DECIZIE Nr.
1495 din 18 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 136 alin. (1) si art. 138 alin. (1)
din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 55 din 21 ianuarie 2011
Augustin Zegrean
- preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion
Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi art. 138 alin. (1)
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
excepţie ridicată de Florin Ciucă în Dosarul nr. 1.012/211/2009 al Tribunalului
Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de
muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de
judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 9'decembrie
2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.012/211/2009, Tribunalul Cluj - Secţia
mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări
sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi art. 138 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Florin
Ciucă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, în procedura de executare silită a
creanţelor fiscale, titlul executoriu este reprezentat de actele administrativ-fiscale
care atestă scadenţa creanţei fiscale. Pentru executarea silită a creanţelor fiscale este
suficient ca actul administrativ fiscal să ajungă la scadenţă, fără a fi nevoie
de intervenţia unor alte organe sau instituţii care să confirme caracterul
executoriu al actului administrativ ce constată creanţa fiscală. Astfel,
executorul fiscal este liber să aprecieze asupra legalităţii şi temeiniciei
cererii de executare silită formulate de organul fiscal întocmai ca o instanţă
de judecată, ceea ce contravine prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea
fundamentală. In continuare, autorul excepţiei face referire la Decizia nr. 458
din 31 martie 2009 prin care Curtea Constituţională a constatat că modificarea
art. 3731 din Codul
de procedură civilă, prin dispoziţiile art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, a determinat desfiinţarea unei
importante garanţii a dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor
implicate în procedura executării silite, prin înlăturarea controlului
instanţelor judecătoreşti asupra începerii acestei proceduri, fiind încălcate
astfel dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4), art. 21 alin.
(3) şi ale art. 126 alin. (1), cu raportare la art. 6 paragraful 1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios
administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, făcând'referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 458 din 31
martie 2009 şi arătând că există o similitudine de situaţie din punctul de
vedere al aplicării procedurii speciale reglementate de Codul de procedură
fiscală în raport cu procedura de drept comun în materia executării silite,
apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului' şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată
că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale
care stabilesc că statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi
echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale. De asemenea, arată că dispoziţiile
criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin.
(1) potrivit cărora justiţia se realizează prin Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile Ministerului Public, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi art. 138 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Dispoziţiile art. 136 alin. (1) au fost
modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2010, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30
septembrie 2010.
Dispoziţiile criticate aii următorul conţinut:
- Art. 136 alin. (1): „In
cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale
datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la
acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepţia cazului în
care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar
cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală
datorată de debitor.";
- Art. 138 alin. (1): „Executarea
silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor
fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să
o prezinte în exercitarea activităţii."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la
principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei
constituţionale şi art. 126 alin. (1) referitoare la realizarea justiţiei prin
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti
stabilite de lege.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 56 alin. (1) din
Constituţie stabilesc existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a
contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, încasarea acestora
constituind sursa principală de venituri a statului.
Spre deosebire de executarea silită de drept comun, specific
executării silite a creanţelor fiscale este faptul că această fază a procedurii
fiscale este pornită şi se desfăşoară de către organele fiscale fără
încuviinţarea altor organe ale statului, în speţă instanţa de judecată. Titlul
de creanţă fiscal devine ope legis titlu executoriu, astfel că el va fi pus în executare fără a mai fi necesară parcurgerea vreunei
proceduri prealabile ca în cazul unui titlu de creanţă din dreptul comun.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constată că
se află în prezenţa unor norme de procedură speciale, derogatorii de la
regulile generale, ce sunt determinate de faptul că obiectul executării silite
în acest domeniu îl reprezintă încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse
ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli
care să asigure protejarea eficientă a creanţelor statului şi recuperarea lor
cu prioritate. De altfel, pentru realizarea veniturilor publice, legiuitorul,
în conformitate cu Legea fundamentală, a prevăzut întotdeauna norme
derogatorii, cu scopul de a face mai eficientă executarea şi pentru a-i imprima
un ritm mai accelerat.
In continuare, Curtea constată existenţa unei abordări
constante a instanţei de contencios constituţional în sensul că adoptarea unui
regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul
constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie,
conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea
intereselor naţionale în activitatea financiară. Acest temei constituţional
justifică un drept special, de preferinţă în favoarea statului, în ceea ce
priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a
veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacă dispune de aceste resurse
bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească două dintre obligaţiile
fundamentale ce i-au fost prescrise prin art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin.
(2) lit. f) din Constituţie: să adopte măsuri de protecţie socială, apte să
asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, şi să creeze condiţiile necesare
pentru creşterea calităţii vieţii.
De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 12 din
Codul de procedură fiscală, relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale
trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor
legii. Astfel, contribuabilul trebuie să îşi achite de bunăvoie obligaţiile
fiscale, organele fiscale care administrează creanţele respective fiind
abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura
de executare silită numai dacă contribuabilul nu îşi îndeplineşte obligaţia de
plată.
In final, Curtea reţine că în dezvoltarea prevederilor
constituţionale ale art. 21 şi art. 172 din Codul de procedură fiscală,
realizând o concretizare a liberului acces la justiţie în materia executării
silite a creanţelor fiscale, dispune în sensul că persoanele interesate pot
face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea
prevederilor legale, precum şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia
a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată
de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru
contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1)şi art. 138 alin. (1)
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
excepţie ridicată de Florin Ciucă în Dosarul nr. 1.012/211/2009 al Tribunalului
Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de
muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu