Decizia Nr.14 din 17.10.2011

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 10/2011 este constituit conform art. 414⁴ alin. 3 din Codul de procedură penală, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la art. 27² din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent din cadrul Secţiilor Unite, doamna Cristina Pascu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 84 şi 86⁴ din Codul penal, cu privire la momentul sesizării instanţei cu cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile.Magistratul-asistent a menţionat că au fost depuse completările referitoare la obiectul recursului în interesul legii cu privire la aspectele penale şi civile incidente în cauză, astfel după cum s-a dispus prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 12 septembrie 2011, şi că au fost întocmite rapoartele de către doamna judecător Livia Luminiţa Zglimbea din cadrul Secţiei penale şi de către doamna judecător Carmen Georgeta Negrilă din cadrul Secţiei I civile.Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, în sensul că cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei poate fi introdusă în cursul termenului de încercare, până la împlinirea acestuia, cererea putând fi soluţionată înainte sau după împlinirea termenului de încercare, punând concluzii pentru admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:1. Problema de drept ce a generat practica neunitarăPrin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sa arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 84 şi art. 86⁴ din Codul penal, cu privire la momentul sesizării instanţei cu cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile.2. Examenul jurisprudenţialPrin recursul în interesul legii se arată că în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, cu privire la momentul sesizării instanţei cu cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile, a fost relevată o practică neunitară.3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti3.1. Într-o primă ipoteză, instanţele, sesizate înăuntrul termenului de încercare cu cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile– au admis cererea dacă s-a dovedit reaua-credinţă a condamnatului în neexecutarea obligaţiilor civile, indiferent dacă cererea a fost soluţionată după împlinirea termenului de încercare; s-a reţinut, potrivit acestei orientări, că procurorul sau partea interesată are posibilitatea de a cere oricând, pe parcursul termenului de încercare, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile

– au respins cererea, ca neîntemeiată, dacă nu s-a dovedit reaua-credinţă a condamnatului în neexecutarea obligaţiilor civile

– au respins, ca prematur introdusă sau ca neîntemeiată, cererea, cu motivarea că aceasta poate fi formulată numai după expirarea termenului de încercare, întrucât până la acel moment condamnatul are posibilitatea executării obligaţiilor civile

– au respins cererea ca urmare a constatării intervenirii reabilitării de drept a condamnatului pe parcursul judecării cauzei.3.2. Într-o a doua ipoteză, instanţele, sesizate după expirarea termenului de încercare cu cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile: – au respins cererea de revocare, ca tardivă sau neîntemeiată, cu motivarea că, potrivit art. 84 din Codul penal, partea civilă are dreptul de a obţine recuperarea debitului stabilit prin hotărârea de condamnare şi este îndreptăţită să solicite revocarea suspendării executării numai pe durata termenului de încercare, până la împlinirea acestuia, ulterior acestui moment intervenind reabilitarea de drept a condamnatului, astfel că nu mai poate opera revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile

– au admis cererea de revocare, reţinând ca o condiţie esenţială a promovării cererii tocmai împlinirea termenului de încercare, moment până la care condamnatul are posibilitatea să execute obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, partea civilă neavând dreptul să ceară revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei până la acel moment.4. Opinia procurorului general Procurorul general a opinat în sensul că cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile, trebuie introdusă anterior expirării termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc ulterior expirării acestui termen. Prin argumentele expuse s-a susţinut că din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 84 din Codul penal şi art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală rezultă că cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile, trebuie introdusă anterior expirării termenului de încercare. Sa menţionat că ar fi greşită acceptarea opiniei în sensul că cererea de revocare este prematură în situaţia introducerii acesteia în cursul termenului de încercare, deoarece până la acest moment condamnatul îşi poate executa obligaţiile civile, aceasta echivalând cu a accepta că pe durata termenului de încercare ar fi suspendată executarea obligaţiilor civile, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 81 alin. 5 şi art. 86¹alin. 4 din Codul de procedură penală. Totodată s-a motivat că opinia potrivit căreia cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile, se poate formula numai după expirarea termenului de încercare este în flagrantă contradicţie cu prevederile art. 86 şi art. 86⁶ din Codul penal. S-a concluzionat în sensul că împlinirea termenului de încercare nu împiedică soluţionarea cererii de revocare introduse înăuntrul acestui termen, deoarece aceeaşi soluţie este prevăzută de lege şi în situaţia revocării obligatorii a suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, indiferent dacă judecarea noii infracţiuni are loc după expirarea acestui termen. În ceea ce priveşte problema momentului de la care se poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile, în ipoteza introducerii cererii de revocare înăuntrul termenului de încercare, s-a argumentat că cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care să evidenţieze intenţia condamnatului de a se sustrage de la executarea obligaţiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credinţă a acestuia. S-a subliniat, de asemenea, că cererea de revocare poate fi soluţionată chiar şi după împlinirea termenului de încercare, cu consecinţa revocării suspendării executării pedepsei, concluzia decurgând din interpretarea dispoziţiilor art. 83 alin. 1, art. 86 şi art. 84 din Codul penal, legea penală nestabilind un moment până la care se poate dispune revocarea. 5. Raportul asupra recursului în interesul legii Punctul de vedere exprimat de judecătorul raportor (în ceea ce priveşte aspectele de drept penal incidente în cauză) a fost în sensul că cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile, trebuie introdusă anterior expirării termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc ulterior expirării acestui termen. S-a argumentat că dispoziţiile art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală, supus interpretării, nu se referă decât la titularii dreptului de a formula cererea de revocare şi la aspecte privind competenţa de soluţionare a cererii şi, de asemenea, că norma amintită face trimitere la prevederile art. 84, respectiv art. 86⁴ alin. 1 din Codul penal, dispoziţiile art. 84 din Codul penal nebeneficiind de o redactare clară, ceea ce face necesară coroborarea normelor supuse interpretării cu alte texte din Codul penal şi Codul de procedură penală. S-a mai arătat că, în ipoteza în care s-ar considera că cererea de revocare ar fi prematură dacă ar fi formulată anterior împlinirii termenului de încercare, ar deveni ineficiente dispoziţiile art. 81 alin. 5 şi art. 86⁴ alin. 1 din Codul penal şi cu atât mai puţin ar putea fi susţinută teza potrivit căreia cererea de revocare trebuie formulată după împlinirea termenului de încercare, deoarece ulterior acelui moment intervine reabilitarea de drept, potrivit dispoziţiilor art. 86 şi 86⁶ din Codul penal, normele anterior indicate nefăcând referire la momentul pronunţării revocării, astfel că aceasta poate interveni fie anterior, fie ulterior expirării termenului de încercare. În raportul întocmit cu privire la aspectele de drept civil incidente în cauză s-a arătat că, potrivit art. 415 alin. 1, art. 416 şi art. 417 din Codul de procedură penală, momentul rămânerii definitive a hotărârii este cel care marchează şi dobândirea caracterului executoriu al obligaţiilor civile (despăgubiri şi cheltuieli judiciare cuvenite părţilor) stabilite în sarcina condamnatului. În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silită s-a argumentat că prevederile art. 405¹-405³ din Codul de procedură civilă, referitoare la suspendarea, întreruperea sau repunerea în termenul de prescripţie, sunt direct aplicabile şi în situaţia în care instanţa penală este investită cu soluţionarea unei cereri de revocare a suspendării executării pedepsei în condiţiile art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală, raportat la art. 84 şi art. 86⁴ din Codul penal, dacă se invocă asemenea incidente legate de cursul prescripţiei, prescripţia dreptului de a cere executarea silită nestingând însă dreptul subiectiv material, care poate fi realizat prin executarea de bunăvoie de către debitor, ci doar dreptul de a obţine satisfacerea dreptului subiectiv prin constrângere. Referitor la corelaţia dintre împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită şi termenul de încercare s-a argumentat că noţiunile de îndeplinire a obligaţiilor civile şi prescrierea dreptului de a cere executarea silită nu sunt echivalente în ceea ce priveşte efectele, termenele de prescripţie şi de încercare fiind diferite, iar în situaţia în care condamnatul execută obligaţiile civile după împlinirea termenului de prescripţie, dar anterior expirării termenului de încercare, nu poate fi dispusă revocarea suspendării executării pedepsei. În ceea ce priveşte situaţia în care condamnatul dovedeşte (cu orice mijloc de probă) că nu a avut posibilitatea de a îndeplini obligaţiile civile, s-a menţionat că aceasta este o situaţie de excepţie, care implică o conduită de bună-credinţă a condamnatului, neputându-se dispune revocarea suspendării executării pedepsei. 6. Înalta Curte După cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 81 şi 86¹ din Codul penal, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. 1 şi 2, respectiv art. 86¹ alin. 1 şi 2 din Codul penal, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare, suspendarea executării pedepsei neatrăgând, potrivit art. 81 alin. 5 din Codul penal, la care face referire şi art. 86¹ alin. 4 din Codul penal, suspendarea măsurilor de siguranţă sau a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare. Potrivit art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală, dacă până la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligaţiile civile prevăzute de art. 84 din Codul penal sau cele prevăzute de art. 86⁴ din Codul penal, partea interesată sau procurorul sesizează instanţa care a pronunţat în prima instanţă suspendarea, în vederea revocării suspendării executării pedepsei. Totodată, conform dispoziţiilor art. 84 din Codul penal (la care face trimitere şi art. 86⁴ alin. 1 din Codul penal), dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei, în afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii. Se constată, de asemenea, că, potrivit art. 86 şi 86⁶ din Codul penal, dacă în cursul termenului de încercare condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune şi nici nu sa pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei, el este reabilitat de drept. Se impune totodată a se observa că potrivit art. 83 alin. 1 şi 2 din Codul penal (la care face trimitere şi art. 86⁴ din Codul penal), în situaţia în care în cursul termenului de încercare condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită înăuntrul acestui termen, se dispune revocarea suspendării executării chiar dacă pentru noua infracţiune comisă condamnarea definitivă se pronunţă ulterior împlinirii termenului de încercare. Interpretând prin coroborare normele anterior menţionate se constată că cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile, poate fi introdusă doar anterior împlinirii termenului de încercare, deoarece, ulterior acestui moment, intervine reabilitarea de drept a condamnatului, o concluzie contrară echivalând cu nerespectarea dispoziţiilor art. 86 şi 86⁶ din Codul penal, dar şi a art. 81 alin. 5 şi art. 86¹ alin. 4 din Codul penal. Se reţine astfel că cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care poate să evidenţieze intenţia condamnatului de a se sustrage de la executarea obligaţiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credinţă a acestuia, deoarece, din interpretarea per a contrario a art. 84 teza finală din Codul penal reiese că revocarea suspendării executării pedepsei nu se poate dispune dacă persoana condamnată dovedeşte că neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare nu s-a datorat relei sale credinţe. Opinia potrivit căreia cererea de revocare a suspendării formulată în cursul termenului de încercare ar fi prematură, întrucât până la acest moment condamnatul îşi poate executa obligaţiile, nu poate fi primită deoarece ar însemna că persoana condamnată ar beneficia de un termen de graţie pentru executarea acestora egal cu termenul de încercare. Acest lucru ar echivala cu recunoaşterea unui drept neprevăzut de lege şi ar face ineficiente dispoziţiile cuprinse în art. 81 alin. 5 şi art. 86¹ alin. 4 din Codul penal, potrivit cărora suspendarea executării pedepsei nu atrage suspendarea măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare. În ceea ce priveşte momentul la care instanţa, sesizată cu soluţionarea cererii de revocare anterior expirării termenului de încercare, poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei, acesta se poate situa fie înainte de împlinirea termenului de încercare, fie după, câtă vreme legiuitorul nu prevede că revocarea trebuie pronunţată înăuntrul termenului. Concluzia că judecarea cauzei poate avea loc şi ulterior expirării termenului de încercare mai este susţinută şi de împrejurarea că legea penală, în ceea ce priveşte un alt caz de revocare a suspendării executării pedepsei - pentru comiterea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, infracţiune descoperită în acest termen - a prevăzut expres în cuprinsul art. 83 alin. 1 şi art. 86⁴ alin. 1 din Codul penal că revocarea suspendării executării pedepsei se dispune chiar dacă rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracţiune săvârşită este ulterioară împlinirii termenului de încercare. Aceeaşi concluzie, în sensul că soluţionarea cererii de revocare şi dispunerea revocării sunt posibile şi după expirarea termenului de încercare, reiese şi din interpretarea art. 86 şi 86⁶ din Codul penal, care prevăd drept condiţie a reabilitării de drept absenţa unei revocări dispuse potrivit art. 83, art. 84 sau 86⁴ din Codul penal, fără a distinge cu privire la momentul când revocarea trebuie să intervină, o asemenea distincţie nefiind reglementată nici de dispoziţiile art. 84 din Codul penal. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 414⁴ şi 414⁵ din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 84 şi art. 86⁴ din Codul penal stabileşte că: Sesizarea instanţei în vederea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior expirării acestui termen. Obligatorie, potrivit art. 414⁵ alin. 4 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2011. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, LIVIA DOINA STANCIU Magistrat-asistent, Cristina Pascu