DECIZIE Nr.
1584 din 7 decembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întai din
Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile
administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22
decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 86 din 2 februarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative
asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989,
excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice -
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanta, în
Dosarul nr. 3.891/118/2010 al Tribunalului Constanţa -
Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.
4.181 D/2010.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele
nr. 4.182-4.190D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de
neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în dosarele nr.
5.295/118/2010, nr. 5.294/118/2010,'nr. 3.892/118/2010, nr. 3.899/118/2010, nr.
5.235/118/2010, nr. 5.291/118/2010, nr. 5.293/118/2010, nr. 5.289/118/2010 şi
nr. 3.904/118/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în
discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public susţine că nu se
opune conexării cauzelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a
cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art.
164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr.
4.182-4.190D/2010 la Dosarul nr. 4.181D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, faţă de
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010, prin care s-a admis
neconstituţionalitatea textului de lege criticat.
* A se vedea opinia separată de
la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 22
decembrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 17 septembrie 2010, pronunţate în
dosarele nr. 3.891/118/2010, nr. 5.295/118/2010, nr. 5.294/118/2010, nr.
3.892/118/2010, nr. 3.899/118/2010, nr. 5.235/118/2010, nr. 5.291/118/2010, nr.
5.293/118/2010, nr. 5.289/118/2010 şi nr. 3.904/118/2010, Tribunalul
Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative
asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia
de neconstituţionalitate a fost ridicată de statul român, prin Ministerul
Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, în
cadrul soluţionării unor acţiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri
pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic
şi măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora „Nicio
cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de
finanţare", ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de
către Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, ale art. 148 alin.
(2) privind integrarea în Uniunea Europeană şi ale art. 16 alin. (1)şi (2)
privind egalitatea în drepturi.
1. In ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art.
138 alin. (5) şi ale art. 111 alin. (1), autorul excepţiei de
neconstituţionalitate susţine
că impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen
scurt, cât şi pe termen lung, „este deosebit de important, defavorabil, cu
majorări ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se
cunoaşte cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor
îndreptăţite". Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr.
36/1996, precum şi prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele
publice. Totodată, arată că proiectul legii în discuţie a fost transmis
Parlamentului spre adoptare de către Guvern, iar înregistrarea proiectului de
lege la Senat, ca primă Cameră sesizată, a avut loc la data de 21 noiembrie
2007. Expunerea de motive nu a fost însoţită de fişa financiară a actului
normativ, care să aibă în vedere dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 500/2002,
singura analiză financiară fiind cea prevăzută la secţiunea a 4-a - Impactul
financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru
anul curent, cât şi pe termen lung, cerinţa constituţională nefiind respectată,
iar legea fiind adoptată la 2 ani de la data analizei ce cuprindea modificările
cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011.
Dincolo de faptul că analiza financiară din expunerea
de motive devenise caducă prin trecerea a 2 ani până la adoptare, această
analiză nu satisface, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
exigenţele constituţionale şi legale, întrucât are un caracter formal, fără
acoperire reală, estimând că numărul de cereri nu va fi mai mare de 10.000, iar
valoarea despăgubirilor ce ar putea fi acordate de către instanţele de judecată
pentru prejudiciul material suferit nu va depăşi 33.000 lei de persoană. Or, pe
de o parte, până în luna ianuarie 2010, după 6 luni de aplicare a legii, doar
pe rolul Tribunalului Constanţa există 600 de cauze cu un asemenea obiect,
putându-se estima că numărul va ajunge la 3.600 la sfârşitul perioadei de 3
ani, la nivelul unui singur judeţ, iar, pe de altă parte, instanţele
judecătoreşti -în lipsa unor criterii legale de cuantificare a despăgubirilor -
au obligat statul la plata de despăgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 de euro.
2. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 148
alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că
art. 104 din Tratatul de la Maastricht instituind Uniunea Europeană (tratat
care a devenit parte a dreptului intern „prin Legea nr. 154/2005")
reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o
obligaţie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul
dintre datoria publică şi produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depăşească
„valorile de referinţă" stabilite prin Protocol (anexă la Tratat),
respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real şi PIB.
Or, având în vedere că prin Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010
deficitul bugetar s-a stabilit la 35.024,1 milioane lei şi că estimarea
minimală este de peste 150.000 de cereri de chemare în judecată (3.600 x 42
judeţe) în cei 3 ani de aplicare şi presupunând că fiecare beneficiar va primi
în medie 30.000 euro, efortul bugetar va fi de 1,5 miliarde euro anual,
respectiv 6 miliarde lei (aproximativ 1% din PIB). Acoperirea acestor sume nu
se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervă
bugetară la dispoziţia Guvernului, nici prin rectificări bugetare.
3. Privitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin.
(1) şi (2) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că
prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizează un tratament juridic unitar
pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri
administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socială a
reparaţiei acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiaşi categorii
de beneficiari, în egală măsură având impact moral incontestabil „privarea de
libertate în locuri de detenţie sau pentru efectuarea de cercetări; internarea
în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea
într-o altă localitate; deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive
politice; exmatricularea din şcoli, licee şi facultăţi; încetarea contractului
de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice". Există o
categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic şi nu au
beneficiat până la apariţia Legii nr. 221/2009 de o minimă reparaţie morală,
însă prin dispoziţiile legale contestate se creează situaţia unei discriminări
între cei condamnaţi politic şi cei supuşi unor măsuri administrative cu
caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distincţia între situaţia în
care s-a aflat o persoană supusă unui regim de detenţie şi situaţia în care s-a
aflat o persoană asupra căreia s-a luat o măsură administrativă. Totodată, se
creează discriminări între persoanele care au obţinut o minimă reparaţie înainte
de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 şi cele care obţin aceste
despăgubiri după acest moment.
Răspunderea statului trebuie să se facă în acord cu
principiul proporţionalităţii, iar posibilitatea compensării prejudiciului
moral cu o sumă de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu
atât a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât a-i
procura satisfacţia de ordin moral, susceptibilă mai mult de o recunoaştere a
însăşi măsurii luate asupra sa
ca fiind abuzivă, principiu urmărit de legiuitorul român atât prin
Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor
persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6
martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în
prizonieri şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea
calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru
infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost
dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi
persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de
răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, cât şi prin
Legea nr. 221/2009.
In final, arată că, referitor la daunele morale în
general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum prevede
art. 41 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o poziţie moderată,
prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparaţie morală, invocând, cu
titlu de exemplu, „Cauza Ţarălungă, Cauza Temeşan sau Cauza Oancea".
Tribunalul Constanţa - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. In
acest sens, arată că prevederile Legii nr. 221/2009 nu aduc atingere
dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, arătând că legiuitorul a acoperit
toată paleta situaţiilor ce pot fi apreciate a reprezenta condamnări sau măsuri
administrative cu caracter politic. Totodată, faţă de pretinsa încălcare a
dispoziţiilor art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie,
instanţa invocă, cu caracter exemplificativ, deciziile Curţii
Constituţionale nr. 515/2005
şi nr. 1.056/2007, considerând, de asemenea, că nu sunt încălcate nici
dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Legea fundamentală.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 5 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi
măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009.
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter
politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii
din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii
şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 446
din 1 iulie 2010, dispoziţiile modificatoare având următoarea redactare:
„Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi
măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se
completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul
moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1.10.000 de euro pentru persoana care a suferit
condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut
obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii
de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al
II-lea; [...]»." Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 modifică şi
completează dispoziţiile de lege criticate, prin introducerea a 3 puncte ce
stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a
art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată şi completată prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, şi
anume alin. (11).
Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele
de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de
completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de
bază, identificându-se cu acesta.
Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.
III/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanţa
de contencios constituţional a statuat că, în cazul în care, după invocarea
unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti,
prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională
se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa
redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea modificată este, în
principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării.
Or, Curtea observă că dispoziţiile art. 5 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate
prin art. I pct. 1 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două soluţii legislative
distincte, şi anume: pe de o parte, teza întâi privind acordarea unor
despăgubiri (soluţie legislativă preluată şi de dispoziţiile modificatoare),
iar, pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la
plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (soluţie legislativă introdusă prin
dispoziţiile modificatoare).
Intrucât în cauza de faţă autorul
excepţiei de neconstituţionalitate critică soluţia legislativă de acordare a
despăgubirilor [soluţie cuprinsă şi în dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară modificării], Curtea constată că
obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, aşadar, numai
dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009,
modificate prin art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru
accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 714
din 26 octombrie 2010, dispoziţii care, în prezent, au următorul cuprins:
„(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu
caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri
administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane,
soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita
instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul
moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: [...]".
Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în
calitate de autor al excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că textul de
lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2)
privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea
Parlamentului de către Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice,
ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora „Nicio cheltuială bugetară nu poate
fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare" şi ale art. 148 alin.
(2) privind integrarea în Uniunea Europeană.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că, ulterior sesizării sale prin încheierile din 17 septembrie 2010,
prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie
2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.
5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.
Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind
neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate
a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării
Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios
constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta urmează să
fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate
de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din
Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile
administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22
decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor
Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, în dosarele nr.
3.891/118/2010, nr. 5.295/118/2010, nr. 5.294/118/2010, nr. 3.892/118/2010, nr.
3.899/118/2010, nr. 5.235/118/2010, nr. 5.291/118/2010, nr. 5.293/118/2010, nr.
5.289/118/2010 şi nr. 3.904/118/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia
civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean