DECIZIE Nr.
1470 din 10 noiembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) si
art. 20 alin. (2)-(10) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea
si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
ACT EMIS DE: CURTEA
CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 887 din 18 decembrie 2009
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu -
procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) şi
art. 20 alin.'(2)-(10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea
şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Nicolae
Dobrovici-Bacalbaşa în Dosarul nr. 2.360/121/2008 al Curţii de Apel Galaţi -
Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia
ridicată este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 3 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 2.360/121/2008, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) şi
art. 20 alin. (2)-(10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea
şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de
Nicolae Dobrovici-Bacalbasa într-o cauză având ca obiect anularea unui act
administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, preluând cu fidelitate considerentele Deciziei
Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008, consideră că jurisdicţia
exercitată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se defineşte
ca o jurisdicţie extraordinară, iar natura sa juridică este cea a unei instanţe
extraordinare.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios
administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte art. 20 alin. (3) din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 este inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin.
(3) din Legea nr. 47/1992, iar celelalte prevederi legale criticate sunt
constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) şi art. 20 alin.
(2)-(10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi
sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, texte care au următorul
cuprins:
- Art. 16: „Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în
domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control
parlamentar şi totodată garant al respectării şi aplicării principiului
nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu
documentele internaţionale la care România este parte".
- Art. 19 alin. (1) lit. c): „In vederea combaterii
faptelor de discriminare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
îşi exercită atribuţiile în următoarele domenii: [...]
c) investigarea, constatarea şi sancţionarea
faptelor de discriminare".
-Art. 20 alin. (2)-(10): „(2) Consiliul soluţionează
sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).
(3)Prin cererea introdusă potrivit alin. (1),
persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea
consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare
discriminării.
(4)Colegiul director al Consiliului dispune măsurile
specifice constatării existenţei discriminării, cu citarea obligatorie a
părţilor. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea
primirii. Neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea sesizării.
(5)Acţiunea de investigare întreprinsă de Colegiul
director se desfăşoară la sediul instituţiei sau în alt loc stabilit de acesta.
(6)Persoana interesată are obligaţia de a dovedi
existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări
directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi
revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. In faţa
Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv
înregistrări audio şi video sau date statistice.
(7)Hotărârea Colegiului director de soluţionare a
unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi
cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele,
domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor,
descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la
baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este
cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita.
(8)Hotărârea se comunică părţilor în termen de 15
zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării.
(9)Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la
instanţa de contencios administrativ, potrivit legii.
(10)Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2)
şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu
executoriu".
Autorul excepţiei susţine că textele legale criticate
încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi (4) privind
dreptul la un proces echitabil şi caracterul facultativ şi gratuit al
jurisdicţiilor speciale administrative, ale art. 24 privind dreptul la apărare,
ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (1)
şi (5) privind instanţele judecătoreşti şi interzicerea înfiinţării de instanţe
extraordinare.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată următoarele:
1. Nu se poate reţine motivul de inadmisibilitate
invocat de Avocatul Poporului cu privire la art. 20 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000. Intr-adevăr, prin Decizia nr. 997 din 7 octombrie
2008, Curtea a constatat că „dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în
sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să
refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu
prevederi cuprinse în alte acte normative". Insă în cauza de faţă sunt
aduse alte critici textului supus controlului Curţii Constituţionale, critici
ce vizează eventualul caracter de instanţă extraordinară al Consiliului
Naţional pentru Combaterea Discriminării. Or, prin decizia pronunţată sub
rezervă de interpretare, Curtea a constatat neconstituţionalitatea numai a unui
sens al textului art. 20 alin. (3) din ordonanţă, situaţie în care nu se poate
reţine că textul în sine este neconstituţional, ci numai acea interpretare din
care rezultă că se „acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să
anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,
considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe
cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". In
consecinţă, în situaţia de faţă nu se poate aplica textul art. 29 alin. (3) din
Legea nr. 47/1992, iar Curtea urmează să analizeze pe fond excepţia de
neconstituţionalitate ridicată. Ase vedea, în acelaşi sens, ad similis, deciziile
Curţii Constituţionale nr. 1.096 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, şi nr. 711 din 7
mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 17
iunie 2009.
2. Pe fondul cauzei, Curtea constată că, prin Decizia
nr. 1.096 din 15 octombrie 2008, în raport cu o critică identică de
neconstituţionalitate, a statuat că instituţia Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării nu este o instanţă extraordinară.
Acesta este un organ al administraţiei publice centrale
cu atribuţii în prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
prin supravegherea şi combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca
principiul constituţional fundamental al egalităţii în drepturi. Cu acel
prilej, Curtea a stabilit că, potrivit dispoziţiilor supuse controlului de
constituţionalitate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un
organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care se bucură de
independenţa necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicţional şi
respectă prevederile constituţionale cuprinse în art. 124 privind înfăptuirea
justiţiei şi art. 126 alin. (5) care interzice înfiinţarea de instanţe
extraordinare. Mai mult, Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil
este satisfăcut dacă cei interesaţi au posibilitatea de a se adresa justiţiei
pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime, drept care este
consacrat expres la art. 20 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.
Totodată, Curtea a mai reţinut că jurisdicţia Consiliul
Naţional pentru Combaterea Discriminării nu are caracter obligatoriu, întrucât
legea nu prevede în sarcina persoanei vătămate obligaţia de a urma o procedură
administrativ-jurisdicţională prealabilă sesizării instanţei de judecată, ci
numai posibilitatea de a opta între cele două căi de valorificare a dreptului,
astfel încât nu se poate vorbi de încălcarea textului art. 21 alin. (4) din
Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) şi
art. 20 alin. (2)-(10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea
şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Nicolae
Dobrovici-Bacalbaşa în Dosarul nr. 2.360/121/2008 al Curţii de Apel Galaţi -
Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 noiembrie
2009.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Benke Karoly