DECIZIE Nr.
147 din 21 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 281 1 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 211 din 19 martie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 2811 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 din Codul
penal, excepţie invocată de Ion Eana în Dosarul nr. 3.604/207/2006 al
Tribunalului Olt -Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că avocatul
autorului excepţiei a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei pentru
imposibilitate de prezentare determinată de faptul că în aceeaşi zi are de
apărat interesele justiţiabililor într-o serie de dosare penale aflate pe rolul
mai multor instanţe de judecată. In motivarea cererii se mai arată faptul că se
solicită acest termen şi pentru a se lua cunoştinţă de actele existente în
dosar, respectiv de punctele de vedere exprimate de autorităţile cărora li s-a
cerut opinia cu privire la excepţia de neconstitutionalitate.
Având cuvântul, Ministerul Public solicită respingerea
cererii de amânare a cauzei.
Curtea, având în vedere data la care a fost sesizată cu excepţia de neconstitutionalitate invocată în cauză, şi
apreciind că a existat un interval de timp rezonabil pentru a se lua cunoştinţă
de actele depuse la dosarul cauzei, precum şi faptul că nu s-a depus la dosar
nicio dovadă în susţinerea celor arătate în cererea de amânare, respinge
această cerere.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.675
D/2007, având ca obiect excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art.
2811 alin. 1 din
Codul penal, excepţie invocată de acelaşi autor în Dosarul nr. 2.900/216/2006
al Tribunalului Argeş - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă faptul că şi în acest dosar
a fost depusă o cerere de amânare identică.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a cererii
de amânare.
Curtea respinge, de asemenea, cererea de acordare a
unui nou termen în cauză.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de
neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 1.575 D/2007 şi nr. 1.675
D/2007, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea
Dosarului nr. 1.675 D/2007 la Dosarul nr. 1.575D/2007, care a fost primul
înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, referindu-se la jurisprudenţa Curţii
Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 24 octombrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 3.604/207/2006, Tribunalul Olt - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 2811 alin. 2 din Codul penal, cu
aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, excepţie
invocată de Ion Eana în dosarul menţionat.
Prin Incheierea din 25
octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.900/216/2006, Tribunalul Argeş -
Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 2811 alin. 1 din Codul penal, excepţie
invocată de acelaşi autor în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, asemănătoare în cele două dosare conexate, se susţine, în esenţă,
că aceeaşi faptă, cu un conţinut aproape identic, respectiv efectuarea
transportului rutier fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, este
sancţionată atât contravenţional, prin dispoziţiile art. 572 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 102/2006, cât şi penal, prin dispoziţiile art. 2811 din Codul penal. Se arată că „în
aceste condiţii evident că ne aflăm în situaţia unor paralelisme din punctul de
vedere al unor activităţi identice, care pot fi apreciate în mod diferit de
către agentul constatator, aprecieri care pot să creeze un arbitrariu destul de
periculos pentru practica(...) în această materie; se pot ivi astfel dese
situaţii în care două constatări identice făcute în locaţii deosebite, de către
2 agenţi constatatori diferiţi, să fie apreciate în mod diferit, una
infracţiune, cealaltă doar contravenţie". In opinia autorului excepţiei,
„prin această modalitate ambiguă a legiuitorului de a considera o faptă fie contravenţie,
fie infracţiune, în mod cu totul arbitrar, se încalcă prevederile art.16
alin.(1) din Constituţie," impunându-se o tratare egală a tuturor
cetăţenilor care încalcă într-un fel sau altul prevederile legale.
Tribunalul Olt - Secţia penală şi Tribunalul Argeş -
Secţia penală apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu
încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se mai
arată că din întreaga motivare a excepţiei rezultă că ceea ce îl nemulţumeşte
pe autorul acesteia este existenţa unui paralelism legislativ, în sensul că
fapte aproape identice ar fi reglementate fie ca şi contravenţii, fie ca şi
infracţiuni. Or, „deşi există identitate de latură obiectivă între fapta penală
şi, respectiv, contravenţie, [...] nu se poate reţine identitate de conţinut
constitutiv al acestora, întrucât există diferenţe [...] ce privesc latura
subiectivă sub forma vinovăţiei pretinsă pentru consumarea acestora, şi anume
intenţia în cazul infracţiunii şi, respectiv, culpa în cazul
infracţiunii".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate
ridicate.
Guvernul, referindu-se
la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât art. 2811 din Codul penal nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
In ceea ce priveşte obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate, se constată că, deşi Tribunalul Olt - Secţia penală a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2811 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art.
41 alin. 2 din acelaşi cod, iar Tribunalul Argeş - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 2811 alin. 1
din Codul penal, din motivarea formulată de autorul excepţiei în ambele dosare,
atât în concluziile scrise, cât şi în susţinerile reţinute în încheierile de
sesizare, rezultă că acesta critică art. 2811 din Codul penal.
Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra
excepţiei de neconstituţionalitate a art. 2811 din Codul penal, având următorul cuprins: „Efectuarea
transportului rutier public fără licenţă de transport, fără licenţă de execuţie
pentru vehicul sau fără licenţă de execuţie pentru traseu, după caz, ori cu
licenţe cu valabilitatea expirată se pedepseşte cu închisoare de la o lună la
un an sau amendă.
Persoana care dispune efectuarea transportului
rutier public în condiţiile prevăzute la alin. 1 sau consimte la efectuarea
acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori amendă.
Eliberarea, cu ştiinţă, a unei licenţe de transport
rutier public, a unei licenţe de execuţie pentru vehicul sau a unei licenţe de
execuţie pentru traseu, fără respectarea legii, se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani."
Dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate
sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că autorul excepţiei îşi fundamentează criticile de
neconstituţionalitate pe compararea dispoziţiilor cuprinse în două acte
normative, care, în opinia sa, stabilesc sancţiuni diferite pentru aceeaşi
faptă - de natură contravenţională (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 102/2006 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 9 mai 2006), respectiv
penală (art. 2811
din Codul penal). Or, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională
în jurisprudenţa sa (de exemplu, prin Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie
2004), examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere
compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi
încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi
raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori
principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la
concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională,
numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre
ele.
Se constată, totodată, că asupra constituţionalităţii
dispoziţiilor art. 2811 din Codul penal, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin
Decizia nr. 77 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 166 din 21 februarie 2006, şi Decizia nr. 898 din 16
octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762
din 9 noiembrie 2007, ale căror considerente sunt valabile şi în prezenta
cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice
schimbarea acestei jurisprudenţe.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2811 din Codul penal, excepţie invocată de Ion Eana în Dosarul nr.
3.604/207/2006 al Tribunalului Olt -Secţia penală şi în Dosarul nr. 2.900/216/2006 al
Tribunalului Argeş -Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta