DECIZIE Nr.
1382 din 26 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 15, art. 16 alin. (1), art. 17, art.
18 alin. (3) si art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 822 din 9 decembrie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan
Minea -judecător
Ion Predescu - iudecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Ioana Marilena Chiorean -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 16 alin. (1), art. 17, art.
18 alin. (3) şi art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Cristina Ruxandra
Constantin în Dosarul nr. 12.085/281/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia
comercială şi de contencios administrativ II.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 3 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 12.085/281/2008, Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de
contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 16 alin. (1), art. 17, art.
18 alin. (3) şi art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia de
neconstituţionalitate a fost ridicată de petenta Cristina Ruxandra Constantin
în cadrul unui recurs într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal
de contravenţie.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate sunt
neconstituţionale, deoarece, în raporturile de drept contravenţional, părţile
nu se află pe picior de egalitate, precum în raporturile de drept privat,
întrucât, beneficiind de atributul puterii publice, reprezentanţii statului au
o poziţie supraordonată, atât în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor, cât
şi în materia administrării probelor. Astfel, petentul ori nu dispune de
mijloacele necesare pentru a administra probele, ori mijloacele sale sunt net
inferioare faţă de cele ale părţii adverse. Totodată, instanţele de judecată
apreciază în mod constant că, în materie contravenţională, sarcina probei
revine petentului, ceea ce este neconstituţional şi contravine şi
jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Cauza Anghel împotriva României, 2007.
Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de
contencios administrativ II consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 15, art. 16 alin. (1), art. 17, art. 18 alin. (3)
şi art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din
22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Textele legale criticate fac parte din cap. II al ordonanţei, intitulat „Constatarea contravenţiei", şi
cap. III, intitulat „Aplicarea sancţiunilor contravenţionale", iar
în cuprinsul acestora sunt reglementate aspecte procedurale referitoare la
cuprinsul Procesului-verbal de contravenţie, condiţiile de întocmire a acestuia
şi sancţiunea aplicabilă în cazul lipsei unor menţiuni.
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege
menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 alin. (2) privind
dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 alin. (1) referitoare la
tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 referitoare la
accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art.
53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi,
precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un
proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile de lege criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, cu o motivare
similară şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi
convenţionale ca şi în cauza de faţă, Curtea respingând ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a acestora.
Astfel, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a constatat că
procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de
prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva
acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. In acest caz,
instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege,
necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei Procesului-verbal.
Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria
nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot
probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de
procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a
regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru
aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin
Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel
împotriva României, a statuat
că, deşi statele au posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le
pot pedepsi pe cale contravenţională, şi nu pe cale penală, autorii
comportamentelor considerate contrarii legii nu trebuie să se afle într-o
situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este
diferit de cel aplicabil în materie penală. O asemenea poziţie este firească,
întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punctul de vedere al protecţiei juridice de care se bucură,
s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracţiuni în sensul Codului
penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia
penală în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Intrucât nu au apărut împrejurări noi, care să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie,
soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se
întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 16 alin. (1),
art. 17, art. 18 alin. (3) şi art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de
Cristina Ruxandra Constantin în Dosarul nr. 12.085/281/2008 al Tribunalului
Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean