DECIZIE Nr.
1437 din 4 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 42 din 18 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 alin. (1) din Legea
nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, excepţie ridicată de Simion Giurgiu în Dosarul nr. 393/174/2009 al
Judecătoriei Agnita - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
La dosar, partea Ministerul Agriculturii - Agenţia
pentru Plată şi Intervenţie în Agricultură Sibiu a depus o cerere prin care
solicită judecata în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 3 februarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 393/174/2009, Judecătoria Agnita - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea
şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Simion Giurgiu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 44 referitoare la Dreptul de
proprietate privată, art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea
drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor, art. 21 alin. (3) referitoare la
dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea
dreptului la apărare, art. 53 alin. (2) referitoare la restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 16 referitoare la Egalitatea
în drepturi, art. 23 referitoare la Libertatea individuală, art. 11
alin. (1) referitoare la îndeplinirea cu bună-credinţă de către statul român a
obligaţiilor ce îi revin din tratatele la care este parte, art. 135 alin. (1)
referitoare la economia de piaţă a României şi art. 20 alin. (2) referitoare la
prioritatea reglementărilor internaţionale în măsura în care acestea conţin dispoziţii
mai favorabile în ceea ce priveşte drepturile fundamentale ale omului, deoarece
asigură o protecţie superioară pentru proprietatea Comunităţilor Europene, faţă
de proprietatea altor subiecte de drept naţional sau internaţional.
In susţinerea acestei ipoteze autorul excepţiei face
trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale - Decizia nr. 5 din 4
februarie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 214 alin. 3 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999 - potrivit căreia este încălcat textul
constituţional invocat atunci când se asigură o protecţie superioară
proprietăţii de stat faţă de proprietatea privată (prin punerea în mişcare din
oficiu a acţiunii penale în situaţiile în care subiect pasiv al infracţiunii
era statul).
De asemenea, deoarece aspectele legate de elementul
material al infracţiunii, rezultatul faptei şi subiectul pasiv nu sunt
reglementate într-un limbaj univoc, autorul excepţiei susţine că textele
criticate nu răspund exigenţelor de previzibilitate şi precizie, putând da
naştere la interpretări arbitrare chiar abuzive.
In sfârşit, art. 181 alin. (1) din Legea nr.
78/2000 contravine dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) din
Constituţie, deoarece, ca o consecinţă directă a egalităţii în drepturi a
tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, ar trebui ca şi patrimoniul, cu
referire directă la fondurile Comunităţilor Europene, să fie în mod egal
garantat prin legislaţiile naţionale, atât cu mijloace civile, administrative,
contravenţionale, cât şi prin norme de drept penal.
Judecătoria Agnita - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece prin textul legal criticat nu se încalcă în niciun fel prevederile
constituţionale referitoare la proprietate ori la libertatea individuală.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, modificată
şi completată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, care au următorul
conţinut:
-Art. 181: „(1) Folosirea sau prezentarea
de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca
rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor
Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 44 referitoare la Dreptul de proprietate privată, art. 15 alin.
(1) referitoare la universalitatea drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor,
art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin.
(1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, art. 53 alin. (2)
referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi,
art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 23 referitoare la Libertatea
individuală, art. 11 alin. (1) referitoare la îndeplinirea cu bună-credinţă
de către statul român a obligaţiilor ce îi revin din tratatele la care este
parte, art. 135 alin. (1) referitoare la economia de piaţă a României şi art.
20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său
din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei
nr. 552 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 434 din 10 iunie 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 din Legea
nr. 78/2000, statuând că, „potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie,
legiuitorul are libertatea de a stabili prin lege organică infracţiunile,
pedepsele şi regimul executării acestora. Acest lucru nu presupune însă
uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de
politică penală ori din considerente ce izvorăsc din realităţi iminente,
Parlamentul poate incrimina, prin lege specială, o anumită conduită
susceptibilă de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite.
Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate din Legea nr.
78/2000, care reglementează una dintre modalităţile de săvârşire a
infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, au
fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale
referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în
vederea obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene.
Aceasta reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel
atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză. Astfel, textul de
lege criticat se aplică tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi
care se află în ipoteza normei, fără nicio discriminare, şi, de asemenea, nu
încalcă niciuna dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul
la apărare, partea interesată având deplina libertate de a se prevala de toate
acestea.
Cât priveşte critica referitoare la absenţa din
conţinutul reglementării a exigenţelor de previzibilitate şi precizie, Curtea
constată că aceasta nu poate fi primită deoarece textul are o redactare
univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară. De
altfel, în Cauza Wingrove contra Marii Britanii, Curtea de la Strasbourg
a decis că legea internă pertinentă, care înglobează atât dreptul scris, cât şi
pe cel nescris, trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a
permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui
specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei,
circumstanţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Or, nu se poate
susţine că dispoziţiile legale criticate sunt văduvite de o astfel de cerinţă
deoarece acestea nu fac altceva decât să incrimineze uzul de fals comis în
scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al
Comunităţilor Europene.
Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 44 din Legea
fundamentală, Curtea constată că acesta nu are incidenţă în cauză, iar
dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţie sunt pe deplin respectate de
normele legale criticate, care, dimpotrivă, reprezintă o garanţie a
funcţionării unei economii de piaţă şi care nu fac altceva decât să incrimineze
uzul de fals comis în scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept
din bugetul general al Comunităţilor Europene. De altfel, prin reglementarea
criticată nu se urmăreşte protecţia dreptului de proprietate privată, ci
protecţia unor fonduri ce ţin de patrimoniul unei instituţii suprastatale,
care, din această perspectivă, capătă, în acord cu dispoziţiile art. 148 din
Constituţie, conotaţiile unei proprietăţi publice distincte.
Introducerea, prin lege specială, a unei noi
infracţiuni distincte cu un regim sancţionator mai sever al faptelor enumerate
în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu este de natură a
afecta dispoziţiile art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea
reglementărilor internaţionale, deoarece, pe de o parte, aceste prevederi
constituţionale sunt aplicabile numai în domeniul drepturilor omului şi, pe de
altă parte, vizează o problemă de aplicare a legii, constând în prioritatea
reglementărilor internaţionale mai favorabile, aspect care excedează
competenţei Curţii Constituţionale.
Prevederile art. 23 din Constituţie nu au incidenţă în
cauză, întrucât dispoziţiile legale contestate nu dispun cu privire la
libertatea individuală."
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură a determina schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei
mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Distinct de acestea, Curtea mai constată că nu poate fi
primită susţinerea potrivit căreia este afectat dreptul de proprietate prin
lipsa uniformităţii normelor referitoare la protecţia proprietăţii, deoarece,
potrivit dispoziţiilor legale criticate, nu se suprimă dreptul constituţional,
ci, dimpotrivă, se asigură garantarea şi ocrotirea acestuia. Jurisprudenţa
Curţii Constituţionale invocată în susţinerea excepţiei nu este aplicabilă în
cauză deoarece în acea situaţie diferenţierea nepermisă a modalităţii de
protecţie a proprietăţii era făcută pe considerente arbitrare, de vreme ce
dreptul constituţional era lezat prin aceeaşi faptă antisocială. Or, potrivit
reglementării legale criticate, infracţiunea incriminată vizează un singur tip
de proprietate, şi anume acela al Comunităţilor Europene, care nu intră sub incidenţa
art. 44 din Constituţia României. Astfel, fiind vorba despre o faptă săvârşită
în cadrul unei proceduri de obţinere a fondurilor europene, este evident că
legiuitorul s-a referit numai la bunurile aparţinând Comunităţilor Europene,
iar nu şi la bunurile având ca titular persoane fizice sau persoane juridice de
drept comun.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 alin. (1) din Legea
nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, excepţie ridicată de Simion Giurgiu în Dosarul nr. 393/174/2009 al
Judecătoriei Agnita - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru