Decizia Nr.1435 din 25.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, excepţie ridicată de Vasile Began şi Silvia Began în Dosarul nr. 9.401/118/2009 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 94D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 419/2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia civilă nr. 748/CA din 26 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 9.401/118/2009, Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, excepţie ridicată de Vasile Began şi Silvia Began într-o cauză având ca obiect anulare act.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie cu titlu gratuit un drept de servitute asupra proprietăţilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare, ceea ce încalcă art. 44 din Legea fundamentală, golind de conţinut şi de orice fel de ocrotire dreptul de proprietate privată.Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că dreptul de servitute instituit asupra proprietăţilor afectate de sistemele de alimentare cu apă şi canalizare reprezintă o limitare rezonabilă a dreptului de proprietate, instituită de legiuitor pentru satisfacerea interesului general al comunităţii.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006 este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 26 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 29 iunie 2006.Din examinarea notelor scrise ale autorilor excepţiei, Curtea constată că, în realitate, critica vizează numai teza întâi din cuprinsul alin. (2) al art. 26, potrivit căreia „Dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenţei sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii şi exploatării sistemelor respective. Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăţilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestuia“.Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (5) referitoare la dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, prin raportare la o critică similară, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 419 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 mai 2010, prin care s-a statuat că aceasta nu contravine Legii fundamentale.Prin această decizie, Curtea a reţinut că se pleacă de la o premisă greşită constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate privată, făcându-se abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora „conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege“, ca şi de acelea ale art. 136 alin. (5) care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private „în condiţiile legii organice“.Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este, aşadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea apreciază că, prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale. Chiar dacă prin instituirea drepturilor de uz şi servitute titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, reglementarea legală, în sine, nu relevă nicio contradicţie cu art. 44 din Constituţie.Aşa fiind, Curtea a considerat că dreptul de servitute instituit asupra proprietăţilor afectate de sistemele de alimentare cu apă şi canalizare reprezintă o limitare rezonabilă a dreptului de proprietate, instituită de legiuitor pentru satisfacerea interesului general al comunităţii.În acest context, referitor la posibilitatea restrângerii exerciţiului unui drept fundamental, cum ar fi dreptul de proprietate, în temeiul art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Curtea Constituţională a statuat că „pot fi stabilite prin lege anumite limite, îngrădiri fie în privinţa obiectului dreptului, fie în privinţa unor atribute ale dreptului, pentru apărarea intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane.Esenţial este ca prin aceste restricţii stabilite de lege să nu se atingă fondul acestui drept, să nu se anihileze complet dreptul de proprietate. Altfel spus, aceste limite aduse dreptului de proprietate sunt supuse principiului proporţionalităţii înscris în art. 53 alin. (2) din Constituţie“.În această problemă s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, în sensul că „drepturile fundamentale, în special dreptul de proprietate, nu apar ca prerogative absolute, ci trebuie luate în considerare prin raportare la funcţia lor în societate. Aceasta înseamnă că restricţiile ce răspund unor obiective de interes general nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o intervenţie nemăsurată şi intolerabilă care ar aduce atingere însăşi substanţei dreptului garantat“.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) teza întâi din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, excepţie ridicată de Vasile Began şi Silvia Began în Dosarul nr. 9.401/118/2009 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora