DECIZIE Nr.
1457 din 5 noiembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 140 3 alin. 1 teza finala din Codul
de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 790 din 19 noiembrie 2009
Tudorel Toader - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza finală
din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Călin Dan Grebleş în
Dosarul nr. 3.579/100/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă că autorul excepţiei de
neconstituţionalitate a transmis Curţii note scrise prin care solicită
admiterea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 19 iunie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 3.579/100/2009, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de procedură
penală. Excepţia a fost ridicată de Călin Dan Grebleş cu ocazia
soluţionării recursului împotriva unei încheieri de şedinţă prin care a fost
respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 1403 alin.
1 teza finală din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi,
accesul liber la justiţie, libertatea individuală, folosirea căilor de atac,
condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi, precum şi dreptul oricărei persoane arestate sau deţinute de a
introduce un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un
termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă
deţinerea este ilegală, deoarece împiedică exercitarea oricărei căi de atac
împotriva încheierii prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi
penale, o cerere de revocare, înlocuire sau încetare de drept a unei măsuri
preventive, în condiţiile în care procurorul poate ataca cu recurs încheierea
prin care s-a admis o astfel de cerere.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât
prevederile art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de procedură
penală nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de
autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de procedură
penală sunt constituţionale, întrucât nu încalcă prevederile din Constituţie şi
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii
Constituţionale nr. 156/2007.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de
procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor
legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7
august 2006, care au următorul cuprins: „[...] Incheierea prin care
judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau
încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de
atac."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)
privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (1) şi (4) referitoare la
libertatea individuală, ale art. 53 alin. (1) privind condiţiile restrângerii
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 129 referitoare la
folosirea căilor de atac, precum şi prevederile art. 1 referitoare la obligaţia
părţilor contractante de a respecta drepturile omului, ale art. 5 paragraful 4
privind dreptul oricărei persoane arestate sau deţinute de a introduce un
recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt
asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea
este ilegală, ale art. 13 referitoare la dreptul la un recurs efectiv şi ale
art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de
procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin
raportare la dispoziţiile art. 16, 21, 53 şi 129 din Constituţie şi ale art. 5
paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare.
Astfel, prin Decizia nr. 156 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007, şi prin Decizia nr.
1.148 din 15 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 701 din 19 octombrie 2009, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor de lege criticate în prezenta cauză, pentru motivele acolo
arătate.
Intrucât nu au apărut elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi
considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de
faţă.
Pentru aceleaşi motive, textul de lege criticat nu
încalcă nici celelalte dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul
excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Călin Dan Grebleş în Dosarul nr. 3.579/100/2009 al
Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 noiembrie
2009.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică