DECIZIE Nr.
140 din 21 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 1 alin. (2) si (4) din Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 193 din 13 martie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marilena Mincă -
procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie invocată de Marian
Prodan în Dosarul nr. 3.750/44/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Secţia penală.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, asistat
de apărătorul ales. Procedura este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei de
neconstituţionalitate, prin apărător, solicită admiterea acesteia astfel cum a
fost formulată, reiterând pe larg argumentele expuse în faţa instanţei de
judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat
fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 7 iunie 2007, pronunţată în Dosarul
nr. 3.750/44/2006, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, excepţie invocată de Marian Prodan într-o cauză privind
soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 21/A/2007 a
Curţii de Apel Galaţi prin care a fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 258/2006
a Tribunalului Brăila şi, în rejudecare, s-a dispus înlăturarea dispoziţiilor
privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. d) şi e) din Codul penal. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale
sentinţei penale apelate. Prin Sentinţa penală nr. 258/2006 a Tribunalului
Brăila s-a dispus condamnarea inculpatului Marian Prodan pentru săvârşirea
infracţiunii de trafic de influenţă. In baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000,
instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la restituirea sumelor de
35.000.000 lei, 1.000 euro şi 200 dolari sau contravaloarea acestor valute
către denunţătorul Cojoc Jenică.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor
art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi art. 124 alin. (2) din
Constituţie, precum şi art. 12 din Convenţia penală privind corupţia. Se arată
că dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 încalcă prevederile
constituţionale invocate, deoarece „persoanele care iniţiază actul de corupere
a unui funcţionar public şi care se autodenunţă beneficiază de un regim
privilegiat faţă de persoanele care se presupune că au săvârşit aceeaşi faptă
şi care refuză colaborarea cu anchetatorii, în sensul că făptuitorii din prima
categorie sunt exoneraţi de răspundere penală, devenind martori în procesul
penal, iar banii, valorile şi celelalte bunuri folosite pentru a-l determina pe
funcţionarul public să-şi traficheze funcţia le sunt restituite". De
asemenea, se consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 12 din Convenţia
penală privind corupţia, care au instituit un sistem unitar pentru statele
semnatare privind faptele de corupţie.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală consideră că dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 nu încalcă prevederile
constituţionale invocate, întrucât legiuitorul, din raţiuni de politică penală,
poate stabili anumite cauze de nepedepsire.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că
dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000 sunt conforme cu prevederile art. 12 şi art.
22 din Convenţia penală privind corupţia, reprezentând o transpunere a acestora în dreptul
intern. De asemenea, arată că textul de lege criticat nu afectează imparţialitatea
judecătorilor şi nici nu creează inegalităţi între cetăţeni.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece faptul că
legiuitorul a instituit o cauză de nepedepsire nu vine în contradicţie cu dispoziţiile
art. 16 alin. (1)şi (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie. Cât priveşte
critica de neconstituţionalitate a art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, faţă de prevederile art.
20 alin. (2) din Constituţie, raportat la art. 12 din Convenţia penală privind
corupţia, consideră că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât textul prevede
incriminarea infracţiunii de trafic de influenţă, cu menţiunea expresă că
fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc
necesare, conform dreptului său intern.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările
ulterioare. Textele criticate au următorul conţinut: „(2) Făptuitorul nu se
pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să
fi fost sesizat pentru acea faptă. [...]
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie
persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la
alin. (2)."
In susţinerea excepţiei se invocă dispoziţiile
constituţionale ale art. 16 alin. (1)şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale
art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile
omului şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. Se invocă
totodată prevederile art. 12 din Convenţia penală privind corupţia, potrivit
cărora „Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se
dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său
intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a
da, direct ori indirect, orice folos necuvenit, cu titlu de remuneraţie, oricui
afirmă sau confirmă că este capabil să exercite o influenţă în luarea unei
decizii de către oricare dintre persoanele vizate de art. 2, art. 4-6 şi de art. 9-11, indiferent dacă folosul necuvenit
este pentru sine sau pentru altcineva, precum şi fapta de a solicita, de a
primi sau de a accepta oferta ori promisiunea, cu titlu de remuneraţie, pentru
o astfel de influenţă, indiferent dacă influenţa este sau nu este exercitată
ori dacă influenţa presupusă produce sau nu produce rezultatul dorit."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Parlamentului, în calitatea sa
de unică autoritate legiuitoare a ţării conform art. 61 alin. (1) din
Constituţie, îi revine îndatorirea de a stabili ce fapte constituie infracţiuni
şi care este regimul sancţionator al acestora, precum şi care sunt cauzele de
nepedepsire.
Prin art. 61 alin.
(1) din Legea nr. 78/2000 se încriminează fapta celui care promite, oferă ori
dă bani, daruri sau alte foloase, direct ori indirect, unei persoane care are
influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă
un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Prin încriminarea acestei
fapte se realizează transpunerea în legislaţia internă a obligaţiei cuprinse în
art. 12 din Convenţia penală privind corupţia.
De asemenea, Convenţia penală
privind corupţia, semnată la Strasbourg la data de 27 ianuarie 1999, care a
fost ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, prevede, la art.
22, intitulat „Protecţia colaboratorilor justiţiei şi a martorilor", că „Fiecare
parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare
pentru a asigura o protecţie efectivă şi corespunzătoare:
a) persoanelor care furnizează informaţii
referitoare la infracţiunile stabilite în baza art. 2-14 sau colaborează în alt mod cu
autorităţile însărcinate cu investigaţii sau urmăriri;
b) martorilor care fac o depoziţie privind astfel de
infracţiuni." Sintagma colaboratori ai
justiţiei se referă la persoane care sunt de acord să coopereze cu organele
judiciare penale, oferindu-le acestora informaţii despre aceste infracţiuni,
astfel încât organele competente să poată investiga aceste fapte, iar cei responsabili să fie traşi la
răspundere. Rezultă că art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, care stabileşte o cauză de
nepedepsire în situaţia în care făptuitorul denunţă autorităţii acea faptă mai
înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat, este conform cu dispoziţiile
art. 22 din Convenţie, reprezentând o transpunere a
acestuia în dreptul intern.
Susţinerile autorului excepţiei în sensul că
dispoziţiile legale atacate ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2)
din Constituţie privind egalitatea în drepturi sunt nefondate, deoarece nu
implică un tratament diferenţiat faţă de persoane aflate în aceeaşi situaţie
juridică.
Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor
art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece textele de lege criticate de
autorul excepţiei sunt conforme cu prevederile acestei convenţii, astfel cum
s-a arătat mai sus.
De asemenea, art. 61
alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 nu contravine nici art. 124 alin. (2)
din Constituţie, pentru că nu afectează imparţialitatea judecătorilor şi nici
nu creează inegalităti între cetăţeni.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit.A.d)şi al art. 29 alin. (1)şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie invocată de Marian
Prodan în Dosarul nr. 3.750/44/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu