DECIZIE Nr.
1476 din 11 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1), art. 9, art. 13 si art.
14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru
combaterea întarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte
comerciale, precum si a dispozitiilor ordonantei în ansamblul sau
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 71 din 27 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor
de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Eurolemn Trans" - S.R.L. din Băile Herculaneîn Dosarul nr.
46.705/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
La apelul nominal răspunde partea Societatea Comercială
„Fov Corn" - S.R.L. din Bucureşti prin administrator, lipsind celelalte
părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul părţii prezente susţine că litigiul s-a rezolvat, astfel încât
nu ţine să îşi mai precizeze poziţia faţă de excepţia de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 46.705/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea
întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte
comerciale, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Eurolemn Trans" - S.R.L. într-un dosar având ca obiect
soluţionarea unei acţiuni în anulare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei îşi structurează critica pe două coordonate:
- neconstituţionalitatea extrinsecă a dispoziţiilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 prin raportare la prevederile
constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (4) şi (6). Astfel, se susţine că la
data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 nu existau
premisele şi condiţiile care să permită, din punct de vedere constituţional,
adoptarea de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă, în condiţiile în care
exista deja Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de
plată, act normativ care reglementa o procedură similară de combatere a întârzierii
executării obligaţiilor de plată rezultate din contractele comerciale.
Motivarea urgenţei o reprezintă transpunerea Directivei 2000/35/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea întârzierii
efectuării plăţilor în cazul tranzacţiilor comerciale, care, în opinia
autorului excepţiei, nu reprezintă o situaţie cu caracter extraordinar a cărei reglementare nu putea fi amânată.
Prin urmare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 nu îndeplineşte
condiţiile cumulative de adoptare prevăzute de art. 115 alin. (4) din
Constituţie. Pe de altă parte, dispoziţiile criticate încalcă norma
constituţională prevăzută de art. 115 alin. (6), obiectul ordonanţei de urgenţă
constând în instituirea unei proceduri rapide şi superficiale prin care se
poate ajunge la satisfacerea unor pretenţii băneşti, derivate din contractele
comerciale.
- neconstituţionalitatea intrinsecă a prevederilor art.
7 alin. (1), art. 9, art. 13 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 119/2007 prin raportare la prevederile constituţionale cuprinse în art. 1
alin. (3), art. 20 alin. (2), art. 21, 24, 44, 53, 124, 126 şi 129, precum şi
la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil,
precum şi la art. 14 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice, referitor la egalitatea în faţa instanţelor de
judecată.
Astfel, în opinia autorului excepţiei, art. 7 alin. (1)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, precum şi întreaga
ordonanţă încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 124 alin. (2),
întrucât transformă judecătorul cererii de emitere a ordonanţei de plată într-o
autoritate care încearcă să impună unei părţi să plătească o anumită sumă,
înainte de a se efectua orice verificare pertinentă.
Art. 9 contravine art. 1 alin. (3), art. 20 alin. (2),
art. 21, art. 44 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie,
precum şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, întrucât decăderea debitorului din dreptul de a
contesta creanţa prin întâmpinare îl privează pe acesta de dreptul la un proces
echitabil. Teza întâi a alin. (3) al art. 9 încalcă dispoziţiile art. 129 din
Constituţie, întrucât îngrădeşte dreptul părţii nemulţumite de hotărârea de
respingere a cererii de emitere a unei ordonanţe de plată de a se adresa
instanţei superioare pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei primei
hotărâri.
Dispoziţiile art. 13 violează dispoziţiile
constituţionale cuprinse în art. 24 alin. (1) şi art. 126 alin. (2), precum şi
dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 14 paragraful 1 teza întâi din
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, întrucât
restrânge dreptul părţilor la un proces echitabil şi la o judecată imparţială,
precum şi dreptul acestora de a beneficia de un control judiciar real, obiectiv
şi efectiv.
Prevederile art. 14 limitează accesul liber la justiţie
prevăzut de art. 21 din Constituţie, întrucât hotărârea de respingere a cererii
în anulare nu poate fi atacată cu recurs, iar alin. (2) al art. 14 vine în
contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 24
alin. (1), art. 126 alin. (2) şi art. 129 şi cu prevederile din actele
internaţionale menţionate, întrucât oferă posibilitatea, fără desfăşurarea unui
proces pe fondul cauzei, de a se emite un titlu executoriu împotriva unui
pretins debitor, deşi acesta a depus toate demersurile necesare în vederea
protejării intereselor sale legitime.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială consideră că dispoziţiile legale criticate
sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum
rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie
prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile
pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din
contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
738 din 31 octombrie 2007.
Analizând argumentele autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul criticii îl
constituie, în special, dispoziţiile art. 7 alin. (1), art. 9, art. 13 şi art.
14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru
combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte
comerciale, precum şi dispoziţiile ordonanţei de urgenţă, în ansamblul său.
Prevederile art. 7 alin. (1), art. 9, art. 13 şi art. 14 din ordonanţa de
urgenţă au următorul conţinut:
- Art. 7 alin. (1): „Pentru
soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit
dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente,
pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii
sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor
asupra modalităţilor de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 3 zile înaintea
termenului de judecată.";
- Art. 9: „(1) Sub
sancţiunea decăderii, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare.
(2) In cazul în care
debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă această contestaţie este
întemeiată.
(3) In cazul în care
contestaţia este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului printr-o
încheiere irevocabilă. In această situaţie, creditorul poate introduce cerere
de chemare în judecată potrivit dreptului comun.";
- Art. 13: „(1) Impotriva
ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10
zile de la data comunicării acesteia.
(2) Cererea în
anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului
cauzei în primă instanţă.
(3) Cererea în
anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi însă încuviinţată, la
cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de
instanţă.
(4) Dacă instanţa
învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa de plată,
pronunţând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 9 alin. (3) se aplică în
mod corespunzător.
(5) Hotărârea prin care
a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.";
- Art. 14: „(1) Ordonanţa de
plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii
în anulare, constituie titlu executoriu.
(2) Impotriva executării silite a ordonanţei de
plată debitorul poate face contestaţie la
executare, potrivit dreptului comun. In cadrul
contestaţiei nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de
executare."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 1 alin. (3) care garantează drepturile şi libertăţile cetăţenilor, art.
20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale cuprinse
în tratate privind drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, ratificate de
România, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la
apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin.
(4) şi (6) referitoare la delegarea legislativă, art. 124 privind înfăptuirea
justiţiei, art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi art. 129 privind
folosirea căilor de atac, precum şi celor prevăzute în art. 6 paragraful 1
privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi în art. 14
paragraful 1 referitoare la egalitatea în faţa instanţelor de judecată din
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai
pronunţat asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007
privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată
rezultate din contracte comerciale, atât în ansamblul său, cât şi asupra
prevederilor art. 7 alin. (1), art. 9, art. 13 şi art. 14, prin raportare la
critici asemănătoare, constatând că sunt constituţionale.
In ceea ce priveşte critica prin raportare la
dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 1.070 din 8
septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 20 octombrie 2009, Curtea a
statuat că îndeplinirea obligaţiei asumate de România faţă de statele membre
ale Uniunii Europene, constând în transpunerea, până la momentul aderării, a
tuturor directivelor comunitare în vigoare la data semnării Tratatului de
aderare, poate fi considerată o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu
mai poate fi amânată, ţinând cont de faptul că, astfel cum se precizează în
preambulul ordonanţei, aceasta transpune în legislaţia naţională prevederile
Directivei 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie
2000 privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale. Nu
poate fi reţinută susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia nu era
necesară emiterea ordonanţei de urgenţă criticate, întrucât deja exista în
domeniu o reglementare suficientă, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somaţiei de plată. Sub acest aspect, Curtea a observat că
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, transpunând directiva europeană
amintită şi vizând numai obligaţiile rezultate din contracte comerciale, are ca
scop îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne a Uniunii Europene. De aceea,
astfel cum prevede chiar directiva transpusă, domeniul de aplicare al
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 este limitat la plăţi efectuate
ca remuneraţie pentru tranzacţii comerciale şi nu reglementează tranzacţiile cu
consumatorii ori dobânda pentru alte plăţi, care pot fi supuse prevederilor
Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (1), art.
9, art. 13 şi art. 14 din ordonanţă, Curtea s-a pronunţat în repetate rânduri,
exemple fiind Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 1.116 din 16 octombrie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 776 din 19 noiembrie 2008. Cu acele prilejuri,
Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 a fost
adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării
obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea
unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca
obiect asemenea obligaţii. Or, potrivit art. 126 din Constituţie, competenţa
instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora se stabilesc prin lege.
Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
119/2007 reglementează procedura recuperării pe cale judecătorească exclusiv a
acelor creanţe care izvorăsc din contracte comerciale şi care sunt, în acelaşi
timp, certe, lichide şi exigibile. In acest scop, la cererea privind creanţa de
plată a preţului, creditorul trebuie să anexeze, potrivit art. 6 alin. (2) din
ordonanţă, înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate, precum şi orice
alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Potrivit art. 9, debitorul poate
contesta creanţa prin întâmpinare, instanţa urmând să verifice dacă această
contestaţie este întemeiată, iar art. 10 alin. (1) prevede că, în cazul în
care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a
declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că
cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată. Conform
art. 13 alin. (1), împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere
în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia. Din toate
aceste texte de lege rezultă în mod evident că procedura ce face obiectul
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 se desfăşoară într-un cadru
procesual menit să asigure toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil,
iar debitorul are la îndemână suficiente mijloace procedurale pentru a-şi apăra
interesele.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a
determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia, considerentele reţinute de
Curte în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de fată.
Pentru motivele mai sus
arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată,
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1), art. 9,
art. 13 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind
măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată
rezultate din contracte comerciale, precum şi a dispoziţiilor ordonanţei în
ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Eurolemn Trans"
- S.R.L. din Băile Herculane în Dosarul nr. 46.705/3/2009 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae