DECIZIE Nr.
145 din 25 februarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 41 alin. (2) teza întai din Legea
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari
sociale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 166 din 15 martie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, excepţie ridicată de Alexandrina Diaconescu în Dosarul nr.
7.992/121/2007 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază
că excepţia ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest
sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 5 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 7.992/121/2007, Tribunalul Galaţi - Secţia
civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, excepţie ridicată de Alexandrina Diaconescu într-o
cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu de muncă.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se arată că
textul legal criticat este neconstituţional, întrucât îngrădeşte
accesul femeilor la muncă. Prevederea unei vârste de pensionare diminuate
în raport cu cea a bărbaţilor este o măsură de
protecţie a femeilor, care, însă, nu trebuie aplicată în mod
obligatoriu împotriva acestora atunci când femeia doreşte să îşi
exercite în continuare dreptul la muncă, şi nu să beneficieze de
favoarea acordată de legiuitor.
Tribunalul Galaţi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
ridicată este întemeiată în măsura în care rezultă dreptul
angajatorului de a refuza în mod discreţionar ca angajatul să
îşi continue activitatea şi după împlinirea vârstei standard de
pensionare.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta
excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate,
astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 41 din Legea
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 140 din 1 aprilie 2000. In realitate, autorul excepţiei
critică numai teza întâi a art. 41 alin. (2) de lege, astfel încât Curtea
urmează să reţină ca obiect al excepţiei art. 41 alin.
(2) teza întâi din Legea nr. 19/2000, care are următorul cuprins:
„(2) Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani
pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi."
Autorul excepţiei susţine că
dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile
constituţionale ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
ridicată, se constată următoarele:
Cu titlu de principiu, Curtea, spre exemplu, prin
Decizia nr. 1.100 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 657 din 2 octombrie 2009, Decizia nr. 888 din 30
noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
54 din 24 ianuarie 2007, Decizia nr. 191 din 28 februarie 2008, publicată
în Monitorul Oficial la României, nr. 260 din 2 aprilie 2008, şi Decizia
nr. 1.007 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial la
României, Partea I nr. 777 din 20 noiembrie 2008, a stabilit că „tratamentul
juridic diferenţiat a fost considerat ca o măsură de
protecţie specială a femeilor, întemeiată nu pe deosebirea de
sex, ci pe situaţia socială care decurge din această
deosebire". Cu aceeaşi ocazie, Curtea, citând considerentele
hotărârilor pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului
în cauzele Stec şi alţii contra Regatului Unit (2006) şi Walker
contra Regatului Unit (2006) a arătat „că diferenţele
dintre vârstele de pensionare au continuat să fie justificate până la
acel moment când condiţiile sociale s-au schimbat. De asemenea, a
arătat şi că schimbările, în sensul egalizării
vârstelor de pensionare, trebuie să fie prin însăşi natura lor
graduale şi că este dificil dacă nu chiar imposibil să se
stabilească precis un moment anume când nedreptatea cauzată
bărbaţilor prin instituirea unor vârste diferite de pensionare va
începe să depăşească necesitatea de a corecta dezavantajele
situaţiei femeilor".
Raportat la critica de neconstituţionalitate ce
vizează încălcarea dreptului la muncă al femeii, Curtea
constată că, din moment ce instanţa constituţională a
stabilit că există o raţiune obiectivă şi
justificată a existenţei unei vârste mai mici de pensionare la femei
decât la bărbaţi, înseamnă că aceeaşi raţiune
subzistă şi pentru încetarea de drept a contractului de muncă în
condiţiile art. 56 lit. d) din Codul muncii, articol ce se aplică în
egală măsură şi bărbaţilor. Insă, desigur,
făcându-se aplicarea art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, cu acordul
angajatorului, persoana în cauză îşi poate continua activitatea. Dar
aceasta este o problemă ce ţine de interpretarea şi aplicarea
legii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) teza întâi
din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi
de asigurări sociale, excepţie ridicată de Alexandrina
Diaconescu în Dosarul nr. 7.992/121/2007 al Tribunalului Galaţi -
Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 25 februarie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Benke Karoly