DECIZIE Nr. 15 din 8 martie 1994
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 126 din 23 mai 1994
Vasile Gionea - presedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecator
Mihai Constantinescu - judecator
Ioan Muraru - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Alexandru Grigorie - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent.
Pe rol, pronuntarea asupra recursului formulat de Ministerul Public
impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 49 din 29 septembrie 1993.
Dezbaterile au avut loc in sedinta din 22 februarie 1994, cu participarea
reprezentantului Ministerului Public, in lipsa partilor care, desi legal citate,
nu s-au prezentat, si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand
Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronuntarea pentru
data de 8 martie 1994.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Inculpatii Axente Vasile si Popov Chirila au invocat, in dosarul nr.
3736/1991 al Judecatoriei Tulcea, exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 224 si ale art. 234 din Codul Penal, sustinind ca intrucat
art. 135 alin. (2) din Constitutie recunoaste numai doua forme de proprietate -
publica si privata -, prevederile din Codul penal in baza carora au fost
trimisi in judecata sunt neconstitutionale.
Prin Decizia nr. 49 din 29 septembrie 1993, Curtea Constitutionala a admis
exceptia de neconstitutionalitate, constatand ca dispozitiile art. 224 si ale
art. 234 din Codul penal au fost abrogate partial potrivit art. 150 alin. (1)
din Constitutie si, in consecinta, acestea urmeaza sa se aplice numai cu
privire la bunurile prevazute de art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce
formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Impotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, aratand, in
esenta:
1. Curtea nu este competenta sa se pronunte asupra exceptiilor de
neconstitutionalitate care privesc legi anterioare intrarii in vigoare a
Constitutiei;
2. Pe fond se apreciaza ca in mod gresit s-a dispus abrogarea partiala a
unor dispozitii din Codul penal referitoare la avutul obstesc. In sustinerea
acestui motiv s-au invocat urmatoarele argumente:
- limitarea bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietatii publice
numai la cele prevazute in art. 135 alin. (4) din Constitutie este gresita,
deoarece mai sunt si alte bunuri stabilite prin legi sau care urmeaza sa se
stabileasca prin alte legi si care, avand acelasi regim juridic, nu pot fi
caracterizate ca facand parte din proprietatea privata;
- Curtea Constitutionala poate sa hotarasca asupra neconstitutionalitatii
legilor si nu sa pronunte abrogarea, care este de competenta Parlamentului;
- Curtea, in decizia atacata, se intemeiaza pe Decizia Plenului Curtii
Constitutionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, ceea ce nu este justificat,
deoarece in acest fel judecata in alte spete devine inutila.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind incheierea de sesizare, decizia atacata, motivele de recurs, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public
- sustinute in sedinta publica din 22 februarie 1994, precum si dispozitiile
legale atacate ca neconstitutionale, raportate la prevederile Constitutiei, ale
Legii nr. 47/1992 si ale Regulamentului de organizare si functionare a Curtii
Constitutionale, retine urmatoarele:
Primul motiv de recurs care vizeaza necompetenta Curtii Constitutionale de
a se pronunta asupra exceptiei invocate urmeaza a fi inlaturat ca nefondat. In
legatura cu acest motiv s-a statutat constant prin deciziile Curtii
Constitutionale ca daca instanta de judecata nu a retinut ca un text legal este
abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, sesizand Curtea cu
solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, aceasta este obligata sa se
pronunte in virtutea dreptului constitutional al cetatenilor de a invoca
neconstitutionalitatea unui text pe care instanta intelege sa-l aplice.
Competenta Curtii de a se pronunta asupra legilor anterioare Constitutiei
rezulta, fara echivoc, si din dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, care, prin ipoteza, sunt aplicabile exclusiv legilor anterioare
Constitutiei.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizeaza solutia de fond
criticata sub aspectul constatarii abrogarii partiale a unor dispozitii din
Codul penal referitoare la avutul obstesc, nu este fondat. Justificarea acestui
motiv de recurs, in sensul ca s-ar fi facut o limitare a bunurilor ce fac
obiectul exclusiv al proprietatii publice numai la cele prevazute in art. 135
din Constitutie, nu poate fi retinuta, deoarece este evident ca decizia atacata
nu se rezuma numai la bunurile enumerate de art. 135 alin. (4) din Constitutie,
ci se refera la bunurile prevazute in art. 135 alin. (4), adica si "alte
bunuri stabilite prin lege".
Totodata, nu poate fi retinuta nici sustinerea conform careia Curtea nu
poate constata abrogarea unei legi anterioare Constitutiei. Potrivit art. 150
alin. (1) din Constitutie, aceste legi raman in vigoare in masura in care nu
contravin Constitutiei. Rezulta ca, prin natura sa, contrarietatea unei legi
anterioare Constitutiei cu prevederile acesteia are drept consecinta abrogarea.
Cu alte cuvinte, neconstitutionalitatea este cauza abrogarii. In cazul legilor
anterioare Constitutiei, neconstitutionalitatea are un caracter specific,
intrucat cauza sa este posterioara legii, constand in schimbarea temeiului legitimitatii
sale constitutionale. In aceste conditii, controlul constitutionalitatii unei
legi preconstitutionale care are ca rezultat constatarea contrarietatii
acesteia cu prevederile Constitutiei nu duce la declararea legii ca
neconstitutionala - o lege putand fi apreciata numai in functie de regimul
constitutional sub imperiul caruia a fost adoptata - ci la constatarea
abrogarii, solutie ce constituie consecinta constitutionala prevazuta de art.
150 alin. (1) a unei asemenea contrarietati.
In sfarsit, nu poate fi retinuta nici critica adusa deciziei de fond in
sensul ca se intemeiaza pe Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1993 -
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie
1993 - in considerarea faptului ca astfel este inutila judecata in alte spete.
Potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii
Constitutionale, aceasta nu statueaza decat asupra problemelor de drept.
Spre a se evita solutii contradictorii, art. 26 din regulament permite
completului ce doreste sa se abata de la practica Curtii Constitutionale sa
sesizeze plenul spre a se pronunta asupra interpretarii ce urmeaza a fi data in
viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecata,
astfel incat prin aceasta decizie nu se solutioneaza o exceptie de
neconstitutionalitate concreta. De aceea ea nu are drept consecinta
inutilitatea judecarii exceptiilor, in cadrul carora s-ar putea ridica noi
probleme si noi interpretari posibile care ar putea determina reluarea
procedurii necesare in vederea asigurarii consecventei practicii
constitutionale.
In ce priveste art. 224 din Codul penal, Curtea constata ca prin ramanerea
definitiva a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 33 din 26 mai 1993, ca urmare
a respingerii recursului declarat in cauza de Ministerul Public, art. 224 din
Codul penal a fost abrogat partial, astfel ca, in prezent, atat exceptia de
neconstitutionalitate cu privire la acest articol invocata de Axente Vasile si
Popov Chirila in fata Judecatoriei Tulcea, cat si recursul Ministerului Public,
declarat impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 49 din 29 septembrie
1993, sunt lipsite de obiect.
Cu referire la art. 234 din Codul penal, intrucat motivele de recurs sunt
nefondate, urmeaza a fi mentinuta solutia pronuntata in fond cu privire la
constatarea abrogarii partiale a art. 234 din Codul penal in concordanta cu
Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1993 si, pe cale de consecinta, a
se respinge recursul Ministerului Public.
Pentru motivele aratate, in temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) si
art. 150 alin. (1) din Constitutie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit.
A.c), art. 25 si art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
1. Constata ca, potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 33 din 26 mai
1993, ramasa definitiva, art. 224 din Codul penal este abrogat partial, conform
art. 150 alin. (1) din Constitutie, si, in consecinta, urmeaza a se aplica
numai cu privire la bunurile prevazute in art. 135 alin. (4) din Constitutie,
bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietatii publice si, prin urmare:
Respinge ca lipsite de obiect exceptia de neconstitutionalitate cu privire
la art. 224 din Codul penal ridicata de Axente Vasile si Popov Chirila in
dosarul nr. 3736/1991 al Judecatoriei Tulcea, precum si recursul Ministerului
Public declarat impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 49 din 29
septembrie 1993, in ce priveste art. 224 din Codul penal.
2. Respinge recursul Ministerului Public declarat impotriva Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 49 din 29 septembrie 1993, vizand dispozitiile art. 234 din
Codul penal si, prin urmare, mentine aceasta decizie cu privire la constatarea
abrogarii partiale a art. 234 din Codul penal.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 8 martie 1993.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului si se
publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu