DECIZIE Nr.
1497 din 18 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 -
Codul familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL
OFICIAL NR. 82 din 1 februarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 -
Codul familiei, excepţie ridicată de Ionel Florin în Dosarul nr.
13.752/300/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 15 februarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 13.752/300/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 42 alin. 1 din Legea nr.
4/1953 - Codul familiei, excepţie ridicată de
Ionel Florin într-o cauză având ca obiect divorţul.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin reglementarea criticată se aduce
atingere principiului egalităţii în drepturi între bărbat şi femeie, precum şi
principiului exercitării drepturilor şi al îndeplinirii îndatoririlor
părinteşti în interesul copiilor. De asemenea, arată că statul, prin art. 49
din Legea fundamentală, se obligă să asigure un regim special de protecţie a
copiilor, or, cum se poate bucura un copil de această protecţie când printr-o
sentinţă judecătorească poate fi separat de unul dintre părinţi. Aşa fiind,
autorul excepţiei consideră că prin aplicarea art. 42 alin. 1 din Codul
familiei operează de facto restrângerea drepturilor părinteşti, instituindu-se o limitare a acestora,
astfel încât acest text de lege contravine dispoziţiilor constituţionale ale
art. 53, care prevăd expresis verbis situaţiile în care operează aceste restrângeri.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi-a exprimat opinia în sensul că textul de lege criticat nu aduce
atingere normelor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de
neconstituţionalitate. Astfel, arată că art. 42 alin. 1 din Codul familiei se
referă la măsura încredinţării minorului unuia dintre părinţi în cazul
divorţului acestora, fiind o măsură ce trebuie apreciată de instanţă în raport
de interesul superior al copilului, interes ce trebuie să prevaleze în orice măsură care priveşte
copilul minor, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate,
raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 - Codul familiei,
republicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările şi
completările ulterioare, care au următorul conţinut: „Instanţa judecătorească va hotărî, o dată cu pronunţarea
divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. In acest
scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de
interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta
de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat
tatălui sau mamei."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16
privind egalitatea în drepturi, art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor
şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de
constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi norme constituţionale şi cu
motivări similare.
Astfel, prin Decizia nr. 1.308
din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 11 noiembrie 2009, Curtea a
reţinut că „art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi
art. 49 alin. (1) referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor, ascultarea
autorităţii tutelare şi a minorului care a împlinit 10 ani, având în vedere
pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină seama
de interesul acestuia. [...]
Cu privire la încredinţarea copilului minor, chiar dacă
nu există o cerere expresă a soţilor în acest sens, instanţa judecătorească
este obligată să se pronunţe, prin hotărârea de divorţ, şi asupra încredinţării
copiilor minori, pentru a se evita introducerea ulterioară a unei noi acţiuni,
ceea ce nu ar fi în interesul copiilor minori, care nu pot fi lăsaţi fără
îngrijire şi întreţinere. Totodată, încredinţarea copilului unuia dintre
părinţi, chiar dacă acesta
are mijloace suficiente de trai, nu scuteşte pe celălalt părinte de a contribui
la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale
copilului. Această soluţie se impune deoarece ambii părinţi au aceleaşi
drepturi şi obligaţii faţă de copiii lor. Astfel, potrivit art. 97 alin. 1 din
Codul familiei, «Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de
copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din
afara căsătoriei, ori adoptaţi»".
De asemenea, prin Decizia nr. 594 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 334 din 20 mai
2009, Curtea a constatat că, potrivit art. 101 din Codul familiei, „Părinţii
sunt datori să îngrijească de copil. Ei sunt obligaţi să crească copilul,
îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi
pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui [... ]",
iar potrivit art. 107 din acelaşi act normativ, „Copilul minor este întreţinut
de părinţii săi.
Dacă minorul are un venit propriu, care nu este
îndestulător, părinţii au îndatorirea să asigure condiţiile necesare pentru
creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională. In caz de neînţelegere,
întinderea obligaţiei de întreţinere datorată de părinţi minorului, felul şi
modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se vor
stabili de instanţa judecătorească cu ascultarea autorităţii tutelare."
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că
nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 privind
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Aşa fiind, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de
natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale,
soluţia pronunţată în deciziile anterior menţionate, precum şi considerentele
ce au stat la baza acestora îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 -
Codul familiei, excepţie ridicată de Ionel Florin în Dosarul nr.
13.752/300/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu