DECIZIE Nr.
1417 din 2 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de
procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: NEGOCIERI
COMERCIALE NR. 6 din 4 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Nicoleta Cuturela în Dosarul nr. 49.144/3/2009 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 8 februarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 49.144/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată de Nicoleta Cuturela cu ocazia
soluţionării recursului civil declarat împotriva Incheierii de şedinţă din data
de 3 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr.
2.604/94/2009, având ca obiect partaj bunuri comune, în contradictoriu cu Sandu
Cuturela.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate
contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 21 şi art. 24,
prevederilor art. 6, art. 13, art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 1,
art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 11 şi art. 30 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, deoarece „neagă posibilitatea justiţiabililor
ce înţeleg să apeleze la instanţele de judecată în vederea realizării unui
partaj judiciar, al cărui obiect are o valoare de peste 500.000 de Ron, de a
avea acces la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării
cauzei lor." In acest sens, arată că reglementarea în mod diferenţiat a
competenţei de soluţionare a cererilor de partaj judiciar în funcţie de
valoarea bunurilor de împărţit, restrânge posibilitatea justiţiabilului de a
avea acces la un recurs efectiv exercitat în faţa unei instanţe naţionale.
Instanţa de judecată apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie,
republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă,
care au următorul cuprins:
„ Tribunalul judecă:
1. In primă instanţă: [...]
b) procesele şi cererile în materie civilă al căror
obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepţia cererilor de
împărţeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor
neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv
cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii
vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului
funciar;".
Autorul excepţiei consideră că
aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16
privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi
art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi prevederilor cuprinse în art. 6,
art. 13, art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale şi în art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art.
10, art. 11 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate s-a pronunţat
prin Decizia nr. 914/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 30 ianuarie 2007. Cu acel
prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că diferenţierea hotărârilor care pot fi
sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului
litigiului, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale şi, prin urmare,
textul legal criticat nu instituie discriminări pe criteriile prevăzute de art.
4 din Constituţie, de natură să aducă atingere principiului egalităţii cetăţenilor
în faţa legii.
Regimul juridic diferit este determinat de deosebirea
de situaţii, care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării
celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
Tot cu acel prilej, referitor la prevederile
constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, Curtea a
stabilit că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nicio
categorie sau grup social, însă legiuitorul poate institui, în considerarea
unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi
particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber
la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile
judecătoreşti şi la toate căile de atac.
Pentru aceleaşi considerente nu a putut fi reţinută
nici critica privind încălcarea prevederilor art. 24 privind dreptul la apărare
din Constituţie şi a reglementărilor internaţionale invocate.
In aceste condiţii, Curtea a constatat că dispoziţia
cuprinsă în art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă nu are caracter
neconstituţional, deşi această modalitate de stabilire a competenţei nu
reglementează accesul la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru părţile
nemulţumite de soluţiile pronunţate în urma exercitării căilor de atac.
Intrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în
esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale,
soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi menţin valabilitatea şi în
cauza de faţă.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A. d) şi al art. 29
din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Nicoleta Cuturela în Dosarul nr.
49.144/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman