DECIZIE Nr.
1422 din 5 noiembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) si ale art. 4 alin. (2)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum si ale art. 26
alin. (1) si (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 883 din 17 decembrie 2009
Tudorel Toader - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) şi ale art. 4 alin. (2)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi ale art. 26
alin. (1)şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată
de Livia Alice Teodorescu în Dosarul nr. 4.204/105/2008 al Tribunalului Prahova
- Secţia comercială şi de contencios administrativ II.
La apelul nominal răspunde, personal, autoarea
excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost
legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia, pentru
argumentele pe care le dezvoltă şi în notele scrise depuse la dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că
textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Legea fundamentală
invocate de autoarea excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 10 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 4.204/105/2008, Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de
contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) şi ale art. 4 alin. (2)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi ale art. 26
alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepţia
de neconstituţionalitate a fost ridicată de Livia Alice Teodorescu într-un
litigiu de contencios administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că participarea procurorului la soluţionarea litigiilor
de contencios administrativ ar trebui să fie întotdeauna obligatorie, iar nu
lăsată, astfel cum prevede art. 1 alin. (9) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, la aprecierea procurorului, care poate fi, uneori,
subiectivă.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 alin. (2) din
Legea nr. 554/2004, autoarea excepţiei arată că, „prin exces de putere, natura
actului administrativ-jurisdicţional, bazat pe principiile
contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei
activităţii administrativ-jurisdicţionale, a fost schimbată în act
administrativ unilateral cu caracter individual", judecata fiind supusă
procedurii de urgenţă prevăzută de art. 4 alin. (2), fără ca instanţa să poată
admite probe noi menite să dovedească ilegalitatea actului administrativ
individual.
In continuare, autoarea excepţiei susţine că
dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 sunt
neconstituţionale, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor în stat.
Aceasta, deoarece, „din momentul în care justiţia a fost sesizată, competenţa
organului administrativ a încetat, fiind exclus ca organul administraţiei
publice să se substituie autorităţii judecătoreşti şi să emită o dispoziţie în
timpul procesului". Arată că dispoziţia trebuie să fie adoptată de
instanţă prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, intervenţia organului
administrativ nefiind permisă.
Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de
contencios administrativ II consideră că excepţia
de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului,
raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 1 alin. (9) şi ale art. 4 alin. (2) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată şi completată
prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 510 din 30 iulie 2007. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (9): „La soluţionarea cererilor în
contencios administrativ, reprezentantul Ministerului Public poate participa,
în orice fază a procesului, ori de câte ori apreciază că este necesar pentru
apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor."
- Art. 4 alin. (2): „Instanţa de contencios
administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu
citarea părţilor şi a emitentului. In cazul în care excepţia de nelegalitate
vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a
prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare
la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului
administrativ."
De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi
prevederile art. 26 alin. (1)şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798
din 2 septembrie 2005, care au următoarea redactare:
- Art. 26 alin. (1) şi (3): „(1) Dacă restituirea în
natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea
învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca,
prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la
art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri
sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii
speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente
imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu
este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită. (...)
(3)Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de
respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată
de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a
cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al
entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la
comunicare."
In opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate,
textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea
fundamentală: art. 1 alin. (4) şi (5) care consacră principiul separaţiei şi
echilibrului puterilor în stat şi obligativitatea respectării Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) care statuează egalitatea
cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 alin. (1), (2) şi
(3) privind dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil,
art. 24 care garantează dreptul la apărare şi art. 131 alin. (1) referitor la
rolul Ministerului Public.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 1
alin. (9) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sub aspectul
unor critici asemănătoare celor formulate şi în prezenta cauză, prin Decizia
nr. 1.192 din 11 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 823 din 8 decembrie 2008, reţinând, cu acel prilej, că textul
criticat reflectă, în planul legii organice, conţinutul normativ al art. 131
alin. (1) din Constituţie, care consacră rolul Ministerului Public de
reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii
de drept, precum şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Curtea constată că, în motivarea pretinsei
neconstituţionalităţi a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, autoarea excepţiei nu învederează reale vicii de
neconstituţionalitate, ci îşi exprimă nemulţumirea cu privire la calea
procedurală urmată pentru contestarea legalităţii unei dispoziţii a Primăriei
municipiului Ploieşti, precum şi cu privire la calificarea acestui tip de act.
Or, acestea sunt aspecte care excedează competenţei Curţii Constituţionale,
soluţionarea acestora fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu
judecarea litigiului de contencios administrativ în cadrul căruia a fost
ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
In ceea ce priveşte prevederile art. 26 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001, Curtea observă că nu poate reţine critica prin raportare la
dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, care consacră principiul
separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Prevederile de lege contestate au
în vedere etapa administrativă a soluţionării cererii de restituire a
imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, etapă anterioară celei
judecătoreşti, astfel că nu se pune problema existenţei unei suprapuneri a
funcţiilor autorităţii judecătoreşti cu ale celei executive, reprezentate de
primăria emitentă a dispoziţiei de respingere a cererii formulate de autoarea
excepţiei de restituire în natură şi acordare de măsuri reparatorii prin
echivalent constând în despăgubiri pentru un anumit imobil.
Curtea observă că autoarea excepţiei nu formulează
nicio critică referitoare la dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.
10/2001, astfel că excepţia nu întruneşte cerinţa motivării impusă de art. 10
alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Livia Alice Teodorescu în
Dosarul nr. 4.204/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de
contencios administrativ II.
II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 şi ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, excepţie ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar al aceleiaşi
instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 noiembrie
2009.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu