DECIZIE Nr.
1504 din 18 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 61 din 25 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Marieta Safta -
prim-maqistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului
Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Mesrobyan
Armen în Dosarul nr. 910/302/CV/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a
contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr.
937D/2010 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind
partea Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă
doamna Tamara Gheorghe, în calitate de interpret de limba rusă.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
1.257D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi
prevederi legale, ridicată de Ye Weixin în Dosarul nr. 2.021/4/CV/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei,
constatându-se lipsa părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura,
interpret autorizat de limba chineză.
Prim-magistratul-asistent învederează Curţii că partea
Oficiul Român pentru Imigrări a transmis în ambele dosare note scrise prin care
a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a
cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.
Autorii excepţiei şi reprezentantul
Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.257D/2010 la Dosarul nr.
937D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul autorilor excepţiei. Mesrobyan Armen, prin interpret, solicită
admiterea excepţiei, arătând că în ţara sa s-ar afla în pericol şi că doreşte o
hotărâre corectă. Ye Weixin, prin interpret, arată că doreşte să rămână în
România, precum şi faptul că soţia sa şi copilul se află aici.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, apreciind că nu se justifică
reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 7 ianuarie 2010 şi 4 martie 2010,
pronunţate în dosarele nr. 910/302/CV/2007 şi nr. 2.021/4/CV/2008, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26
alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România.
Excepţia a fost ridicată de Mesrobyan Armen şi, respectiv, Ye Weixin în
cauze având ca obiect soluţionarea plângerilor formulate de aceştia împotriva
hotărârilor Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererilor de
acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei subsidiare.
In motivările
excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în
esenţă, că textele de lege criticate sunt imprecise cu privire la spectrul
motivelor de pedepse şi tratamente inumane care permit acordarea protecţiei
umanitare condiţionate şi permit interpretări eronate cu privire la natura şi
conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante. De asemenea, se arată
că prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
sunt lipsite de precizie şi claritate, neîndeplinind criteriul de calitate
prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, în înţelesul dat de practica jurisprudenţială a Curţii Europene a
Drepturilor Omului. Aceasta, deoarece nu menţionează explicit motivul
protejării vieţii de familie ca motiv de acordare a protecţiei subsidiare,
noţiunile de „tratamente sau pedepse inumane ori
degradante"fiind prea vagi şi imprecise.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele
întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor prezenţi, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul
conţinut:
- Art. 26 alin. (1) şi alin. (2)
pct. 2 -„Protecţia subsidiară:
(1) Protecţia subsidiară se poate acorda
cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru
recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive
temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în
ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în
sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu
doreşte protecţia acelei ţări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege:
[...]
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori
degradante;
[...]".
Autorii excepţiei susţin că textele de lege criticate
contravin dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi celor ale art. 3
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor şi a
tratamentelor inumane ori degradante. Se invocă şi dispoziţiile art. 26 alin.
(1) din Legea fundamentală şi cele ale art. 8 din aceeaşi Convenţie,
referitoare la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al
controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte din Legea
fundamentală şi faţă de critici similare. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr.
1.178 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 745 din 8
noiembrie 2010, Curtea a reţinut că textele de lege criticate se constituie
într-o formă suplimentară de protecţie, instituită în favoarea acelor străini
care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat,
fiind o modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea
respectării de către statul român a principiului fundamental referitor la
interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale
ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate oferă suficiente
repere şi elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să
înţeleagă condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma solicitată de
protecţie, iar determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în
parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în
ţara de origine, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege
criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de
constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor administrative
competente în această materie sau, după caz, ale instanţei de judecată.
Totodată, în jurisprudenţa sa constantă, din care,
exemplificativ, poate fi menţionată Decizia nr. 423 din 15 aprilie 2010,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010, Curtea Constituţională a statuat că
dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 sunt
în deplină concordanţă şi cu prevederile constituţionale şi convenţionale care
garantează dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele
deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai
sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Mesrobyan
Armen şi Ye Weixin în dosarele nr. 910/302/CV/2007, respectiv nr.
2.021/4/CV/2008 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta