DECIZIE Nr.
1351 din 10 decembrie 2008
cu privire la
constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 881 din 24 decembrie 2008
Curtea Constituţională a fost sesizată, în temeiul
dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, asupra neconstituţionalităţii
prevederilor art. I punctul 2
şi următoarele din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, de 55 de deputaţi, şi anume: Rădulescu I. Cristian, Drăguş Radu-Cătălin, Bîrsan R
Iulian Gabriel, Lambrino V. D. Radu, Momanu V.
Corneliu, Vasil Mihaela Adriana, Petrea M. Constantin,
Bardan C. Corneliu Ştefan, Ionescu Daniel, Uricec Eugen Constantin, Fuia
Stelian, Popescu Corneliu, Liga E. Dănuţ, Miroşeanu Liviu Alexandru, Iordache
M. Graţiela Denisa, Igaş A. Traian Constantin, Oancea N. Viorel, Constantinescu
Viorel, Străchinaru Petre, Coşea O. Dumitru Gheorghe Mircea, Buhăianu Gh. Obuf
Cătălin Ovidiu, Romanescu M. Marcel Laurenţiu, Stoica Ion, Codîrlă Liviu,
Brânză S. William Gabriel, Buşoi Diana-Maria, Zaharia Gh. Claudius Mihail,
Ştirbeţ H. Cornel, Ungureanu I. Petre, Rusu Valentin, Preda Gh. Cezar Florin, Almăşan D. Liviu,
Mocanu Alexandru, Cantaragiu C. Bogdan, Tabără I. Valeriu, Oltean Ioan C, Mocănescu Coloros Dan Constantin, Hoinaru V. Marin, Lificiu C. Petre, Vladu Iulian, Puzdrea Dumitru Ghe.,
Piteiu Marcel Adrian, Sandu Gabriel, Buda I. Daniel,
Cristian Ilie, Iustian M. S. Mircea Teodor, Amarie Constantin, Constantinescu
M. Anca, Barbu G. Gheorghe, Iliescu M. Valentin Adrian, Ciocâlteu A. Alexandru,
Movilă P Petru, Turcan D. Raluca, Bruchental-Pop I. Ionela şi Albu I. Georghe.
Sesizarea a fost trimisă prin Adresa nr. 51/3.198 din
14 octombrie 2008 a secretarului general al Camerei Deputaţilor şi a fost
înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 11.042 din 14 octombrie 2008,
formând obiectul Dosarului nr. 2002A/2008.
Autorii sesizării de neconstituţionalitate critică
prevederile art. I punctul 2
şi următoarele din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru următoarele motive:
In ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 44
alin. (1) teza întâi din Constituţie, se susţine că prevederile art. 2 alin.
(2) din Legea nr. 10/2001 reglementează o veritabilă prezumţie de proprietate
ce operează pentru perioada în care proprietarul a fost lipsit de toate
prerogativele dreptului de proprietate. Curtea Constituţională a statuat, în
jurisprudenţa sa, că, şi în situaţia în care dreptul de proprietate al statului
a luat naştere sub imperiul unor legi anterioare contrare actualei Constituţii,
dreptul de proprietate nu s-a stins ca efect al intrării sale în vigoare.
Autorii sesizării susţin că art. I punctul 2 din legea criticată abrogă prevederile anterior
menţionate şi, pe cale de consecinţă „proprietarii ale căror imobile au fost
preluate fără un titlu valabil nu îşi mai păstrează calitatea de proprietar
avută la data preluării" imobilelor de către stat, fiind astfel încălcate
dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie. Prin urmare, statul român nu mai garantează dreptul de
proprietate având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, persoanele în
cauză neputându-şi exercita calitatea de proprietar, deşi statul are obligaţia
să „garanteze dreptul de proprietate de la data dobândirii legale a
proprietăţii unor astfel de imobile până la data pierderii sale legale".
Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1)
din Constituţie, arată că textele legale criticate nu mai permit foştilor
proprietari ale căror imobile au fost preluate de către stat, fără titlu
valabil, să se adreseze justiţiei în scopul recunoaşterii dreptului de
proprietate, ci impun parcurgerea procedurii prevăzute de legea criticată.
Astfel, susţin că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr.
73/1995, singura modalitate de a se putea obţine restituirea imobilului în
cauză „este cea a sesizării instanţei judecătoreşti şi nu o procedură prevăzută
de lege", întrucât dreptul de proprietate nu a fost desfiinţat legal
niciodată. Foştii proprietari ar trebui să opteze pentru o astfel de
modalitate, şi nicidecum să fie obligaţi să o urmeze. S-a mai arătat că statul
nu poate fi considerat proprietar, iar imobilele preluate fără titlu valabil nu
pot fi incluse în categoria celor prevăzute de o lege privind situaţia juridică
a locuinţelor trecute în proprietatea statului.
Cu privire la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie,
autorii sesizării consideră că abrogarea prevederilor art. 2 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001 are semnificaţia recunoaşterii unui efect constitutiv de
drept de proprietate al statului, „ceea ce presupune fie un efect retroactiv al
legii [...], fie recurgerea la un mod de transformare a proprietăţii
persoanelor fizice în proprietate de stat", contrar Constituţiei.
Totodată, prin această abrogare, statul şi-a consolidat retroactiv dreptul de
proprietate asupra imobilelor preluate fără titlu valabil care nu au fost încă
restituite, dar şi asupra imobilelor „care au fost deja vândute nelegal
foştilor chiriaşi". In acelaşi timp, dispoziţiile criticate anulează
retroactiv calitatea de proprietar a persoanelor cărora le-au fost preluate
imobilele, fără titlu, de către stat şi, în consecinţă, acestea nu se mai pot
bucura de garantarea şi ocrotirea proprietăţii.
Referitor la încălcarea
dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, se susţine că prin abrogarea
prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost restrâns exerciţiul
dreptului de proprietate, al dreptului de acces liber la justiţie şi „a
egalităţii", fără ca restrângerea să fie necesară într-o societate
democratică şi fără să fi fost respectat principiul proporţionalităţii.
In ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 44
alin. (2) teza întâi din Constituţie, autorii apreciază că aceste dispoziţii
„reprezintă aplicarea în domeniul proprietăţii a marelui principiu al
egalităţii, reglementat de art. 16 din Legea fundamentală. Abrogarea prevederilor
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are efect doar pentru o singură categorie de proprietari, cei cărora li
s-au preluat imobilele fără titlu valabil, nu şi pentru restul proprietarilor,
care ar avea dreptul să li se reconstituie proprietăţile."
Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din
Constituţie, autorii susţin că prin dispoziţiile de lege criticate s-a realizat
o diferenţiere, fără o justificare obiectivă şi raţională, între persoanele
care au avut în proprietate imobilele preluate de stat, şi anume între
proprietarii deposedaţi cu titlu şi cei deposedaţi fără titlu, întrucât aceştia
din urmă nu mai pot fi consideraţi proprietari de la data la care au fost
deposedaţi de imobilul pe care îl aveau în proprietate.
In final, consideră că, în susţinerea
constituţionalităţii dispoziţiilor criticate, nu se pot invoca prevederile art.
44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, deoarece, chiar dacă limitele şi
conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, aceasta trebuie
să fie în concordanţă cu prevederile Constituţiei.
Prin Adresa nr. 51/3.204 din 14 octombrie 2008,
secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis
Curţii Constituţionale sesizarea formulată în temeiul dispoziţiilor art. 146
lit. a) din Constituţie, asupra neconstituţionalităţii prevederilor art. I punctul 2 şi următoarele din Legea pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
care este semnată de 63 de deputaţi, şi anume: Puşcă Mircea Vaier, Uioreanu
Horea Dorin, Scutaru Adrian George, Gabor Gheorghe, Lefter Ioan Silviu, Turc
Ioan, Plăiaşu Gabriel, Konya-Hamar Sandor, Alui Gheorghe Adrian, Mălaimare
Mihai-Adrian, Manta Pantelimon, Mihei Andrian Sirojea, Sandu-Capră Mihai,
Ujeniuc Dragoş, Ciocănea-Teodorescu Adrian, Miutescu Gheorghe Adrian, Câmpanu
Liviu, Olteanu Bogdan, Boeriu Valeriu-Victor, Micle Ioan Radu, Ciopraga Mircea,
Calimente Mihăiţă, Almăjanu Marin, Popa Cornel, Toma Horia Victor, Hellvig Eduard-Raul,
Fenechiu Relu, Boşneac Valentin Samuel, Faina Constantin, Dragomir Gheorghe,
Ghişe Ioan, Mănescu Rareş Şerban, Antonescu George Crin Laurenţiu, Silaghi
Ovidiu Ioan, Cristea Ioan, Taloş Gheorghe Mirel, Strungă Emil, Ruşanu Dan Radu,
Săpunaru Nini, Grosaru Mircea, Mârton Arpad Francisc, Lakatos Petru, Varga Attila, Bonis Istvan, KiralyAndrei Gheorghe, MateAndras Levente, Erdei Doloczki Istvan, Bărbuleţiu Tiberiu, Antal Istvan,
Vainer Aurel, Motreanu Dan Ştefan, Asztalos Ferenc, Hoban loan, Soki Bela, Micula
Cătălin, Zisopol Dragoş-Gabriel, Frâncu Emilian Valentin, Buzatu Dan Horaţiu,
Toro Tiberiu, Mircovici Niculae, Dumitrescu Liana, Merka Adrian-Miroslav şi
Gerea Andrei Dominic.
Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională
sub nr. 11.075 din 14 octombrie 2008 şi formează obiectul Dosarului nr.
2006A/2008.
Autorii sesizării de neconstituţionalitate critică prevederile art. I punctul 2 şi
următoarele din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru următoarele motive:
Referitor la încălcarea
dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, consideră că, deşi scopul
legii criticate este protejarea intereselor foştilor chiriaşi, care au dobândit
imobilele în care locuiau în temeiul Legii nr. 112/1995, dispoziţiile criticate
vor avea un impact legislativ asupra cadrului normativ
în vigoare şi asupra foştilor proprietari care nu vor
mai putea redobândi în natură imobilele.
Autorii sesizării consideră că legea criticată încalcă
şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie un
tratament diferenţiat şi inechitabil între foştii proprietari îndreptăţiţi doar
la restituire prin echivalent şi proprietarii -foşti chiriaşi ale căror
contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 au fost
desfiinţate de către instanţe şi care sunt îndreptăţiţi la restituirea unor
sume de bani la valoarea actuală a imobilului.
Şi dispoziţiile art. 46 alin. (4) din legea criticată
încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin.
(2) şi ale art. 44 alin. (2). Astfel, obligarea fostului proprietar să urmeze
doar calea prevăzută de lege îi îngrădeşte dreptul de a mai formula acţiuni în
instanţă potrivit dreptului comun.
Este încălcat principiul egalităţii, deoarece dreptul
de proprietate al celui deposedat abuziv şi dreptul de proprietate dobândit de
foştii chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995 nu sunt ocrotite în mod egal de
lege. Mai mult, foştilor proprietari deposedaţi în mod abuziv le este interzis,
pentru viitor, accesul liber la justiţie, ceea ce contravine şi prevederilor
art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost înlăturată diferenţa de
regim juridic dintre imobilele preluate cu titlu şi cele preluate fără titlu,
deoarece abrogarea prevederilor art. 2 alin. (2) din legea criticată are
efectul unei noi naţionalizări, deoarece persoanele ale căror imobile au fost
preluate fără titlu valabil urmează să-şi piardă calitatea de proprietar,
încălcându-se astfel dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Constituţie.
Totodată, autorii sesizării consideră că abrogarea
dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 10/2001 - prin care a fost înlăturată
condiţia ca la data înstrăinării imobilelor cumpărate de foştii chiriaşi să nu
fi existat pe rolul instanţelor judecătoreşti litigii cu privire la aceste
imobile - aduce atingere siguranţei circuitului civil şi generează noi situaţii
conflictuale între foştii proprietari deposedaţi abuziv, care nu pot redobândi
dreptul de proprietate asupra imobilului, şi proprietarii -foşti chiriaşi, ale
căror acte de proprietate încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost
desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, deşi
prin anularea sau constatarea nulităţii absolute a contractului de
vânzare-cumpărare, părţile au fost repuse în situaţia anterioară, imobilul nu
va putea fi restituit în natură fostului proprietar, „întrucât hotărârea
judecătorească nu va fi opozabilă dobânditorului subsecvent, urmând ca fostul
proprietar să declanşeze un nou litigiu în contradictoriu cu
subdobânditorii", prelungindu-se termenul în care proprietarul îşi poate
redobândi imobilul şi încălcându-se astfel prevederile art. 21 alin. (3) din
Constituţie.
De asemenea, autorii sesizării consideră că limitarea
posibilităţii fostului proprietar de a-şi redobândi în natură imobilul preluat
de stat încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (1) şi (2).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este contrară prevederilor
art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale vânzarea de către stat către terţii de
bună-credinţă a bunului altuia, chiar dacă vânzarea este anterioară confirmării
definitive în instanţă a dreptului de proprietate a reclamantului, dacă această
vânzare este combinată cu lipsa despăgubirilor. într-o atare situaţie, vânzarea
constituie o privare de proprietate. Curtea Europeană a reţinut că Legea nr. 112/1995 nu permitea statului să
vândă chiriaşilor un bun naţionalizat în mod abuziv, de vreme ce legea
reglementa doar vânzarea bunurilor legal intrate în
patrimoniul statului.
Autorii sesizării susţin că modificările aduse Legii
nr. 10/2001 prin legea criticată vor avea impact în ceea ce priveşte realizarea
actului de justiţie, în contextul recentului recurs în interesul legii cu
privire la admisibilitatea acţiunilor în revendicare întemeiate pe dispoziţiile
dreptului comun având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin recursul în interesul legii admis de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
s-a stabilit că, în soluţionarea litigiilor privind imobile preluate în mod
abuziv de către stat, au prioritate faţă de dreptul intern dispoziţiile
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
De asemenea, prevederile legii criticate referitoare la restituirea preţului de piaţă al imobilelor ce
au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii
nr. 112/1995 şi care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive
şi irevocabile nu reprezintă o măsură justă, întrucât aceste imobile nu au fost
achiziţionate la valoarea lor reală, ci la o valoare modică, ceea ce conduce la
o îmbogăţire fără justă cauză, în detrimentul patrimoniului statului. Astfel,
preţul plătit de chiriaşi nu a fost calculat la valoarea de piaţă, ci pe baza
unor acte normative adoptate în perioada anilor 1977-1992. Prin urmare, statul
va suporta diferenţa dintre preţul plătit de către chiriaşul cumpărător şi
valoarea actuală de piaţă a imobilului, fără ca acesta să aibă un interes
legitim şi fără ca imobilul să reprezinte un „bun", în sensul Convenţiei
pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Aplicarea
aceluiaşi tratament juridic atât proprietarilor deposedaţi abuziv, cât şi
chiriaşilor care au cumpărat locuinţele în temeiul Legii nr. 112/1995
contravine spiritului Legii nr. 10/2001 care are caracter reparator pentru
îndreptarea abuzurilor săvârşite de regimul abolit. Chiriaşii deveniţi, astfel,
proprietari nu fac parte din categoria menţionată şi, de aceea, aplicarea unui
tratament juridic egal are semnificaţia protejării „unor persoane care se aflau
la un moment dat în situaţii favorabile", ce devin astfel „o clasă
privilegiată", contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Autorii sesizării susţin că legea criticată încalcă şi
dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu există suficientă
sursă de finanţare pentru restituirea preţului către proprietarii - foşti
chiriaşi, care se face din fondul extrabugetar prevăzut de art. 13 alin. (6)
din Legea nr. 112/1995, constituit din sumele obţinute din vânzarea
apartamentelor care nu s-au restituit în natură şi din lansarea unor
împrumuturi de stat, în condiţiile Legii nr. 91/1993 privind datoria publică.
Legea criticată nu respectă nici dispoziţiile Legii nr.
24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative. Aceasta instituie un paralelism legislativ, deoarece conţine
reglementări care sunt cuprinse şi în Legea nr. 10/2001 sau în alte acte
normative în materie adoptate de Guvern, de exemplu: Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 68/2006 privind măsuri pentru dezvoltarea activităţii în
domeniul construcţiilor de locuinţe prin programe la nivel naţional şi
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de
locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi
din locuinţele retrocedate foştilor proprietari. Precizează că forma iniţială a
actului normativ a fost modificată prin amendamentele adoptate, ceea ce a determinat neconcordanţa dintre
expunerea de motive şi forma finală a legii, încălcându-se astfel dispoziţiile
art. 74 alin. (3) din Constituţie.
In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi fiincţionarea Curţii Constituţionale,
sesizările au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa
nr. 5/5.599, 5.601/C.P.T. din 31 octombrie 2008, punctul său de vedere, în care
se arată că sesizările sunt întemeiate după cum urmează:
Prevederile legii criticate încalcă dispoziţiile art.
44 alin. (2) din Constituţie, deoarece „imobilele înstrăinate în temeiul Legii
nr. 112/1995 nu se vor mai restitui în natură, foştii proprietari având doar
dreptul la măsuri reparatorii în echivalent."
Modificarea adusă Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente a instituit principiul prevalentei restituirii în natură
şi, numai în cazuri expres prevăzute de lege, acordarea de măsuri reparatorii
în echivalent. Prin legea criticată restituirea în natură a devenit excepţie.
Astfel, Legea nr. 10/2001, raportată la prevederile Legii nr. 112/1995
reglementează: - posibilitatea restituirii în natură, în anumite cazuri, a
imobilelor pentru care au formulat cereri de restituire; - acordarea unei
despăgubiri în echivalent dacă nu mai este posibilă restituirea în natură; -
acordarea pentru cei care nu au beneficiat de măsuri reparatorii a
posibilităţii de formulare a cererilor de restituire.
Legea nr. 112/1995 reglementează condiţiile în care
puteau fi cumpărate imobilele, şi anume: să fie preluate cu titlu; aceste
imobile să nu fi fost restituite în natură celor îndreptăţiţi, calitatea de
chiriaşi la momentul apariţiei legii şi expirarea unui termen de 6 luni de la
data intrării legii în vigoare. Verificarea respectării acestor condiţii se
face în cadrul judecării unor acţiuni în anularea contractelor de
vânzare-cumpărare a imobilelor încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995,
introduse de foştii proprietari. Conferirea caracterului autentic tuturor
contractelor de vânzare-cumpărare astfel încheiate are ca efect excluderea
acestora de la controlul judecătoresc, contrar dispoziţiilor art. 21 din
Constituţie. Chiar dacă Legea nr. 10/2001 nu ar fi prevăzut sancţiunea
nulităţii absolute a acestor contracte de înstrăinare, aceeaşi sancţiune este
aplicabilă şi în temeiul art. 966 din Codul civil.
Limitarea dreptului foştilor proprietari de a-şi
redobândi imobilele în natură şi la acordarea de măsuri reparatorii în
echivalent contravine dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, deoarece dreptului
de proprietate i se substituie dreptul de creanţă al proprietarului, ceea ce
echivalează cu o formă de expropriere.
De asemenea, Guvernul apreciază
că restituirea către chiriaşi a preţului actualizat la nivelul pieţei
constituie o discriminare faţă de foştii proprietari, contrar art. 16 din
Constituţie, dar şi o îmbogăţire fără just temei.
Prevederile criticate sunt contrare şi dispoziţiilor
art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, întrucât obligarea
proprietarului de a urma doar calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi
inadmisibilitatea implicită a promovării unei acţiuni în revendicare de drept
comun reprezintă atât o încălcare a dreptului de acces la justiţie, cât şi a
dreptului de proprietate. Titularul dreptului de proprietate ar trebui ca, în
vederea recunoaşterii acestui
drept, să beneficieze de toate pârghiile legale, administrative şi judiciare.
Cu privire la abrogarea art. 43 din Legea nr. 10/2001, Guvernul consideră că prin abrogarea dispoziţiilor
referitoare la interdicţia temporară de înstrăinare a imobilelor, vânzările
acestora vor fi supuse echivocului atâta vreme cât pe rolul instanţelor
judecătoreşti vor exista acţiuni în anularea contractelor de vânzare-cumpărare
a respectivelor imobilele.
Limitarea posibilităţii fostului proprietar de a-şi
redobândi imobilele în natură încalcă art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţie,
ceea ce expune statul român la noi condamnări din partea Curţii Europene a
Drepturilor Omului. în jurisprudenţa sa în materie, aceasta a reţinut că
statul, vânzând apartamentul unui terţ, pe care ar fi trebuit să-l restituie
proprietarului deposedat, l-a privat pe proprietar de orice posibilitate de a
redobândi posesia asupra acelui apartament. Astfel, statul nu şi-a îndeplinit
obligaţia de a asigura reclamantului exercitarea efectivă a dreptului său de
proprietate, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. I la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, încălcând justul echilibru ce trebuie să
existe între interesul public şi imperativele protejării dreptului de
proprietate. Se afirmă că prevederile noii legi nu îndeplinesc cerinţele impuse
de Convenţie în ceea ce priveşte accesibilitatea şi previzibilitatea normei
juridice. In jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat
că intervenţia legiuitorului pe parcursul derulării unei proceduri
administrative sau judiciare, prin măsuri care să avantajeze una din părţi,
influenţând soluţia pe fond a litigiului, incoerenţa pe plan legislativ şi
divergenţele de jurisprudenţa din materia naţionalizării imobilelor, sunt de
natură să creeze un climat general de incertitudine şi nesiguranţă juridică.
Prin abrogarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se consfinţesc actelor de
naţionalizare şi de preluare abuzivă a imobilelor. Aceasta ar conferi legii un
efect constitutiv al dreptului de proprietate al statului, ceea ce presupune să
se recunoască legii un efect retroactiv, contrar art. 15 alin. (2) din
Constituţie, sau transformarea proprietăţii persoanelor fizice în proprietate
de stat, cu încălcarea art. 44 alin. (4) din Legea fundamentală.
In ceea ce priveşte prevederile potrivit cărora nu sunt
îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele ale căror averi au fost dobândite
ilicit, în conformitate cu hotărârile judecătoreşti pronunţate până la 6 martie
1945, Guvernul consideră că aceste dispoziţii au caracter retroactiv, întrucât
se apreciază ca fiind legale măsurile adoptate în
trecut.
Referitor la dispoziţiile prin care se prevede că
actele juridice de înstrăinare ce au ca obiect imobile preluate fără titlu
valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998,
sunt lovite de nulitate absolută, cu excepţia actelor încheiate cu
bună-credinţă, susţine că aceste prevederi modifică pentru trecut condiţiile de
existenţă a sancţiunii nulităţii, validând înstrăinările unor imobile preluate
fără titlu valabil în baza Legii nr. 112/1995. Astfel se încalcă dispoziţiile
art. 15 alin. (2) din Constituţie şi principiul stabilităţii raporturilor
juridice.
Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.
Având în vedere că obiectul celor două sesizări vizează
aceeaşi lege, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr.
2006A/2008 la Dosarul nr. 2002/A/2008.
CURTEA,
examinând sesizările de neconstituţionalitate, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere comunicat de Guvernul
României şi dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, raportate la prevederile
Constituţiei României şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15,
16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate.
Obiectul sesizărilor de neconstituţionalitate priveşte
două categorii de aspecte, ce ţin, pe de o parte, de constituţionalitatea
extrinsecă a legii, iar pe de altă parte, de constituţionalitatea intrinsecă a
acesteia.
Examinând criticile de neconstituţionalitate.
Curtea Constituţională constată:
I. In privinţa criticii
referitoare la neconstituţionalitatea extrinsecă a legii criticate:
Deşi autorii sesizărilor susţin că s-a adus atingere
art. 74 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că, în realitate, aceştia au
avut în vedere dispoziţiile alin. (4) al aceluiaşi articol potrivit căruia: „Deputaţii,
senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot
prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de
lege."
Autorii sesizării consideră că la propunerea
legislativă a iniţiatorilor s-au formulat amendamente care au fost adoptate,
astfel încât există neconcordanţe între expunerea de motive şi forma finală a
legii, care are un conţinut diferit faţă de forma iniţială, contrar
prevederilor art. 74 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora propunerile
legislative pot fi prezentate numai în forma cerută proiectelor de legi. Curtea
Constituţională constată că această critică este nefondată deoarece propunerea
legislativă formulată de iniţiatori a fost făcută în forma cerută pentru
proiectele de lege, fiind însoţită de expunere de motive şi avizată de
Consiliul legislativ, deci cu respectarea art. 74 alin. (4) din Constituţie.
II. In privinţa criticii de
neconstituţionalitate intrinsecă, ce vizează prevederile art. I punctul 2 şi următoarele din Legea pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
Curtea constată următoarele:
1. Cu privire la criticile privind
neconstituţionalitatea prevederilor art. I, punctul 2 din legea criticată, autorii sesizării susţin că acestea
încalcă, în primul rând, dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. ( 4)
din Legea fundamentală.
Art. I punctul 2 abrogă
alineatul (2) al articolului 2 din Legea nr. 10/2001, iar acest alineat
prevede: „Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil
îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o
exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire,
conform prevederilor prezentei legi."
Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate au
următorul cuprins:
- Art. 44 alin. (1) şi (4): „(1)
Dreptul de proprietate, precum şi creanţele
asupra statului, sunt garantate. [...]
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte
măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza
apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie
a titularilor."
- Examinând critica de neconstituţionalitate faţă de
prevederile alin. (1) teza întâi a art. 44 din Legea fundamentală, Curtea
constată că aceasta este nefondată, întrucât Legea nr. 10/2001 reglementează în
mod expres posibilitatea persoanelor ale căror imobile au fost preluate fără
titlu valabil de a beneficia de măsuri reparatorii.
Dispoziţiile criticate sunt în concordanţă şi cu
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care prin deciziile sale
obligă, într-adevăr, statul la măsuri reparatorii, dar nu în mod exclusiv la
restituirea imobilelor în natură, măsurile reparatorii putând consta şi în
despăgubiri prin echivalent. Curtea Europeană, în cele mai multe dintre
hotărârile ce vizează măsurile reparatorii, se referă la punerea în executare a
hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar nu la modalităţile de
restituire a imobilelor în natură sau prin echivalent, şi a statuat că vânzarea
de către stat a bunului unei persoane către terţi de bună-credinţă reprezintă o
privare de proprietate, care dacă este combinată cu lipsa totală de
despăgubire este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului. De exemplu: Cauza Johana
Huber împotriva României - 2008. Aşadar,
Curtea Constituţională reţine că este contrar prevederilor art. 1 din
menţionatul protocol actul juridic prin care o persoană îndreptăţită la
restituire este privată de proprietate dacă nu beneficiază de măsuri
reparatorii. Or, din cuprinsul art. 1 şi următoarele ale Legii nr. 10/2001,
rezultă că cei îndreptăţiţi, cărora nu li se restituie imobilul în natură, beneficiază
de măsuri reparatorii prin echivalent. In aceste condiţii, Curtea constată
că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza întâi din
Constituţie.
- In sesizările formulate, se susţine că abrogarea art.
2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are efectul unei „noi naţionalizări"
fiind contrară art. 44 alin. (4) din Constituţie pentru motivul că persoanele
ale căror imobile au fost preluate, fără titlu, de către stat, îşi vor pierde
calitatea de proprietar. Curtea constată că prevederile art. I punctul 2 din legea criticată sunt în
concordanţă cu dispoziţiile constituţionale menţionate. Prin operaţiunea
juridică de acordare a măsurilor reparatorii, legiuitorul a urmărit menţinerea
unui just echilibru între interesul general al societăţii şi interesele
persoanelor îndreptăţite.
Dobândirea, în proprietate, de către chiriaşi a
imobilelor prin vânzare-cumpărare, cu respectarea condiţiilor prevăzute în
Legea nr. 112/1995, dă expresie principiului general de drept potrivit căruia
dobândirea cu bună-credinţă cu titlu oneros a unui bun valorează proprietate
pentru cumpărător. Prezumţia de bună-credinţă este
o prezumţie relativă (juris tantum), ce poate fi răsturnată în faţa instanţei de judecată, prin
dovedirea relei-credinţe a dobânditorului.
- In ceea ce priveşte încălcarea art. 15 alin. (2) din
Constituţie, Curtea constată că prevederile art. I pct. 2 din legea criticată sunt în concordanţă cu dispoziţiile
constituţionale invocate, conform cărora: „Legea dispune numai pentru
viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile." Persoanele
ale căror bunuri au fost preluate în mod abuziv de către stat beneficiază,
potrivit legii, de măsuri reparatorii, astfel încât Curtea nu poate reţine caracterul retroactiv al textului
legal examinat.
- Referitor la critica de neconstituţionalitate
potrivit căreia textul criticat încalcă dreptul de acces la justiţie prevăzut
de art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, conform căruia „Orice persoană
se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a
intereselor sale legitime", Curtea constată că aceasta este
neîntemeiată, deoarece persoanele îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii
se pot adresa justiţiei, dacă sunt nemulţumite de soluţionarea cererii în
cadrul procedurii administrative. De aceea nici susţinerile referitoare la
încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie nu sunt întemeiate, deoarece
prin legea criticată nu se restrânge exerciţiul dreptului de acces la justiţie.
2. Referitor la critica de neconstituţionalitate
privind dispoziţiile art. I punctul
13 din legea examinată, prin care, după alineatul (3) al articolului 46 se
introduce alin. (4), ce prevede că: „persoana îndreptăţită are obligaţia de
a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare.
Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate", Curtea observă
următoarele:
- Cât priveşte pretinsa contrarietate faţă de
dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie,
deoarece textul legal criticat nu ocroteşte în mod egal dreptul de proprietate
al celor deposedaţi abuziv şi dreptul de proprietate dobândit de foştii
chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995, Curtea reţine că aceasta este
nefondată, deoarece principiul egalităţii impune aplicarea aceluiaşi tratament
juridic unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Or, foştii
proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv se află în
situaţie juridică diferită faţă de proprietarii care au dobândit dreptul de
proprietate în calitate de foşti chiriaşi, în baza Legii nr. 112/1995. Astfel,
prima categorie beneficiază de măsuri reparatorii datorate preluării abuzive a
imobilelor de către stat, în timp ce a doua categorie beneficiază de plata unor
despăgubiri ca urmare a desfiinţării pe cale judecătorească a contractelor de
vânzare-cumpărare. Este echitabil, în această situaţie, ca statul să acorde
despăgubiri la preţul de piaţă al imobilelor, care să permită cumpărarea unei
noi locuinţe, având în vedere că, la data dobândirii acelui imobil de la stat,
cumpărătorul a plătit preţul real al imobilului, stabilit în conformitate cu
actele normative în vigoare la acel moment.
- Referitor la susţinerea
potrivit căreia obligarea persoanei îndreptăţite să urmeze doar calea prevăzută
de legea criticată, îngrădind dreptul fostului proprietar de acces liber la
justiţie, contrar prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea
apreciază că aceasta este neîntemeiată. Legea nu obstrucţionează accesul la
justiţie al celor îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, ci prevede doar calea
administrativă, calea legală pentru acordarea de reparaţii în natură sau prin
echivalent. Art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 prevede că decizia sau dispoziţia
de respingere a notificării sau a cererii de
restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde
îndreptăţită la instanţa de judecată, iar art. 19
din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005 prevede că deciziile adoptate de către
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestaţie
în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. De altfel.
Curtea observă că atât Legea
nr. 10/2001, cât şi legea criticată sunt legi reparatorii speciale. In acest
sens este şi Decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie în care s-a statuat că, „în cazul concursului dintre legea specială şi
legea generală, se aplică legea specială, conform principiului specialia gerieralibus derogant, chiar
dacă aceasta nu este prevăzut în legea specială".
3. In ceea ce priveşte critica referitoare la
neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I punctele 16, 17 şi 18 din legea criticată, Curtea constată că nici
aceasta nu este întemeiată.
Textele criticate prevăd următoarele:
Art. I: „16. După alineatul (2) al articolului 50
se introduce un nou alineat, alin. (21), cu următorul cuprins:
«(21)
Cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de
piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu
respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, care au
fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt
scutite de taxele de timbru.»
17. Alineatul (3) al
articolului 50 se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(3) Restituirea preţului
prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul
extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu
modificările ulterioare.»
18. După articolul 50 se introduce un nou articol, art. 501, cu
următorul cuprins:
«Art. 501. - (1)
Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea
prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost
desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul
la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor
internaţionale de evaluare.
(2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1)
se stabileşte prin expertiză.»"
Autorii sesizării critică aceste dispoziţii pentru că
restituirea preţului de piaţă nu reprezintă o măsură justă deoarece imobilele
au fost cumpărate la o valoare modică şi ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză. Restituirea ar urma să se facă
din fondul extrabugetar constituit în baza art. 13 alin. (6) din Legea nr.
112/1995, însă sumele acestui fond sunt insuficiente, ceea ce contravine
dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia „Nicio
cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de
finanţare".
Or, Curtea a arătat deja că acordarea unor despăgubiri
la valoarea actuală a imobilelor are natura juridică a unei măsuri echitabile,
menită să le ofere foştilor chiriaşi posibilitatea de a-şi cumpăra o locuinţă,
ceea ce este în consens cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie
potrivit cărora: „România este stat de drept, în care [...] drepturile şi
libertăţile cetăţenilor [...] dreptatea [...] reprezintă valori supreme [...]
şi sunt garantate."
Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea potrivit
căreia textele criticate încalcă dispoziţiile art. 138 alin. (5) din
Constituţie, deoarece nu există surse de finanţare. Nici în punctul de vedere
asupra sesizărilor de neconstituţionalitate transmis Curţii Constituţionale şi
nici în informarea prezentată Parlamentului în conformitate cu prevederile art.
111 alin. (1) din Constituţie Guvernul nu face, în mod expres, nicio referire
la imposibilitatea finanţării. De altfel, art. I pct. 17 din legea criticată, care modifică alin. (3) al art. 50 din
Legea nr. 10/2001, prevede că „Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi
(21)
se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar
constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările
ulterioare".
4. Cu referire la critica
privind dispoziţiile art. I punctul
9 din legea supusă controlului, prin care se abrogă art. 43 din Legea nr.
10/2001, autorii sesizării susţin, în esenţă, că abrogarea acestui articol ce
interzice înstrăinarea imobilelor timp de 10 ani de la încheierea contractului
de vânzare-cumpărare aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice. Curtea
constată că art. 43 din Legea nr. 10/2001 reglementează interdicţia temporară
de înstrăinare a imobilelor dobândite exclusiv prin contracte de vânzare-cumpărare
încheiate în condiţiile Legii nr. 112/1995, acte juridice civile cu titlu
oneros, şi nu prin acte juridice civile cu titlu gratuit ca în cazul altor
interdicţii. Menţinerea acestei interdicţii contravine principiului potrivit
căruia proprietarul dispune liber de bunul dobândit, în condiţiile legii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al art. 11
alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că Legea pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este constituţională.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 10 decembrie 2008 şi
la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia
Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan,
Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu
OPINIE SEPARATA
In opoziţie cu opinia majoritară apreciem că sesizările
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 pct. 2 şi următoarele din Legea
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sunt întemeiate, dispoziţiile legale criticate încălcând dispoziţiile
constituţionale la care se referă autorii sesizării, după cum urmează:
1. Cu privire la criticile ce vizează neconstituţionalitatea
prevederilor art. 1 pct. 2 din legea criticată
a) In ceea ce priveşte încălcarea art. 20, art. 24
alin. (1) teza I şi a II-a şi
alin. (4) din Constituţie
Prin art. 1 pct. 2 se abrogă alin. (2) al art. 2 din
Legea nr. 10/2001. Prin abrogarea art. 1 alin. (2), legea devine
neconstituţională fiind contrară prevederilor art. 20, art. 44 alin. (1) şi (4)
din Constituţie. In jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că
proprietarii a căror imobile au fost preluate de stat fără titlu şi-au
păstrat titlul de proprietate asupra acestor imobile.
Astfel, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, cu
privire la constituţionalitatea unor prevederi ale Legii pentru reglementarea
situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe, trecute în
proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995 (Legea nr.
112/1995), a statuat că dreptul de proprietate al persoanelor fizice nu a fost
desfiinţat legal în „situaţia locuinţelor care au fost preluate de stat printr-un
act administrativ ilegal, ori pur şi simplu în fapt, aşadar fără titlu, în
condiţiile inexistenţei unei reglementări legale care să constituie temeiul
juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului.
In asemenea cazuri, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost desfiinţat legal, astfel încât, statul
nefiind proprietar, asemenea imobile nu pot fi incluse în categoria celor avute
în vedere într-o lege al cărei obiect este reglementarea situaţiei juridice a
locuinţelor trecute în proprietatea statului. In alţi termeni, măsurile
cuprinse în lege (acordarea de despăgubiri, vânzarea locuinţelor către
chiriaşii care le ocupă ori păstrarea lor în patrimoniul statului) nu sunt
aplicabile acelor locuinţe cu privire la care statul nu a dobândit, legal, dreptul de proprietate".
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în consens cu
practica jurisdicţională a CEDO, care în Cauza Hollitzer
împotriva României (2008) a reţinut: „Constatarea
ilegalităţii confiscării bunului, precum şi lipsa unui titlu al statului asupra
aceluiaşi bun au drept efect recunoaşterea, indirect şi cu efect retroactiv,
asupra dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunurilor lor."
Acordarea prin lege de măsuri reparatorii persoanelor a
căror imobile au fost preluate fără titlu echivalează cu transformarea
dreptului de proprietate asupra imobilelor într-un drept de creanţă, ceea ce
contravine art. 44 alin. (1) din Constituţie. Dar, acordarea de despăgubiri sau
măsuri reparatorii persoanelor a căror imobile au fost preluate fără titlu
considerăm că nici nu mai este posibilă atâta vreme cât prin legea criticată nu
s-a acordat un termen în care aceste persoane să poată depună notificări prin care să ceară acordarea de
despăgubiri sau măsuri reparatorii, termenul iniţial prevăzut de Legea nr.
10/2001 pentru depunerea notificărilor fiind de mult împlinit.
b) Dispoziţiile legale criticate contravin şi
dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie referitoare la
neretroactivitatea legii civile, In Decizia nr. 173/1995, Curtea a stabilit că:
„a considera, într-o dispoziţie a legii, că şi imobilele preluate de stat, fără
titlu, fac obiectul dreptului său de proprietate ar însemna să se
recunoască legii un efect constitutiv de drept de proprietate al statului, ceea ce ar presupune fie un efect retroactiv al legii, fie recurgerea la un mod de transformare a proprietăţii
persoanelor fizice în proprietate de stat, pe care Constituţia din 1991 nu îl
cunoaşte şi care, de aceea, nu poate fi acceptat."
c) Considerăm că şi critica referitoare la îngrădirea
accesului la justiţie este întemeiată. Prin abrogarea art. 2 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror imobile au fost preluate fără titlu
nu mai au posibilitatea să introducă acţiune pentru realizarea dreptului lor de proprietate.
Intenţia legiuitorului de a îngrădi accesul la justiţie
al persoanelor al căror imobile au fost preluate fără titlu se desprinde
şi din art. 1 pct. 13 din legea criticată, care obligă persoana îndreptăţită la
restituire să urmeze calea prevăzută de legea specială, aceasta nemaiavând la
îndemână acţiunea în revendicare.
d) Intemeiată este şi critica referitoare la încălcarea
dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi,
deoarece legea criticată stabileşte o diferenţiere între cele două categorii de
persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii fără a exista o justificare
obiectivă şi rezonabilă.
2. Cu privire la critica dispoziţiilor art. 1 pct. 9
din lege prin care au fost abrogate prevederile art. 43 din Legea nr. 10/2001.
Considerăm că înlăturarea interdicţiei de înstrăinare a
imobilelor cumpărate de foştii chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995 este
neconstituţională. Interdicţia de înstrăinare a locuinţei timp de 10 ani, de la
cumpărare sau până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunilor
formulate de foştii proprietari, este o măsură legală de indisponibilizare
menită să scoată din circuitul civil imobile al căror regim juridic este
disputat, fiind totodată o formă de protecţie socială a foştilor chiriaşi care
au dobândit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 112/1995.
Abrogarea acestei interdicţii de vânzare este de natură
să genereze noi raporturi juridice nesigure care aduc atingere stabilităţii
raporturilor juridice.
Ori, într-un stat de drept, ce
se bazează pe valoarea constituţională de dreptate prevăzută la art. 1 alin.
(3) din Constituţie, autorităţile publice au obligaţia să asigure stabilitatea
raporturilor juridice.
In jurisprudenţa sa, CEDO a statuat că intervenţia
legiuitorului pe parcursul derulării unei proceduri administrative sau
juridice, prin măsuri care să avantajeze una dintre părţi, influenţând soluţia
pe fond a litigiului, este de natură să creeze un climat general de
incertitudine şi nesiguranţă juridică.
Judecători,
Augustin Zegrean
Puskas Valentin Zoltan
Petre Lăzăroiu
Tudorel Toader