o
anumită pregătire şi, în consecinţă, sunt supuse autorizării, exprimă
necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţă deosebită, inclusiv
viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, precum şi interesele
patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii,
precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de
persoane fără calificare şi fără răspunderea necesară în caz de urmări
periculoase ori păgubitoare. Faptul că aceleaşi cerinţe, cu aceleaşi consecinţe
juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat este o opţiune a legiuitorului,
determinată, astfel cum s-a mai arătat, de o anumită oportunitate, care intră
în activitatea de legiferare a Parlamentului. De altfel, în concepţia
legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi
funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi
exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite
de lege. Asigurarea unei asistenţe juridice calificate este un deziderat al
legii speciale, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin
principiilor constituţionale, cei care doresc să practice această profesie
fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta.
Profesia de avocat, ca de altfel şi alte profesii reglementate de norme
speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei,
astfel că niciuna dintre prevederile constituţionale şi convenţionale invocate
nu este nesocotită prin dispoziţiile de lege criticate.
Cât priveşte dispoziţiile art. 262 pct. 1 lit. a) din
Codul de procedură penală, Curtea constată că nu se poate susţine că acestea
aduc atingere dreptului la apărare, întrucât, în măsura în care partea
interesată consideră că procurorul a pronunţat în mod discreţionar soluţia
menţionată în textul legal criticat, aceasta are posibilitatea, în cazul
emiterii rechizitoriului, de a arăta judecătorului în ce constă nelegalitatea
comisă, iar în cazul dispunerii unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală
sau de încetare a urmăririi penale, pe aceea de a formula, potrivit art. 278 şi
2781 din Codul de
procedură penală, plângere contra actelor procurorului la procurorul ierarhic
superior ori la instanţa de judecată, după caz. In acest sens Curtea s-a
pronunţat prin Decizia nr. 646 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie
2006.
In sfârşit, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.002
din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 13 august 2009, Curtea
Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală, reţinând, în esenţă, că textul „nu
permite magistraţilor să reaudieze inculpatul achitat tocmai pentru a găsi
probe noi de condamnare, deoarece instanţa verifică hotărârea atacată nu numai
pe baza materialului existent, ci şi a oricăror probe noi administrate în faţa
sa, printre acestea regăsindu-se şi declaraţia inculpatului. Or, potrivit art.
70 alin. 2 din Codul de procedură penală, inculpatul are libertatea de a nu da
nicio declaraţie, iar în cazul în care consimte să o facă, precizările sale nu constituie
ipso facto o declaraţie
de culpabilitate, întrucât aceasta, ca de altfel toate mijloacele de probă din
procesul penal, are drept scop aflarea adevărului şi poate fundamenta o decizie
de condamnare numai în măsura în care se coroborează cu alte fapte sau
împrejurări ce rezultă din ansamblul tuturor probelor existente într-o cauză.
Aşa fiind, prevederile legale criticate satisfac pe deplin exigenţele
constituţionale referitoare la
art. 23 alin. (11) şi nici nu se aplică discriminatoriu, deoarece toţi
inculpaţii aflaţi în cel puţin una dintre cele două situaţii juridice
circumscrise de text beneficiază de acelaşi tratament, neputând fi pus semnul
egalităţii între inculpaţii neaudiaţi sau achitaţi de instanţa de fond, pe de o
parte, şi cei audiaţi sau condamnaţi de prima instanţă, pe de altă parte.
In plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de
procedură penală, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv şi
extensiv guvernate de principiul non reformatio in
pejus, instanţa de apel este obligată să examineze
cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, asigurând astfel părţilor
suficiente garanţii procesuale în deplin acord cu prezumţia de nevinovăţie şi
dreptul la o ocrotire egală din partea legii".
Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal, art. 262 pct. 1
lit. a) şi art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală,
excepţie invocată de Cristian Streţco Nedelcovici în Dosarul nr.
1070.2.2./290/2008 al Tribunalului Tulcea - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta