DECIZIE Nr.
142 din 21 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1) lit. b) si alin. (2),
precum si art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999
privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice
fiscale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 193 din 13 martie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Simona Ricu -
procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2),
precum şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999
privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat
electronice fiscale, excepţie invocată de Societatea Comercială „Exclusiv
Games" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 9.832/325/2006 al Tribunalului
Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa în
materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 23 octombrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 9.832/325/2006, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2),
precum şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, excepţie
invocată de Societatea Comercială „Exclusiv Games" - S.R.L. din Timişoara
într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului împotriva Sentinţei
civile nr. 1.487/2007 a Judecătoriei Timişoara prin care a fost respinsă
plângerea introdusă împotriva unui proces-verbal de stabilire şi sancţionare a
unei contravenţii, întocmit de comisari ai Gărzii Financiare - Comisariatul
Regional Timiş.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b)
şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 contravin
prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) teza întâi, coroborate cu
cele ale art. 11 alin. (1)şi (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală,
precum şi cu cele ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece „legiuitorul face o
discriminare între persoanele fizice şi cele juridice odată cu stabilirea
sancţiunilor, deşi între nepredarea bonului fiscal şi neemiterea bonului fiscal
nu există practic nicio raţiune care să justifice împingerea răspunderii
dinspre persoana fizică înspre cea juridică, după cum nu se justifică nici
stabilirea disproporţionată a cuantumului amenzilor". De asemenea, se
susţine că modul de redactare a art. 14 alin. (2) din ordonanţă ignoră
criteriile de individualizare a sancţiunilor contravenţionale, la situaţiile
concrete ivite în practică, prevăzute de art. 5 alin. (6) şi art. 21 alin. (3)
din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ consideră că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile
legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), precum şi ale
art. 14 alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor
economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu
modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:
- Art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2): „(1) Amenzile pentru contravenţiile
prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor economici, cu excepţia celor
prevăzute la art. 10 lit. d), astfel:
[...]
b) faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h1), i), j), I) şi m) se sancţionează cu amendă de la 8.000 lei la 40.000 lei;
(2) Contravenţiile prevăzute la art. 10 lit. d),
aplicabile persoanelor fizice, se sancţionează cu amendă de la 800 lei la 4.000
lei.";
- Art. 14 alin. (2): „Nerespectarea
de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la
neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor
fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de
bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise
pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică
până în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea
activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni."
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 11
alin. (1) lit. b) şi alin. (2), precum şi ale art. 14 alin. (2) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 contravin prevederilor constituţionale ale
art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor
publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 11 alin. (1) şi (2) privind
dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (1) referitoare la
tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 44 alin. (2) teza
întâi privind dreptul de proprietate privată.
Examinând excepţia, se constată că asupra
constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, sub aspectul unor critici
similare şi prin raportare la aceleaşi texte din Constituţie, Curtea s-a mai
pronunţat prin deciziile nr. 219 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, nr. 459 din 15 mai
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 28 mai
2007, şi nr. 529 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2007.
Intrucât criticile de neconstitutionalitate privesc, în
esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale,
soluţiile şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îsi menţin
valabilitatea si în cauza de fată.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit.A.d)şi ai art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), precum şi art. 14 alin.
(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia
operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale,
excepţie invocată de Societatea Comercială „Exclusiv Games" - S.R.L. din
Timişoara în Dosarul nr. 9.832/325/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia
comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu