DECIZIE   Nr. 1351 din 10 decembrie 2008

cu privire la constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 881 din 24 decembrie 2008

Curtea Constituţională a fost sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, asupra neconstituţionalităţii prevederilor art. I punctul 2 şi următoarele din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de 55 de deputaţi, şi anume: Rădulescu I. Cristian, Drăguş Radu-Cătălin, Bîrsan R Iulian Gabriel, Lambrino V. D. Radu, Momanu V. Corneliu, Vasil Mihaela Adriana, Petrea M. Constantin, Bardan C. Corneliu Ştefan, Ionescu Daniel, Uricec Eugen Constantin, Fuia Stelian, Popescu Corneliu, Liga E. Dănuţ, Miroşeanu Liviu Alexandru, Iordache M. Graţiela Denisa, Igaş A. Traian Constantin, Oancea N. Viorel, Constantinescu Viorel, Străchinaru Petre, Coşea O. Dumitru Gheorghe Mircea, Buhăianu Gh. Obuf Cătălin Ovidiu, Romanescu M. Marcel Laurenţiu, Stoica Ion, Codîrlă Liviu, Brânză S. William Gabriel, Buşoi Diana-Maria, Zaharia Gh. Claudius Mihail, Ştirbeţ H. Cornel, Ungureanu I. Petre, Rusu Valentin, Preda Gh. Cezar Florin, Almăşan D. Liviu, Mocanu Alexandru, Cantaragiu C. Bogdan, Tabără I. Valeriu, Oltean Ioan C, Mocănescu Coloros Dan Constantin, Hoinaru V. Marin, Lificiu C. Petre, Vladu Iulian, Puzdrea Dumitru Ghe., Piteiu Marcel Adrian, Sandu Gabriel, Buda I. Daniel, Cristian Ilie, Iustian M. S. Mircea Teodor, Amarie Constantin, Constantinescu M. Anca, Barbu G. Gheorghe, Iliescu M. Valentin Adrian, Ciocâlteu A. Alexandru, Movilă P Petru, Turcan D. Raluca, Bruchental-Pop I. Ionela şi Albu I. Georghe.

Sesizarea a fost trimisă prin Adresa nr. 51/3.198 din 14 octombrie 2008 a secretarului general al Camerei Deputaţilor şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 11.042 din 14 octombrie 2008, formând obiectul Dosarului nr. 2002A/2008.

Autorii sesizării de neconstituţionalitate critică prevederile art. I punctul 2 şi următoarele din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru următoarele motive:

In ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie, se susţine că prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reglementează o veritabilă prezumţie de proprietate ce operează pentru perioada în care proprietarul a fost lipsit de toate prerogativele dreptului de proprietate. Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că, şi în situaţia în care dreptul de proprietate al statului a luat naştere sub imperiul unor legi anterioare contrare actualei Constituţii, dreptul de proprietate nu s-a stins ca efect al intrării sale în vigoare. Autorii sesizării susţin că art. I punctul 2 din legea criticată abrogă prevederile anterior menţionate şi, pe cale de consecinţă „proprietarii ale căror imobile au fost preluate fără un titlu valabil nu îşi mai păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării" imobilelor de către stat, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie. Prin urmare, statul român nu mai garantează dreptul de proprietate având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, persoanele în cauză neputându-şi exercita calitatea de proprietar, deşi statul are obligaţia să „garanteze dreptul de proprietate de la data dobândirii legale a proprietăţii unor astfel de imobile până la data pierderii sale legale".

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, arată că textele legale criticate nu mai permit foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate de către stat, fără titlu valabil, să se adreseze justiţiei în scopul recunoaşterii dreptului de proprietate, ci impun parcurgerea procedurii prevăzute de legea criticată. Astfel, susţin că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 73/1995, singura modalitate de a se putea obţine restituirea imobilului în cauză „este cea a sesizării instanţei judecătoreşti şi nu o procedură prevăzută de lege", întrucât dreptul de proprietate nu a fost desfiinţat legal niciodată. Foştii proprietari ar trebui să opteze pentru o astfel de modalitate, şi nicidecum să fie obligaţi să o urmeze. S-a mai arătat că statul nu poate fi considerat proprietar, iar imobilele preluate fără titlu valabil nu pot fi incluse în categoria celor prevăzute de o lege privind situaţia juridică a locuinţelor trecute în proprietatea statului.

Cu privire la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorii sesizării consideră că abrogarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are semnificaţia recunoaşterii unui efect constitutiv de drept de proprietate al statului, „ceea ce presupune fie un efect retroactiv al legii [...], fie recurgerea la un mod de transformare a proprietăţii persoanelor fizice în proprietate de stat", contrar Constituţiei. Totodată, prin această abrogare, statul şi-a consolidat retroactiv dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate fără titlu valabil care nu au fost încă restituite, dar şi asupra imobilelor „care au fost deja vândute nelegal foştilor chiriaşi". In acelaşi timp, dispoziţiile criticate anulează retroactiv calitatea de proprietar a persoanelor cărora le-au fost preluate imobilele, fără titlu, de către stat şi, în consecinţă, acestea nu se mai pot bucura de garantarea şi ocrotirea proprietăţii.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, se susţine că prin abrogarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost restrâns exerciţiul dreptului de proprietate, al dreptului de acces liber la justiţie şi „a egalităţii", fără ca restrângerea să fie necesară într-o societate democratică şi fără să fi fost respectat principiul proporţionalităţii.

In ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, autorii apreciază că aceste dispoziţii „reprezintă aplicarea în domeniul proprietăţii a marelui principiu al egalităţii, reglementat de art. 16 din Legea fundamentală. Abrogarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are efect doar pentru o singură categorie de proprietari, cei cărora li s-au preluat imobilele fără titlu valabil, nu şi pentru restul proprietarilor, care ar avea dreptul să li se reconstituie proprietăţile."

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, autorii susţin că prin dispoziţiile de lege criticate s-a realizat o diferenţiere, fără o justificare obiectivă şi raţională, între persoanele care au avut în proprietate imobilele preluate de stat, şi anume între proprietarii deposedaţi cu titlu şi cei deposedaţi fără titlu, întrucât aceştia din urmă nu mai pot fi consideraţi proprietari de la data la care au fost deposedaţi de imobilul pe care îl aveau în proprietate.

In final, consideră că, în susţinerea constituţionalităţii dispoziţiilor criticate, nu se pot invoca prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, deoarece, chiar dacă limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, aceasta trebuie să fie în concordanţă cu prevederile Constituţiei.

Prin Adresa nr. 51/3.204 din 14 octombrie 2008, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, asupra neconstituţionalităţii prevederilor art. I punctul 2 şi următoarele din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care este semnată de 63 de deputaţi, şi anume: Puşcă Mircea Vaier, Uioreanu Horea Dorin, Scutaru Adrian George, Gabor Gheorghe, Lefter Ioan Silviu, Turc Ioan, Plăiaşu Gabriel, Konya-Hamar Sandor, Alui Gheorghe Adrian, Mălaimare Mihai-Adrian, Manta Pantelimon, Mihei Andrian Sirojea, Sandu-Capră Mihai, Ujeniuc Dragoş, Ciocănea-Teodorescu Adrian, Miutescu Gheorghe Adrian, Câmpanu Liviu, Olteanu Bogdan, Boeriu Valeriu-Victor, Micle Ioan Radu, Ciopraga Mircea, Calimente Mihăiţă, Almăjanu Marin, Popa Cornel, Toma Horia Victor, Hellvig Eduard-Raul, Fenechiu Relu, Boşneac Valentin Samuel, Faina Constantin, Dragomir Gheorghe, Ghişe Ioan, Mănescu Rareş Şerban, Antonescu George Crin Laurenţiu, Silaghi Ovidiu Ioan, Cristea Ioan, Taloş Gheorghe Mirel, Strungă Emil, Ruşanu Dan Radu, Săpunaru Nini, Grosaru Mircea, Mârton Arpad Francisc, Lakatos Petru, Varga Attila, Bonis Istvan, KiralyAndrei Gheorghe, MateAndras Levente, Erdei Doloczki Istvan, Bărbuleţiu Tiberiu, Antal Istvan, Vainer Aurel, Motreanu Dan Ştefan, Asztalos Ferenc, Hoban loan, Soki Bela, Micula Cătălin, Zisopol Dragoş-Gabriel, Frâncu Emilian Valentin, Buzatu Dan Horaţiu, Toro Tiberiu, Mircovici Niculae, Dumitrescu Liana, Merka Adrian-Miroslav şi Gerea Andrei Dominic.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 11.075 din 14 octombrie 2008 şi formează obiectul Dosarului nr. 2006A/2008.

Autorii sesizării de neconstituţionalitate critică prevederile art. I punctul 2 şi următoarele din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru următoarele motive:

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, consideră că, deşi scopul legii criticate este protejarea intereselor foştilor chiriaşi, care au dobândit imobilele în care locuiau în temeiul Legii nr. 112/1995, dispoziţiile criticate vor avea un impact legislativ asupra cadrului normativ în vigoare şi asupra foştilor proprietari care nu vor mai putea redobândi în natură imobilele.

Autorii sesizării consideră că legea criticată încalcă şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie un tratament diferenţiat şi inechitabil între foştii proprietari îndreptăţiţi doar la restituire prin echivalent şi proprietarii -foşti chiriaşi ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate de către instanţe şi care sunt îndreptăţiţi la restituirea unor sume de bani la valoarea actuală a imobilului.

Şi dispoziţiile art. 46 alin. (4) din legea criticată încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (2) şi ale art. 44 alin. (2). Astfel, obligarea fostului proprietar să urmeze doar calea prevăzută de lege îi îngrădeşte dreptul de a mai formula acţiuni în instanţă potrivit dreptului comun.

Este încălcat principiul egalităţii, deoarece dreptul de proprietate al celui deposedat abuziv şi dreptul de proprietate dobândit de foştii chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995 nu sunt ocrotite în mod egal de lege. Mai mult, foştilor proprietari deposedaţi în mod abuziv le este interzis, pentru viitor, accesul liber la justiţie, ceea ce contravine şi prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost înlăturată diferenţa de regim juridic dintre imobilele preluate cu titlu şi cele preluate fără titlu, deoarece abrogarea prevederilor art. 2 alin. (2) din legea criticată are efectul unei noi naţionalizări, deoarece persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil urmează să-şi piardă calitatea de proprietar, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Constituţie.

Totodată, autorii sesizării consideră că abrogarea dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 10/2001 - prin care a fost înlăturată condiţia ca la data înstrăinării imobilelor cumpărate de foştii chiriaşi să nu fi existat pe rolul instanţelor judecătoreşti litigii cu privire la aceste imobile - aduce atingere siguranţei circuitului civil şi generează noi situaţii conflictuale între foştii proprietari deposedaţi abuziv, care nu pot redobândi dreptul de proprietate asupra imobilului, şi proprietarii -foşti chiriaşi, ale căror acte de proprietate încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, deşi prin anularea sau constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, părţile au fost repuse în situaţia anterioară, imobilul nu va putea fi restituit în natură fostului proprietar, „întrucât hotărârea judecătorească nu va fi opozabilă dobânditorului subsecvent, urmând ca fostul proprietar să declanşeze un nou litigiu în contradictoriu cu subdobânditorii", prelungindu-se termenul în care proprietarul îşi poate redobândi imobilul şi încălcându-se astfel prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie.

De asemenea, autorii sesizării consideră că limitarea posibilităţii fostului proprietar de a-şi redobândi în natură imobilul preluat de stat încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (1) şi (2). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este contrară prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale vânzarea de către stat către terţii de bună-credinţă a bunului altuia, chiar dacă vânzarea este anterioară confirmării definitive în instanţă a dreptului de proprietate a reclamantului, dacă această vânzare este combinată cu lipsa despăgubirilor. într-o atare situaţie, vânzarea constituie o privare de   proprietate.   Curtea  Europeană a reţinut că Legea nr. 112/1995 nu permitea statului să vândă chiriaşilor un bun naţionalizat în mod abuziv, de vreme ce legea reglementa doar vânzarea bunurilor legal intrate în patrimoniul statului.

Autorii sesizării susţin că modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin legea criticată vor avea impact în ceea ce priveşte realizarea actului de justiţie, în contextul recentului recurs în interesul legii cu privire la admisibilitatea acţiunilor în revendicare întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv. Prin recursul în interesul legii admis de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, în soluţionarea litigiilor privind imobile preluate în mod abuziv de către stat, au prioritate faţă de dreptul intern dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, prevederile legii criticate referitoare la restituirea preţului de piaţă al imobilelor ce au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 şi care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile nu reprezintă o măsură justă, întrucât aceste imobile nu au fost achiziţionate la valoarea lor reală, ci la o valoare modică, ceea ce conduce la o îmbogăţire fără justă cauză, în detrimentul patrimoniului statului. Astfel, preţul plătit de chiriaşi nu a fost calculat la valoarea de piaţă, ci pe baza unor acte normative adoptate în perioada anilor 1977-1992. Prin urmare, statul va suporta diferenţa dintre preţul plătit de către chiriaşul cumpărător şi valoarea actuală de piaţă a imobilului, fără ca acesta să aibă un interes legitim şi fără ca imobilul să reprezinte un „bun", în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Aplicarea aceluiaşi tratament juridic atât proprietarilor deposedaţi abuziv, cât şi chiriaşilor care au cumpărat locuinţele în temeiul Legii nr. 112/1995 contravine spiritului Legii nr. 10/2001 care are caracter reparator pentru îndreptarea abuzurilor săvârşite de regimul abolit. Chiriaşii deveniţi, astfel, proprietari nu fac parte din categoria menţionată şi, de aceea, aplicarea unui tratament juridic egal are semnificaţia protejării „unor persoane care se aflau la un moment dat în situaţii favorabile", ce devin astfel „o clasă privilegiată", contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Autorii sesizării susţin că legea criticată încalcă şi dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu există suficientă sursă de finanţare pentru restituirea preţului către proprietarii - foşti chiriaşi, care se face din fondul extrabugetar prevăzut de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, constituit din sumele obţinute din vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natură şi din lansarea unor împrumuturi de stat, în condiţiile Legii nr. 91/1993 privind datoria publică.

Legea criticată nu respectă nici dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Aceasta instituie un paralelism legislativ, deoarece conţine reglementări care sunt cuprinse şi în Legea nr. 10/2001 sau în alte acte normative în materie adoptate de Guvern, de exemplu: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2006 privind măsuri pentru dezvoltarea activităţii în domeniul construcţiilor de locuinţe prin programe la nivel naţional şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari. Precizează că forma iniţială a actului normativ a fost modificată prin   amendamentele   adoptate, ceea ce a determinat neconcordanţa dintre expunerea de motive şi forma finală a legii, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 74 alin. (3) din Constituţie.

In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi fiincţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.

Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/5.599, 5.601/C.P.T. din 31 octombrie 2008, punctul său de vedere, în care se arată că sesizările sunt întemeiate după cum urmează:

Prevederile legii criticate încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, deoarece „imobilele înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 nu se vor mai restitui în natură, foştii proprietari având doar dreptul la măsuri reparatorii în echivalent."

Modificarea adusă Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente a instituit principiul prevalentei restituirii în natură şi, numai în cazuri expres prevăzute de lege, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Prin legea criticată restituirea în natură a devenit excepţie. Astfel, Legea nr. 10/2001, raportată la prevederile Legii nr. 112/1995 reglementează: - posibilitatea restituirii în natură, în anumite cazuri, a imobilelor pentru care au formulat cereri de restituire; - acordarea unei despăgubiri în echivalent dacă nu mai este posibilă restituirea în natură; - acordarea pentru cei care nu au beneficiat de măsuri reparatorii a posibilităţii de formulare a cererilor de restituire.

Legea nr. 112/1995 reglementează condiţiile în care puteau fi cumpărate imobilele, şi anume: să fie preluate cu titlu; aceste imobile să nu fi fost restituite în natură celor îndreptăţiţi, calitatea de chiriaşi la momentul apariţiei legii şi expirarea unui termen de 6 luni de la data intrării legii în vigoare. Verificarea respectării acestor condiţii se face în cadrul judecării unor acţiuni în anularea contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, introduse de foştii proprietari. Conferirea caracterului autentic tuturor contractelor de vânzare-cumpărare astfel încheiate are ca efect excluderea acestora de la controlul judecătoresc, contrar dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Chiar dacă Legea nr. 10/2001 nu ar fi prevăzut sancţiunea nulităţii absolute a acestor contracte de înstrăinare, aceeaşi sancţiune este aplicabilă şi în temeiul art. 966 din Codul civil.

Limitarea dreptului foştilor proprietari de a-şi redobândi imobilele în natură şi la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent contravine dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, deoarece dreptului de proprietate i se substituie dreptul de creanţă al proprietarului, ceea ce echivalează cu o formă de expropriere.

De asemenea, Guvernul apreciază că restituirea către chiriaşi a preţului actualizat la nivelul pieţei constituie o discriminare faţă de foştii proprietari, contrar art. 16 din Constituţie, dar şi o îmbogăţire fără just temei.

Prevederile criticate sunt contrare şi dispoziţiilor art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, întrucât obligarea proprietarului de a urma doar calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi inadmisibilitatea implicită a promovării unei acţiuni în revendicare de drept comun reprezintă atât o încălcare a dreptului de acces la justiţie, cât şi a dreptului de proprietate. Titularul dreptului de proprietate ar trebui ca, în vederea recunoaşterii acestui drept, să beneficieze de toate pârghiile legale, administrative şi judiciare.

Cu privire la abrogarea art. 43 din Legea nr. 10/2001, Guvernul consideră că prin abrogarea dispoziţiilor referitoare la interdicţia temporară de înstrăinare a imobilelor, vânzările acestora vor fi supuse echivocului atâta vreme cât pe rolul instanţelor judecătoreşti vor exista acţiuni în anularea contractelor de vânzare-cumpărare a respectivelor imobilele.

Limitarea posibilităţii fostului proprietar de a-şi redobândi imobilele în natură încalcă art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ceea ce expune statul român la noi condamnări din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului. în jurisprudenţa sa în materie, aceasta a reţinut că statul, vânzând apartamentul unui terţ, pe care ar fi trebuit să-l restituie proprietarului deposedat, l-a privat pe proprietar de orice posibilitate de a redobândi posesia asupra acelui apartament. Astfel, statul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura reclamantului exercitarea efectivă a dreptului său de proprietate, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. I la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încălcând justul echilibru ce trebuie să existe între interesul public şi imperativele protejării dreptului de proprietate. Se afirmă că prevederile noii legi nu îndeplinesc cerinţele impuse de Convenţie în ceea ce priveşte accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice. In jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că intervenţia legiuitorului pe parcursul derulării unei proceduri administrative sau judiciare, prin măsuri care să avantajeze una din părţi, influenţând soluţia pe fond a litigiului, incoerenţa pe plan legislativ şi divergenţele de jurisprudenţa din materia naţionalizării imobilelor, sunt de natură să creeze un climat general de incertitudine şi nesiguranţă juridică. Prin abrogarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se consfinţesc actelor de naţionalizare şi de preluare abuzivă a imobilelor. Aceasta ar conferi legii un efect constitutiv al dreptului de proprietate al statului, ceea ce presupune să se recunoască legii un efect retroactiv, contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie, sau transformarea proprietăţii persoanelor fizice în proprietate de stat, cu încălcarea art. 44 alin. (4) din Legea fundamentală.

In ceea ce priveşte prevederile potrivit cărora nu sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele ale căror averi au fost dobândite ilicit, în conformitate cu hotărârile judecătoreşti pronunţate până la 6 martie 1945, Guvernul consideră că aceste dispoziţii au caracter retroactiv, întrucât se apreciază ca fiind legale măsurile adoptate în trecut.

Referitor la dispoziţiile prin care se prevede că actele juridice de înstrăinare ce au ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, sunt lovite de nulitate absolută, cu excepţia actelor încheiate cu bună-credinţă, susţine că aceste prevederi modifică pentru trecut condiţiile de existenţă a sancţiunii nulităţii, validând înstrăinările unor imobile preluate fără titlu valabil în baza Legii nr. 112/1995. Astfel se încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi principiul stabilităţii raporturilor juridice.

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.

Având în vedere că obiectul celor două sesizări vizează aceeaşi lege, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 2006A/2008 la Dosarul nr. 2002/A/2008.

CURTEA,

examinând sesizările de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere comunicat de Guvernul României şi dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, raportate la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate.

Obiectul sesizărilor de neconstituţionalitate priveşte două categorii de aspecte, ce ţin, pe de o parte, de constituţionalitatea extrinsecă a legii, iar pe de altă parte, de constituţionalitatea intrinsecă a acesteia.

Examinând criticile de neconstituţionalitate. Curtea Constituţională constată:

I. In privinţa criticii referitoare la neconstituţionalitatea extrinsecă a legii criticate:

Deşi autorii sesizărilor susţin că s-a adus atingere art. 74 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că, în realitate, aceştia au avut în vedere dispoziţiile alin. (4) al aceluiaşi articol potrivit căruia: „Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de lege."

Autorii sesizării consideră că la propunerea legislativă a iniţiatorilor s-au formulat amendamente care au fost adoptate, astfel încât există neconcordanţe între expunerea de motive şi forma finală a legii, care are un conţinut diferit faţă de forma iniţială, contrar prevederilor art. 74 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora propunerile legislative pot fi prezentate numai în forma cerută proiectelor de legi. Curtea Constituţională constată că această critică este nefondată deoarece propunerea legislativă formulată de iniţiatori a fost făcută în forma cerută pentru proiectele de lege, fiind însoţită de expunere de motive şi avizată de Consiliul legislativ, deci cu respectarea art. 74 alin. (4) din Constituţie.

II.  In privinţa criticii de neconstituţionalitate intrinsecă, ce vizează prevederile art. I punctul 2 şi următoarele din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Curtea constată următoarele:

1. Cu privire la criticile privind neconstituţionalitatea prevederilor art. I, punctul 2 din legea criticată, autorii sesizării susţin că acestea încalcă, în primul rând, dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. ( 4) din Legea fundamentală.

Art. I punctul 2 abrogă alineatul (2) al articolului 2 din Legea nr. 10/2001, iar acest alineat prevede: „Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi."

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate au următorul cuprins:

- Art. 44 alin. (1) şi (4): „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. [...]

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor."

-   Examinând critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile alin. (1) teza întâi a art. 44 din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta este nefondată, întrucât Legea nr. 10/2001 reglementează în mod expres posibilitatea persoanelor ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil de a beneficia de măsuri reparatorii.

Dispoziţiile criticate sunt în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care prin deciziile sale obligă, într-adevăr, statul la măsuri reparatorii, dar nu în mod exclusiv la restituirea imobilelor în natură, măsurile reparatorii putând consta şi în despăgubiri prin echivalent. Curtea Europeană, în cele mai multe dintre hotărârile ce vizează măsurile reparatorii, se referă la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar nu la modalităţile de restituire a imobilelor în natură sau prin echivalent, şi a statuat că vânzarea de către stat a bunului unei persoane către terţi de bună-credinţă reprezintă o privare de proprietate, care dacă este combinată cu lipsa totală de despăgubire este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. De exemplu: Cauza Johana Huber împotriva României - 2008. Aşadar, Curtea Constituţională reţine că este contrar prevederilor art. 1 din menţionatul protocol actul juridic prin care o persoană îndreptăţită la restituire este privată de proprietate dacă nu beneficiază de măsuri reparatorii. Or, din cuprinsul art. 1 şi următoarele ale Legii nr. 10/2001, rezultă că cei îndreptăţiţi, cărora nu li se restituie imobilul în natură, beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent. In aceste condiţii, Curtea constată că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie.

- In sesizările formulate, se susţine că abrogarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are efectul unei „noi naţionalizări" fiind contrară art. 44 alin. (4) din Constituţie pentru motivul că persoanele ale căror imobile au fost preluate, fără titlu, de către stat, îşi vor pierde calitatea de proprietar. Curtea constată că prevederile art. I punctul 2 din legea criticată sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale menţionate. Prin operaţiunea juridică de acordare a măsurilor reparatorii, legiuitorul a urmărit menţinerea unui just echilibru între interesul general al societăţii şi interesele persoanelor îndreptăţite.

Dobândirea, în proprietate, de către chiriaşi a imobilelor prin vânzare-cumpărare, cu respectarea condiţiilor prevăzute în Legea nr. 112/1995, dă expresie principiului general de drept potrivit căruia dobândirea cu bună-credinţă cu titlu oneros a unui bun valorează proprietate pentru cumpărător. Prezumţia de bună-credinţă este o prezumţie relativă (juris tantum), ce poate fi răsturnată în faţa instanţei de judecată, prin dovedirea relei-credinţe a dobânditorului.

-  In ceea ce priveşte încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că prevederile art. I pct. 2 din legea criticată sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate, conform cărora: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile." Persoanele ale căror bunuri au fost preluate în mod abuziv de către stat beneficiază, potrivit legii, de măsuri reparatorii, astfel încât Curtea nu poate reţine caracterul retroactiv al textului legal examinat.

-  Referitor la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia textul criticat încalcă dreptul de acces la justiţie prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, conform căruia „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece persoanele îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii se pot adresa justiţiei, dacă sunt nemulţumite de soluţionarea cererii în cadrul procedurii administrative. De aceea nici susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie nu sunt întemeiate, deoarece prin legea criticată nu se restrânge exerciţiul dreptului de acces la justiţie.

2. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. I punctul 13 din legea examinată, prin care, după alineatul (3) al articolului 46 se introduce alin. (4), ce prevede că: „persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate", Curtea observă următoarele:

-  Cât priveşte pretinsa contrarietate faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, deoarece textul legal criticat nu ocroteşte în mod egal dreptul de proprietate al celor deposedaţi abuziv şi dreptul de proprietate dobândit de foştii chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995, Curtea reţine că aceasta este nefondată, deoarece principiul egalităţii impune aplicarea aceluiaşi tratament juridic unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Or, foştii proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv se află în situaţie juridică diferită faţă de proprietarii care au dobândit dreptul de proprietate în calitate de foşti chiriaşi, în baza Legii nr. 112/1995. Astfel, prima categorie beneficiază de măsuri reparatorii datorate preluării abuzive a imobilelor de către stat, în timp ce a doua categorie beneficiază de plata unor despăgubiri ca urmare a desfiinţării pe cale judecătorească a contractelor de vânzare-cumpărare. Este echitabil, în această situaţie, ca statul să acorde despăgubiri la preţul de piaţă al imobilelor, care să permită cumpărarea unei noi locuinţe, având în vedere că, la data dobândirii acelui imobil de la stat, cumpărătorul a plătit preţul real al imobilului, stabilit în conformitate cu actele normative în vigoare la acel moment.

- Referitor la susţinerea potrivit căreia obligarea persoanei îndreptăţite să urmeze doar calea prevăzută de legea criticată, îngrădind dreptul fostului proprietar de acces liber la justiţie, contrar prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată. Legea nu obstrucţionează accesul la justiţie al celor îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, ci prevede doar calea administrativă, calea legală pentru acordarea de reparaţii în natură sau prin echivalent. Art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 prevede că decizia sau dispoziţia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la instanţa de judecată, iar art. 19 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005 prevede că deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. De altfel. Curtea observă că atât Legea nr. 10/2001, cât şi legea criticată sunt legi reparatorii speciale. In acest sens este şi Decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a statuat că, „în cazul concursului dintre legea specială şi legea generală, se aplică legea specială, conform principiului specialia gerieralibus derogant, chiar dacă aceasta nu este prevăzut în legea specială".

3. In ceea ce priveşte critica referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I punctele 16, 17 şi 18 din legea criticată, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată.

Textele criticate prevăd următoarele:

Art. I: „16. După alineatul (2) al articolului 50 se introduce un nou alineat, alin. (21), cu următorul cuprins:

«(21) Cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.»

17. Alineatul (3) al articolului 50 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(3) Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.»

18. După articolul 50 se introduce un nou articol, art. 501, cu următorul cuprins:

«Art. 501. - (1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.

(2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin expertiză.»"

Autorii sesizării critică aceste dispoziţii pentru că restituirea preţului de piaţă nu reprezintă o măsură justă deoarece imobilele au fost cumpărate la o valoare modică şi ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză. Restituirea ar urma să se facă din fondul extrabugetar constituit în baza art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, însă sumele acestui fond sunt insuficiente, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare".

Or, Curtea a arătat deja că acordarea unor despăgubiri la valoarea actuală a imobilelor are natura juridică a unei măsuri echitabile, menită să le ofere foştilor chiriaşi posibilitatea de a-şi cumpăra o locuinţă, ceea ce este în consens cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie potrivit cărora: „România este stat de drept, în care [...] drepturile şi libertăţile cetăţenilor [...] dreptatea [...] reprezintă valori supreme [...] şi sunt garantate."

Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia textele criticate încalcă dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu există surse de finanţare. Nici în punctul de vedere asupra sesizărilor de neconstituţionalitate transmis Curţii Constituţionale şi nici în informarea prezentată Parlamentului în conformitate cu prevederile art. 111 alin. (1) din Constituţie Guvernul nu face, în mod expres, nicio referire la imposibilitatea finanţării. De altfel, art. I pct. 17 din legea criticată, care modifică alin. (3) al art. 50 din Legea nr. 10/2001, prevede că „Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".

4. Cu referire la critica privind dispoziţiile art. I punctul 9 din legea supusă controlului, prin care se abrogă art. 43 din Legea nr. 10/2001, autorii sesizării susţin, în esenţă, că abrogarea acestui articol ce interzice înstrăinarea imobilelor timp de 10 ani de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice. Curtea constată că art. 43 din Legea nr. 10/2001 reglementează interdicţia temporară de înstrăinare a imobilelor dobândite exclusiv prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în condiţiile Legii nr. 112/1995, acte juridice civile cu titlu oneros, şi nu prin acte juridice civile cu titlu gratuit ca în cazul altor interdicţii. Menţinerea acestei interdicţii contravine principiului potrivit căruia proprietarul dispune liber de bunul dobândit, în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este constituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 10 decembrie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu

OPINIE   SEPARATA

In opoziţie cu opinia majoritară apreciem că sesizările de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 pct. 2 şi următoarele din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt întemeiate, dispoziţiile legale criticate încălcând dispoziţiile constituţionale la care se referă autorii sesizării, după cum urmează:

1. Cu privire la criticile ce vizează neconstituţionalitatea prevederilor art. 1 pct. 2 din legea criticată

a) In ceea ce priveşte încălcarea art. 20, art. 24 alin. (1) teza I şi a II-a şi alin. (4) din Constituţie

Prin art. 1 pct. 2 se abrogă alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 10/2001. Prin abrogarea art. 1 alin. (2), legea devine neconstituţională fiind contrară prevederilor art. 20, art. 44 alin. (1) şi (4) din Constituţie. In jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că proprietarii a căror imobile au fost preluate de stat fără titlu şi-au păstrat titlul de proprietate asupra acestor imobile.

Astfel, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, cu privire la constituţionalitatea unor prevederi ale Legii pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995 (Legea nr. 112/1995), a statuat că dreptul de proprietate al persoanelor fizice nu a fost desfiinţat legal în „situaţia locuinţelor care au fost preluate de stat printr-un act administrativ ilegal, ori pur şi simplu în fapt, aşadar fără titlu, în condiţiile inexistenţei unei reglementări legale care să constituie temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului.

In asemenea cazuri, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost desfiinţat legal, astfel încât, statul nefiind proprietar, asemenea imobile nu pot fi incluse în categoria celor avute în vedere într-o lege al cărei obiect este reglementarea situaţiei juridice a locuinţelor trecute în proprietatea statului. In alţi termeni, măsurile cuprinse în lege (acordarea de despăgubiri, vânzarea locuinţelor către chiriaşii care le ocupă ori păstrarea lor în patrimoniul statului) nu sunt aplicabile acelor locuinţe cu privire la care statul nu a dobândit, legal, dreptul de proprietate".

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în consens cu practica jurisdicţională a CEDO, care în Cauza Hollitzer împotriva României (2008) a reţinut: „Constatarea ilegalităţii confiscării bunului, precum şi lipsa unui titlu al statului asupra aceluiaşi bun au drept efect recunoaşterea, indirect şi cu efect retroactiv, asupra dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunurilor lor."

Acordarea prin lege de măsuri reparatorii persoanelor a căror imobile au fost preluate fără titlu echivalează cu transformarea dreptului de proprietate asupra imobilelor într-un drept de creanţă, ceea ce contravine art. 44 alin. (1) din Constituţie. Dar, acordarea de despăgubiri sau măsuri reparatorii persoanelor a căror imobile au fost preluate fără titlu considerăm că nici nu mai este posibilă atâta vreme cât prin legea criticată nu s-a acordat un termen în care aceste persoane să poată depună notificări prin care să ceară acordarea de despăgubiri sau măsuri reparatorii, termenul iniţial prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor fiind de mult împlinit.

b) Dispoziţiile legale criticate contravin şi dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie referitoare la neretroactivitatea legii civile, In Decizia nr. 173/1995, Curtea a stabilit că: „a considera, într-o dispoziţie a legii, că şi imobilele preluate de stat, fără titlu, fac obiectul dreptului său de proprietate ar însemna să se recunoască legii un efect constitutiv de drept de proprietate al statului, ceea ce ar presupune fie un efect retroactiv al legii, fie recurgerea la un mod de transformare a proprietăţii persoanelor fizice în proprietate de stat, pe care Constituţia din 1991 nu îl cunoaşte şi care, de aceea, nu poate fi acceptat."

c) Considerăm că şi critica referitoare la îngrădirea accesului la justiţie este întemeiată. Prin abrogarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror imobile au fost preluate fără titlu nu mai au posibilitatea să introducă acţiune pentru realizarea dreptului lor de proprietate.

Intenţia legiuitorului de a îngrădi accesul la justiţie al persoanelor al căror imobile au fost preluate fără titlu se desprinde şi din art. 1 pct. 13 din legea criticată, care obligă persoana îndreptăţită la restituire să urmeze calea prevăzută de legea specială, aceasta nemaiavând la îndemână acţiunea în revendicare.

d) Intemeiată este şi critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, deoarece legea criticată stabileşte o diferenţiere între cele două categorii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă.

2. Cu privire la critica dispoziţiilor art. 1 pct. 9 din lege prin care au fost abrogate prevederile art. 43 din Legea nr. 10/2001.

Considerăm că înlăturarea interdicţiei de înstrăinare a imobilelor cumpărate de foştii chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995 este neconstituţională. Interdicţia de înstrăinare a locuinţei timp de 10 ani, de la cumpărare sau până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunilor formulate de foştii proprietari, este o măsură legală de indisponibilizare menită să scoată din circuitul civil imobile al căror regim juridic este disputat, fiind totodată o formă de protecţie socială a foştilor chiriaşi care au dobândit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 112/1995.

Abrogarea acestei interdicţii de vânzare este de natură să genereze noi raporturi juridice nesigure care aduc atingere stabilităţii raporturilor juridice.

Ori, într-un stat de drept, ce se bazează pe valoarea constituţională de dreptate prevăzută la art. 1 alin. (3) din Constituţie, autorităţile publice au obligaţia să asigure stabilitatea raporturilor juridice.

In jurisprudenţa sa, CEDO a statuat că intervenţia legiuitorului pe parcursul derulării unei proceduri administrative sau juridice, prin măsuri care să avantajeze una dintre părţi, influenţând soluţia pe fond a litigiului, este de natură să creeze un climat general de incertitudine şi nesiguranţă juridică.

Judecători,

Augustin Zegrean

Puskas Valentin Zoltan

Petre Lăzăroiu

Tudorel Toader