Decizia Nr.1567 din 07.12.2010

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16¹ din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ioniţă Florian în Dosarul nr. 5.415/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Sebastian Ionuţ Cazacu, membru al Baroului Bucureşti, în calitate de apărător ales, cu delegaţie la dosar. Se constată lipsa părţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei. Acesta solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând argumentele expuse pe larg în notele scrise aflate la dosarul cauzei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, apreciind că autorul acesteia deduce neconstituţionalitatea textului de lege criticat din modul de interpretare a acestuia şi, în acelaşi timp, solicită şi complinirea unei omisiuni legislative, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.415/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16¹ din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ioniţă Florian într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, aflată în stadiul procesual al recursului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat îngrădeşte accesul liber şi efectiv la justiţie şi nesocoteşte dreptul la un proces echitabil, pentru următoarele motive: condiţionează introducerea unei cereri în contencios administrativ de îndreptarea acesteia nu numai împotriva autorităţii emitente a actului atacat, ci şi împotriva unor alte subiecte de drept, insuficient definite de legea aplicabilă; impune extinderea cadrului procesual nu din oficiu, ci prin constrângerea în acest sens a reclamantului, sub sancţiunea respingerii cererii sale ca inadmisibile, doar pentru raţiuni ce ţin de garantarea dreptului la apărare al altor subiecte de drept, precum şi pentru opozabilitatea hotărârii. Precizează că în practica instanţelor de contencios administrativ s-a cristalizat o opinie majoritară în sensul că, dacă instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor subiecte de drept şi nu s-a cerut includerea în proces a aceluia ale cărui interese pot fi vătămate prin judecata dintre alte persoane, singura soluţie ce s-ar putea pronunţa ar fi aceea a respingerii acţiunii pentru că „nu s-a legat corect cadrul procesual subiectiv“. Apreciază că este necesar şi suficient, din perspectiva admisibilităţii unei acţiuni în contencios administrativ, ca aceasta să fie îndreptată împotriva autorităţii care a emis actul atacat.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat nefiind de natură să încalce prevederile constituţionale şi convenţionale invocate în motivarea acesteia.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, fiind în deplină concordanţă cu textele fundamentale invocate în motivarea excepţiei. Precizează, totodată, că instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea de noi prevederi celor instituite şi nici nu îşi poate asuma rolul de a crea, abroga sau modifica o normă juridică, căci altfel s-ar transforma într-un legislator pozitiv, încălcând art. 61 alin. (1) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 16¹ din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, introduse prin art. I pct. 24 din Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Din motivarea excepţiei, astfel cum a fost formulată de autorul acesteia, rezultă însă că este solicitat controlul de constituţionalitate a tezei a doua a art. 16¹ din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aceste prevederi urmând să fie examinate de Curtea Constituţională. Textul de lege criticat are următorul cuprins:– Art. 16¹ teza a doua: „Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 21 alin. (1)-(3) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, art. 52 alin. (1) referitor la dreptul persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei şi art. 126 alin. (6) teza întâi care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ. Invocă, de asemenea, şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi cele ale art. 13 din aceeaşi convenţie privind dreptul la un recurs efectiv. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 16¹ teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conferă instanţei de contencios administrativ posibilitatea ca, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a organismelor sociale interesate sau a altor subiecte de drept. Curtea constată că o astfel de prevedere legală dă expresie principiului rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluţionări juste şi complete a cauzei. Acest principiu de bază al dreptului procesual are o semnificaţie complexă, fiind derivat din prevederile cuprinse în art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, care consacră trăsăturile pe care trebuie să le întrunească justiţia într-un stat de drept. Astfel, pentru a putea fi unică, egală şi imparţială, justiţia trebuie administrată de judecători care să dispună de putere de apreciere asupra unor aspecte diverse, inclusiv în ceea ce priveşte depunerea tuturor diligenţelor în vederea stabilirii corecte şi cuprinzătoare a cadrului procesual.Însă, Curtea constată că esenţa criticii formulate de autorul excepţiei constă în pretinsa nesocotire a dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil prin respingerea unei acţiuni în contencios administrativ ca urmare a neintroducerii în cauză a unor terţi, după ce, în prealabil, instanţa îşi exercitase dreptul de a pune în discuţia părţilor necesitatea lărgirii cadrului procesual prin introducerea în cauză şi a altor persoane. Autorul excepţiei susţine că soluţia de respingere a acţiunii este generată de o opinie majoritară cristalizată la nivelul instanţelor. Or, o astfel de critică nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, fiind izvorâtă din nemulţumirea generată de o anumită interpretare dată de unele instanţe judecătoreşti, cu prilejul aplicării legii la litigiile deduse soluţionării. Curtea nu poate cenzura însă astfel de critici, întrucât, dacă ar proceda la o analiză a modalităţii de interpretare şi aplicare a legii de către instanţe, ar săvârşi o imixtiune în atribuţiunile autorităţii judecătoreşti. De aceea, din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate apare ca inadmisibilă, soluţionarea sa excedând competenţei Curţii Constituţionale. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16¹ teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ioniţă Florian în Dosarul nr. 5.415/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie 2010. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu