Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1343 din 13.10.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 874 din 12 decembrie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihail-Emanuel Iosub în Dosarul nr. 2.029/245/2010 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.173D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia solicită, în realitate, modificarea dispoziţiilor de lege criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 29 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.029/245/2010, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Mihail-Emanuel Iosub cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 262 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, întrucât nu asigură „audierea inculpatului după ce procurorul a pus în mişcare acţiunea penală prin rechizitoriu“. În acest sens, arată că, în cazul său, după 8 luni de zile de la prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul a dat rechizitoriu prin care a pus în mişcare acţiunea penală şi a dispus trimiterea în judecată, fără a proceda la o nouă chemare a învinuitului în vederea înştiinţării despre soluţia dată în dosar, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii şi dreptul la un proces echitabil. În sprijinul acestor susţineri, citează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că „este [...] necesar ca rezolvarea cauzei să se facă după chemarea învinuitului şi după înştiinţarea sa despre punerea în mişcare a acţiunii penale, în prezenţa apărătorului său, care, alături de cel în cauză, poate determina sau influenţa pronunţarea altei soluţii de natură să excludă trimiterea în instanţă a dosarului“ (Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999).Judecătoria Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 262 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate, procedează, după caz, astfel:1. când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat şi că acesta răspunde penal:a)dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată;b)dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată;2. dă ordonanţă prin care: a)clasează, scoate de sub urmărire sau încetează urmărirea penală potrivit dispoziţiilor art. 11.Dacă procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. b1), face aplicarea art. 181 alin. 3 din Codul penal; b)suspendă urmărirea penală, atunci când constată existenţa unei cauze de suspendare a urmăririi.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 262 din Codul de procedură penală, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare a prevederilor de lege criticate de către procurorul care a întocmit rechizitoriul în cazul său. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate va fi respinsă ca inadmisibilă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihail-Emanuel Iosub în Dosarul nr. 2.029/245/2010 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1343/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1343 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1343/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu