DECIZIE Nr.
1371 din 26 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 1, 3 si 4 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 795 din 29 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.215 alin.1, 3 şi 4 din Codul penal,
excepţie ridicată de Cezar Adrian Lăzurcăîn Dosarul nr. 1.905/89/2007 al Curţii
de Apel laşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune
concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată,
sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 11 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 1.905/89/2007, Curtea de Apel laşi - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal, excepţie
ridicată de Cezar Adrian Lăzurcă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 45 referitoare la
Libertatea economică, art.
135 alin. (2) lit. a) referitoare la economia României, art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitoare la Tratatele
internaţionale privind drepturile omului raportat la art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare
la Interzicerea privării de libertate pentru datorii, deoarece textul
incriminează fapte ce ţin de activitatea comercială, instituindu-se o sancţiune
penală ce nesocoteşte libertatea comerţului şi libertatea contractuală în
condiţiile în care o eventuală neîndeplinire a unei obligaţii contractuale
poate fi sancţionată doar în materie civilă.
De asemenea, textul nu face nicio
distincţie referitoare la situaţia în care beneficiarul are cunoştinţă în
momentul emiterii că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras.
O astfel de stare este menită să ducă la concluzia că nu ar fi întrunite
elementele constitutive ale infracţiunii şi că fapta incriminată se încadrează
în dispoziţiile din Legea nr. 59/1934 asupra Cecului.
Curtea de Apel laşi - Secţia penală şi pentru cauze
cu minori opinează că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal - Inşelăciunea,
care au următorul conţinut:
„Inducerea în eroare a unei persoane, prin
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material
injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 12 ani.
[...] Inducerea sau menţinerea în eroare a unei
persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa
fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat
contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în
alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit
sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau
acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în
totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea
termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o
pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin.
2."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său
din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei
nr. 215 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 478 din 7 iunie 2005, şi Deciziei nr. 173 din 4 noiembrie 1999,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie
1999, Curtea Constituţională a statuat că atât alin. 3, cât şi alin. 4 al art.
215 din Codul penal incriminează înşelăciunea ca o gravă faptă antisocială
contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la
raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora.
De altfel, în toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o faptă
incriminată şi sever sancţionată.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale
ale art. 45 referitoare la Libertatea economică şi ale art. 135 alin.
(2) lit. a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii
comerţului, Curtea a reţinut că, aşa cum rezultă din chiar conţinutul textului
criticat, elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o
acţiune şi, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare
determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi
existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective.
Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea
unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale
menţionate, precum şi a celor ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire
la drepturile civile şi politice, privitoare la interzicerea sancţionării
penale a neexecutării unei obligaţii contractuale, este total nepertinentă.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură a determina schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal,
excepţie ridicată de Cezar Adrian Lăzurcă în Dosarul nr. 1.905/89/2007 al
Curţii de Apel laşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru