DECIZIE Nr.
158 din 10 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 143 din 9 martie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin
Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
excepţie ridicată de Jaf Dlshad Ahmed în Dosarul nr. 3.498/2/2008 al Curţii de
Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul
autorizat de limbă arabă, domnul Dalati Bassam, desemnat spre a asigura
traducerea în cauză.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată,
având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 19 iunie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 3.498/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
Jaf Dlshad Ahmed într-o cauză de contencios administrativ privind prelungirea
măsurii de luare în custodie publică.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 97 alin. (5) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 sunt contrare dreptului la
apărare, liberului acces la justiţie şi principiului independenţei justiţiei
„în măsura în care acestea nu reglementează o procedură clară de prelungire a
perioadei de luare în custodie publică", precum şi datorită faptului că
durata procedurii este limitată, iar soluţia prelungirii custodiei este impusă
instanţei prin lege. Mai arată că textul legal criticat nu include printre
cazurile de încetare de drept a măsurii luării în custodie publică şi situaţia
în care străinului i s-a acordat permisiunea de şedere în România, în conformitate cu prevederile legale.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
dispoziţiile art. 97 alin. (5) din ordonanţa criticată sunt constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 sunt în concordanţă cu normele constituţionale şi convenţionale
pretins încălcate, precizând că prevederile art. 1 alin. (4) din Legea
fundamentală nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conţinut:
„(5) Prelungirea duratei de luare în custodie
publică a străinilor prevăzuţi la alin. (2) care nu au putut fi îndepărtaţi de
pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de
apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, la
solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Instanţa trebuie să se
pronunţe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior,
iar hotărârea instanţei este irevocabilă."
Autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1
alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în
stat, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale
art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124
-Infăptuirea justiţiei, din Constituţie. Sunt invocate, de asemenea,
prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, privind dreptul la libertate şi la siguranţă.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Dispoziţiile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România nu conţin norme de natură să îngrădească
liberul acces la justiţie al persoanelor cărora li se adresează şi nici nu
afectează exercitarea neîngrădită a dreptului la apărare, cu garanţiile sale
procesuale specifice. Dimpotrivă, textul criticat reglementează competenţa
curţii de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de
cazare al străinului, de a se pronunţa asupra prelungirii duratei de luare în
custodie, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Prin
urmare, instanţa de judecată, şi nu legea, este cea care dispune această
măsură, în urma soluţionării cauzei în care străinul, în calitate de parte,
beneficiază de toate garanţiile dreptului la apărare şi ale unui proces echitabil
în faţa unei instanţe independente şi imparţiale. Faptul că instanţei de
judecată îi este impus un termen imperativ pentru pronunţarea hotărârii,
raportat la data expirării termenului luării în custodie publică dispuse
anterior, sau că hotărârea are caracter irevocabil nu sunt aspecte de natură să
afecteze exercitarea drepturilor fundamentale invocate. Dimpotrivă, acestea dau
expresie prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie privind soluţionarea
cauzelor într-un termen rezonabil, circumstanţiat la necesitatea rezolvării cu
celeritate şi în anumite termene a cauzelor referitoare la situaţia străinilor
în România. Faptul că autorul excepţiei critică „durata limitată a
procedurii" nu poate fi considerat în niciun caz ca fiind contrar
prevederilor Legii fundamentale.
Cât priveşte susţinerile referitoare la natura neclară
a procedurii de prelungire a perioadei de luare în custodie publică, Curtea
constată că acestea nu pot fi reţinute, textul de lege criticat cuprinzând
elemente suficiente, clare şi previzibile, astfel încât subiectul de drept să
înţeleagă conduita pe care norma juridică o impune. Sub aspectul criticilor
privind lipsa de reglementare a unui anumit caz în care, în opinia autorului
excepţiei, ar trebui să fie reglementată încetarea de drept a măsurii de
prelungire a luării în custodie publică, instanţa de contencios constituţional
constată că nu este de competenţa sa examinarea unei excepţii din prisma unor
pretinse omisiuni legislative sau redactări nesatisfăcătoare, întrucât în acest
mod ar încălca prevederile art. 61 din Legea fundamentală, referitoare la rolul
Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării.
Curtea constată că prevederile art. 5 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate în
cauză, nu pot constitui un argument în susţinerea excepţiei, deoarece
prelungirea duratei de luare în custodie publică reprezintă o măsură
administrativă, iar nu o măsură privativă de libertate. De altfel, Curtea s-a
mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 97 alin. (5) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, de pildă prin Decizia nr. 773 din 7 noiembrie 2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 19 decembrie 2006, sau Decizia nr. 28 din 13 ianuarie
2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Jaf Dlshad
Ahmed în Dosarul nr. 3.498/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi