DECIZIE Nr.
1519 din 18 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru
prevenirea si combaterea evaziunii fiscale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 43 din 18 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru
prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ana Bora
(fostă Dobre) în Dosarul nr. 10.100/271/2007 al Tribunalului Bihor - Secţia
penală, de Cristinel Blemovici în Dosarul nr. 16.654/306/2009 al Judecătoriei
Sibiu şi de Florin Viorel Bredău în Dosarul nr. 1.581/833/2009 al Judecătoriei
Salonta.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.403D/2010, nr. 1.423D/2010 şi
nr. 2.980D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt
îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.
Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.980D/2010 şi nr.
1.423D/2010 la Dosarul nr. 1.403D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 13 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 10.100/271/2007, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale, excepţie ridicată de Ana Bora (fostă Dobre).
Prin Incheierea din 14 aprilie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 16.654/306/2009, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10
din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie
ridicată de Cristinel Blemovici.
Prin Incheierea din 22 aprilie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 1.581/833/2009, Judecătoria Salonta a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10
din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie
ridicată de Florin Viorel Bredău.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textul criticat creează o diferenţiere
între inculpaţii care au fost trimişi în judecată şi care au depăşit primul
termen de judecată înainte de apariţia Legii nr. 241/2005 şi inculpaţii care
sunt încă cercetaţi în faza de urmărire penală sau care au fost trimişi în
judecată ulterior apariţiei Legii nr. 241/2005, doar aceştia din urmă având
posibilitatea reducerii la jumătate a limitelor pedepselor. De asemenea, se
arată că textul criticat creează o discriminare între cetăţeni, instituindu-se
un privilegiu în favoarea celor ce dispun de mijloace financiare, ceea ce
contravine prevederilor art. 4 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie. Pe lângă
discriminarea pe care o creează dispoziţia legală atacată, constrângerea
inculpatului de a repara un prejudiciu pe care nu l-a creat ori nu l-a produs
în măsura pretinsă de partea vătămată contravine dreptului la un proces echitabil.
Astfel, sunt încălcate şi prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală
şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, prin aceea că inculpatul e obligat să achite
prejudiciul stabilit de organele de urmărire penală, prejudiciu ce nu a fost
supus cenzurii instanţei de judecată. In final sunt invocate şi dispoziţiile
constituţionale ale art. 23 alin.(11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Tribunalul Bihor - secţia penală, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie,
arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Judecătoria Sibiu, făcând
referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, arată că excepţia
de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Judecătoria Salonta arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile Ministerului Public, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
reprezintă dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul conţinut: „(1) In cazul săvârşirii
unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul
urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată,
învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele
pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă
prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000
euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă.
Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la
50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune
administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică
dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege
într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de
prevederile alin.(1)."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor
dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 4
alin. (2) - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 - Egalitatea
în drepturi, art. 21 alin. (3) - Accesul liber la justiţie, art. 23
alin. (11) - Libertatea individuală şi art. 24 alin. (1) - Dreptul la
apărare. De asemenea, autorii excepţiei invocă şi încălcarea prevederilor
art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că s-a pronunţat în numeroase cauze asupra constituţionalităţii
prevederilor criticate. De exemplu, prin Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie
2007, Curtea a statuat că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie,
Parlamentul are competenţa de a reglementa prin lege organică infracţiunile,
pedepsele şi regimul executării acestora. In virtutea acestei prevederi
constituţionale, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în
funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate,
cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă.
Principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea
juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator
în funcţie de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită este
expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la
aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice
diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat.
Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că orice lege se
aplică numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai
favorabile, care are efecte şi asupra raporturilor juridice penale sau
contravenţionale născute anterior intrării sale în vigoare. In consecinţă,
Curtea a constatat că, în speţa examinată, primul termen de judecată poate fi
considerat cel imediat următor datei intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005,
indiferent de faza în care se află judecarea procesului penal.
De asemenea, Curtea constată că prin Decizia nr. 318
din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
400 din 9 mai 2006, Decizia nr. 417 din 25 mai 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 13 iunie 2006, şi Decizia nr. 544
din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554
din 14 august 2007, a statuat în sensul că reducerea limitelor pedepsei
prevăzute de lege de care beneficiază numai învinuitul ori inculpatul care
acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al
judecăţii, până la primul termen de judecată, nu are semnificaţia îngrădirii
liberului acces la justiţie. Cel în cauză are posibilitatea de a se adresa
instanţelor judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile
sau interesele sale legitime au fost încălcate şi de a beneficia de toate
garanţiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte latura
civilă a cauzei, în deplină concordanţă cu imperativele dreptului la un proces
echitabil.
Referitor la susţinerile privind încălcarea
prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea constată că prin
Decizia nr. 791 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 518 din 28 iulie 2009, a statuat că acestea sunt neîntemeiate,
deoarece, dacă este îndeplinită condiţia prevăzută de textul criticat, limitele
pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate, urmând
ca instanţa de judecată, în caz de condamnare, să stabilească pedeapsa în
cadrul acestor limite. Prin urmare, nu se poate susţine că inculpatul este
obligat să se declare vinovat, nesocotindu-se astfel prezumţia de nevinovăţie,
şi să accepte necondiţionat pretenţiile părţii civile.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi
soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta
cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ana Bora (fostă Dobre)în Dosarul nr.
10.100/271/2007 al Tribunalului Bihor - Secţia penală, de Cristinel Blemovici
în Dosarul nr. 16.654/306/2009 al Judecătoriei Sibiu şi de Florin Viorel Bredău
în Dosarul nr. 1.581/833/2009 al Judecătoriei Salonta.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu