Decizia Nr.150 din 14.03.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Filip Azoiţei în Dosarul nr. 736/188/2012 al Judecătoriei Bicaz şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 627D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 782 din 5 decembrie 2017.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 14 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 736/188/2012, Judecătoria Bicaz a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969. Excepţia a fost ridicată de Filip Azoiţei cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv contra intereselor publice, infracţiuni prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 246 şi ale art. 248 din Codul penal din 1969.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 încalcă principiul separaţiei puterilor, principiul legalităţii, egalitatea în drepturi în faţa legii, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât legiuitorul nu oferă repere clare, determinate sau determinabile, unitare şi obiective în funcţie de care să se stabilească dacă fapta funcţionarului public constituie sau nu infracţiune, lăsând astfel loc aprecierilor arbitrare şi subiective ale organelor judiciare. Consideră că incriminarea criticată are un caracter general, conduita vizată de legiuitor putând fi raportată fie la încălcări ale unor dispoziţii legale - obligaţii stabilite în sarcina funcţionarului public prin legi, ordonanţe ale Guvernului -, fie la încălcări ale legislaţiei secundare - norme metodologice, atribuţii stabilite prin fişa postului, ordine de ministru, instrucţiuni ale directorilor de instituţii etc. -, fapt ce creează o marjă extrem de extinsă pentru reţinerea unei conduite infracţionale. Arată că, în baza textului de lege criticat, era lăsată la latitudinea organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată stabilirea caracterului infracţional al faptei, prin raportarea la orice dispoziţie care reglementa conduita profesională a unui funcţionar public, indiferent de emitentul acesteia, iar nu doar la latitudinea legiuitorului. Dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt impredictibile, întrucât pot fi aplicate unor situaţii care nu puteau fi avute în vedere de către autorul faptei, dată fiind lipsa unor repere clare în funcţie de care să se facă încadrarea juridică „şi în funcţie de care să se stabilească un prag infracţional faţă de cel contravenţional, al răspunderii administrative sau în cadrul raporturilor de muncă". Prin absenţa unor repere clare cu privire la termenii „act" şi „defectuos" se creează premisa ca orice conduită a unui funcţionar public care nu corespunde unei tipologii perfecte, impecabile - apreciate ca atare de către organul de urmărire penală şi care poate sau nu să corespundă viziunii instanţei de judecată - să constituie infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969. Noţiunea de „defectuos", pentru care legiuitorul nu oferă o definiţie clară şi nici repere, presupune existenţa unor grade diferite de necorespundere prin raportare la o conduită ideală, iar stabilirea gradului de la care conduita atipică constituie acţiunea sau inacţiunea infracţională revine strict organului de urmărire penală şi instanţei de judecată, fără ca subiectul activ să poată aprecia, fără echivoc, care este limita peste care fapta constituie infracţiune.6. Judecătoria Bicaz apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă în condiţiile în care Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 numai faţă de prevederile art. 246 din Codul penal din 1969, fără să existe o dispoziţie expresă cu privire la dispoziţiile art. 246 din acelaşi cod, situaţia juridică din cele două texte de lege fiind similară.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul consideră că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii", având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 (din care citează paragrafele 60, 61 şi 77-80), precum şi identitatea sintagmelor folosite în cuprinsul prevederilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 246 şi art. 248 din Codul penal din 1969.9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii". Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969, care au următorul cuprins: „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani".13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei puterilor şi principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi în faţa legii şi ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) cu privire la tratatele internaţionale ratificate de Parlament şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii". În acest sens, Curtea a reţinut că argumentele prezentate în cuprinsul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii", sunt pe deplin aplicabile şi în cazul dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969.15. Având în vedere că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale" şi ţinând cont de faptul că Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, mai sus menţionată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 a devenit inadmisibilă.16. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Filip Azoiţei în Dosarul nr. 736/188/2012 al Judecătoriei Bicaz.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Bicaz şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 14 martie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică