DECIZIE Nr.
1480 din 11 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 50 din 20 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius Martin,
Constantin-Bebi Manole şi Iulian Lazăr în Dosarul nr. 7.949/99/2009 al
Tribunalului laşi - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 19 aprilie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 7.949/99/2009, Tribunalul laşi - Secţia penală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul
de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de Marius Martin,
Constantin-Bebi Manole şi Iulian Lazăr cu ocazia soluţionării unei cauze penale
având ca obiect infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 911 din Codul de procedură penală
încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieţii private
şi de familie, secretul corespondenţei, precum şi condiţiile şi limitele
restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât
interceptările şi înregistrările audio sau video se pot dispune şi înainte de
începerea urmăririi penale, respectiv înainte de declanşarea procesului penal,
şi chiar înainte de săvârşirea unei infracţiuni. Astfel, autorii excepţiei
consideră că aceste interceptări dispuse şi efectuate înaintea declanşării
procesului penal aduc atingere, în momentul obţinerii, dreptului la viaţă
privată, în componenta privitoare la inviolabilitatea corespondenţei, iar în
momentul folosirii încalcă dreptul la un proces echitabil. Mai arată că
singurul mecanism procesual care ar da eficienţă dreptului la un proces
echitabil în situaţia interceptărilor şi înregistrărilor de comunicări sau
convorbiri obţinute înainte de declanşarea procesului penal este considerarea
lor ca simple informaţii, dar nu mijloace de probă. In opinia autorilor
excepţiei, textul de lege criticat
aduce atingere şi principiului proporţionalităţii impus de art. 8 paragraful 2
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
potrivit căruia orice ingerinţă în exerciţiul dreptului la viaţă privată
trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit.
Tribunalul Iaşi -
Secţia penală apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate
nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate. Face
trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 410/2008 şi
nr. 962/2009.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 911 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală „Condiţiile
şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor
efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare", având
următorul cuprins: „Interceptarea
şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori
prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea
motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date
ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru
care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi
înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că
identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte
mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau
comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de
comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei
naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul
infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane,
acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori,
în cazul infracţiunilor
prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul unor
alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de
comunicare electronică. Dispoziţiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.
Autorizaţia se dă pentru durata necesară
interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera
de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece
cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în
a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte
procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. In lipsa
preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de
acesta.
Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după
expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic
justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.
Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor
autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi
120 de zile.
Inregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea
pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de
probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente
şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către avocat a unei
infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 şi 2.
Procurorul dispune încetarea imediată a
interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei
dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta
instanţa care a emis autorizaţia.
La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul
poate solicita judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării
convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice
mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează
obiectul cercetării.
Autorizarea interceptării şi a înregistrării
convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va
cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru
care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor
nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată;
persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru
care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 28
privind secretul corespondenţei şi ale art. 53 referitoare la condiţiile şi limitele
restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi a
prevederilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 8
privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile art. 911 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului
instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi dispoziţii
din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări
similare. Astfel, prin Decizia nr. 182 din 2 martie 2010, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată o
critică similară referitoare
la dispoziţiile art. 911 din Codul de procedură penală, reţinând că dispoziţiile din Codul
de procedură penală referitoare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor
sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de
comunicare prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a
justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de
efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata
măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor
înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt
supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu
constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă
excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al
art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai
asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată
[...]".
De asemenea, Curtea a mai
statuat că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile
legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53,
deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de
reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil
de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei
penale. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen
infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie
capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea
elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea
dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea
asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii
săvârşirii de infracţiuni.
Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate
într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale
criticate nu constituie o problemă de constituţionalitate, sens în care a
reţinut că nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de
constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în
contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.
In plus, însăşi instanţa europeană a validat
prevederile legale contestate, prin Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunţată în
Cauza Dumitru Popescu versus România. Astfel, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia în materie era
alta, a afirmat că în noul cadru legislativ [prin modificările aduse de Legea
nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006] există numeroase garanţii în materie de
interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor
pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile
legale criticate oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea
dreptului la viaţă privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles
univoc.
In acelaşi sens este şi Decizia nr. 102 din 4 februarie
2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 5 martie 2010.
Intrucât nu au apărut elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi
considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta
cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Marius Martin, Constantin-Bebi Manole şi Iulian Lazăr în Dosarul
nr. 7.949/99/2009 al Tribunalului laşi - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică