Decizia Nr.1493 din 15.11.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 18 coroborate cu art. 14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Fundaţia Pro Women din Iaşi în Dosarul nr. 53/45/2010 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.539D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Decizia nr. 500 din 13 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 53/45/2010, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 18 coroborate cu art. 14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe.Excepţia a fost ridicată de Fundaţia Pro Women din Iaşi întro cauză având ca obiect o contestaţie în anulare formulată împotriva unei decizii civile pronunţate de Curtea de Apel Iaşi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale invocate întrucât în cadrul contestaţiei în anulare judecătorii nu au posibilitatea de a face o interpretare mai largă a materialului probator, doar pentru faptul că motivele contestaţiei puteau fi invocate pe căile ordinare de atac, şi stabilesc un regim juridic preferenţial chiriaşului care dobândeşte un drept de preemţiune la cumpărarea locuinţei, fără ca acesta să mai beneficieze de un contract de închiriere valabil încheiat.Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu este întemeiată. Dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a respectării art. 21 din Constituţie, asigurând soluţionarea litigiului cu respectarea principiilor care guvernează procesul civil, iar prevederile art. 18 şi art. 14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 constituie norme de drept material prin care s-a reglementat dreptul de preemţiune al chiriaşului la cumpărarea locuinţei supuse regimului juridic stabilit prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 18 coroborate cu art. 14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, cu modificările şi completările ulterioare. Textele criticate au următorul conţinut:– Art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;“; – Art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999: „(1) În cazul în care contractul de închiriere nu se reînnoieşte pentru motivul prevăzut la art. 14 alin. (2) lit. b), chiriaşul are drept de preemţiune la cumpărarea locuinţei.
(2) Notificarea prealabilă a refuzului de a reînnoi contractul de închiriere, în temeiul şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, ţine loc de ofertă de vânzare şi trebuie să cuprindă preţul vânzării, sub sancţiunea nulităţii absolute. Oferta de vânzare este irevocabilă până la expirarea perioadei de închiriere.(3) Dacă chiriaşul notifică proprietarului intenţia de a cumpăra locuinţa, sub condiţia obţinerii unui împrumut pentru plata preţului, contractul de închiriere se prelungeşte cu un an. La expirarea acestui termen, dacă vânzarea nu s-a perfectat, chiriaşul pierde dreptul de preemţiune la cumpărarea locuinţei.“;– Art.14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999: „(2) Proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere numai pentru următoarele motive: [...] b)locuinţa urmează să fie vândută în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;“.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 21 - Accesul liber la justiţie. Ulterior sesizării Curţii, prevederile art. 14 alin. (2) lit. b) şi ale art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 au fost abrogate prin art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în ceea ce priveşte constituţionalitatea prevederilor art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 1.452 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009, instanţa constituţională s-a mai pronunţat şi a reţinut că prevederile art. 317 din Codul de procedură civilă nu au în vedere hotărârile judecătoreşti susceptibile de a fi atacate pe căile ordinare de atac, care oferă părţilor cadrul procesual adecvat în care să îşi poată exercita, cu diligenţă, drepturile procesuale de pe poziţii de egalitate, ci se referă la hotărârile irevocabile, împotriva cărora mai pot fi exercitate doar căile extraordinare de atac, cum este cazul contestaţiei în anulare. Legiuitorul a prevăzut cazurile în care poate fi atacată o hotărâre irevocabilă pe calea contestaţiei în anulare tocmai pentru a garanta echitatea actului de justiţie şi pentru a-l pune pe justiţiabilul care nu a putut invoca, din motive, desigur, neimputabile lui, nelegalitatea citării într-o situaţie egală cu cel care a invocat aceste motive în apel sau în recurs, cu intenţia de a crea un tratament juridic egal între aceştia. De asemenea, Curtea a mai reţinut că, odată invocate pe calea apelului sau a recursului, aceste motive urmează a fi cenzurate de către instanţă, care se va pronunţa asupra lor, astfel încât nepronunţarea asupra acestor motive în faza recursului dă posibilitatea părţii interesate să le invoce în cadrul contestaţiei în anulare, potrivit art. 317 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Din moment ce partea a putut invoca aceste motive pe calea apelului sau a recursului, ar fi de prisos să i se mai acorde încă o dată această posibilitate pe calea contestaţiei în anulare. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) lit. b) şi ale art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Curtea constată că efectele juridice ale normelor supuse controlului de constituţionalitate continuă să se producă şi în prezent, în virtutea principiului „tempus regit actum“, astfel că urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii lor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prilej cu care s-a statuat că acestea nu contravin normelor constituţionale de referinţă. Astfel, prin Decizia nr. 130 din 20 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 13 martie 2007, sau prin Decizia nr. 240 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 6 aprilie 2009, Curtea a statuat că prevederile legale criticate reglementează dreptul de preemţiune al chiriaşului la cumpărarea locuinţei, în cazul în care proprietarul îşi manifestă voinţa de a o vinde înainte de expirarea termenului închirierii. În scopul asigurării unei continuităţi a raporturilor locative şi a protecţiei chiriaşului, legiuitorul a instituit anumite condiţii şi termene pentru exercitarea dreptului de preemţiune, şi anume irevocabilitatea ofertei de vânzare până la expirarea contractului de închiriere, cu posibilitatea prelungirii acestuia şi, implicit, a ofertei de vânzare cu un an, şi dreptul chiriaşului de a se subroga cumpărătorului în cazul în care locuinţa este vândută înainte de expirarea contractului de închiriere, la un preţ egal sau inferior celui oferit de chiriaş. De altfel, protecţia temporară a chiriaşilor, inclusiv în condiţiile retrocedării imobilelor către foştii proprietari, fiind scopul declarat al ordonanţei, se realizează prin diverse modalităţi juridice, cum sunt: prelungirea contractelor de închiriere pentru o perioadă de 5 sau 3 ani, după caz, asigurarea stabilităţii, în viitor, a drepturilor lor locative prin acordarea dreptului chiriaşului la reînnoirea contractului de închiriere şi crearea unor garanţii împotriva unei evacuări abuzive, precum şi a unui drept de preempţiune în cazul în care proprietarul intenţionează să vândă locuinţa. Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii: DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 18 coroborate cu art. 14 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Fundaţia Pro Women din Iaşi în Dosarul nr. 52/45/2010 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011. PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu