DECIZIE Nr.
1341 din 9 decembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 si art. 25 din Legea locuintei nr.
114/1996, precum si a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 27/2002 privind
reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor
ACT EMIS DE: CURTEA
CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 886 din 29 decembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 şi 25 din Legea locuinţei nr.
114/1996, precum şi a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind
reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, excepţie ridicată de
Omer Mubeien în Dosarul nr. 1.477/256/2006 (nr. în format vechi 4.279/2006) al
Judecătoriei Medgidia.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere, ca fiind inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate având
ca obiect prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002, întrucât autorul nu
aduce niciun argument privind neconstituţionalitatea actului normativ criticat.
Cât priveşte prevederile art. 21 şi art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996,
solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele
şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 4 septembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 1.477/256/2006 (nr. în format vechi ' 4.279/2006), Judecătoria
Medgidia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 21 şi art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996, precum şi a
prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea
activităţii de soluţionare a petiţiilor. Excepţia a fost ridicată de Omer
Mubeien într-o acţiune civilă având ca obiect evacuarea şi obligarea la plata
unei sume de bani cu titlu de chirie şi penalităţi de întârziere pentru
perioada cât se pretinde că pârâta a locuit abuziv în imobil.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine contrarietatea
prevederilor art. 21 şi 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996 raportat la
dispoziţiile constituţionale ale art. 57, arătând că acestea sunt aplicabile şi
autorităţilor publice, ca subiecte de drept, precum si ale art. 16, 21, art. 51
alin. (4), art. 52, art. 53 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 124 şi art. 135
alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie.
Judecătoria Medgidia apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 21 şi art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind
reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie
2002.
Art. 21 şi 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996 au
următorul conţinut:
- Art. 21: „Inchirierea
locuinţelor se face pe baza acordului dintre proprietar şi chiriaş, consemnat
prin contract scris, care se va înregistra la organele fiscale teritoriale şi
va cuprinde:
a) adresa locuinţei care face obiectul închirierii;
b) suprafaţa locativă şi dotările folosite în
exclusivitate şi în comun;
c) suprafaţa curţilor şi a grădinilor folosite în
exclusivitate sau în comun;
d) valoarea chiriei lunare, regulile de modificare a
acesteia şi modul de plată;
e) suma plătită în avans în contul chiriei;
f) locul şi condiţiile în care se realizează
primirea şi restituirea cheilor;
g) obligaţiile părţilor privind folosirea şi
întreţinerea spaţiilor care fac obiectul contractului;
h) inventarul obiectelor şi al dotărilor aferente;
i) data intrării în vigoare şi durata;
j) condiţiile privind
folosinţa exclusivă şi în comun a părţilor aflate în coproprietate;
k) persoanele care vor locui împreună cu titularul
contractului;
l) alte clauze
convenite între părţi.";
-Art. 25: „Evacuarea
chiriaşului se face numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Chiriaşul este obligat la plata chiriei prevăzute în
contractul de închiriere, până la data executării efective a hotărârii de
evacuare."
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 relative la egalitatea în drepturi a cetăţenilor,
ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 51 alin. (4)
referitoare la obligaţia autorităţilor publice de a răspunde la petiţii în
termenele şi în condiţiile stabilite de lege, ale art. 52 privind dreptul
persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului
pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, ale
art. 53 alin. (1) relative la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi, ale art. 57 privind obligaţia cetăţenilor români, a cetăţenilor
străini şi a apatrizilor de a exercita drepturile şi libertăţile
constituţionale cu bună-credinţă, ale art. 120 alin. (1) referitoare la
principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor
publice, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 135 alin. (1)
şi (2) lit. a) relative la economia României.
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea
constată următoarele:
I. Potrivit art. 21 din Legea
locuinţei nr. 114/1996, închirierea locuinţei se face prin încheierea unui
contract scris între proprietar şi chiriaş, care se va înregistra la organele
fiscale teritoriale şi care va cuprinde, în mod obligatoriu, prevederile
enumerate limitativ la lit. a) - k), inclusiv persoanele care vor locui
împreună cu titularul contractului şi care dobândesc drepturi locative proprii
cu condiţia să locuiască efectiv cu titularul contractului de închiriere cel
puţin un an şi să fie menţionate în contractul de închiriere. Drepturile
locative ale persoanelor care sunt înscrise în contract, deşi sunt drepturi
proprii, nu izvorăsc din contractul de închiriere, ci din drepturile locative
ale titularului contractului de închiriere. Este motivul pentru care acestor
persoane contractul nu le este opozabil, legea recunoscându-le dreptul de a
beneficia de contract numai în anumite condiţii restrictive, şi anume în cazul
părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de
închiriere sau al decesului acestuia, astfel cum prevede art. 27 alin. (1) lit.
c) din acelaşi act normativ.
Totodată, potrivit art. 25 din Legea locuinţei nr.
114/1996, evacuarea chiriaşului se face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti
irevocabile, chiriaşul fiind obligat la plata chiriei prevăzute în contractul
de închiriere până la data executării efective a hotărârii de evacuare.
Având în vedere toate acestea, cât şi cauza civilă în
care a fost ridicată excepţia de neconstitutionalitate, Curtea nu poate reţine
încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor,
normele legale criticate nefăcând distincţie între subiectele de drept aflate
în aceeaşi situaţie, astfel încât susţinerea pretinsului său caracter
discriminatoriu este lipsită de temei. De altfel, Curtea a statuat în
jurisprudenţa sa, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor
Omului, că egalitatea nu înseamnă uniformitate şi că pot fi instituite
tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane dacă există
o justificare obiectivă şi rezonabilă (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului în cazul Rassmussen împotriva Danemarcei- 1984).
Totodată, Curtea constată că nu poate fi primită nici
critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 relative
la accesul liber la justiţie, întrucât art. 61 din Legea locuinţei nr. 114/1996
prevede că orice litigiu în legătură cu aplicarea dispoziţiilor acestei legi se
soluţionează de către instanţele judecătoreşti.
In ceea ce priveşte invocarea art. 57 din Constituţie,
Curtea observă că acesta nu are incidenţă în prezenta cauză, deoarece se referă
la obligaţia cetăţenilor români, a cetăţenilor străini şi a apatrizilor de a se
conforma regulilor de exercitare cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor
constituţionale, garantarea drepturilor cetăţenilor faţă de posibilele abuzuri
ale autorităţilor publice fiind reglementată de Constituţie prin alte mecanisme
de protecţie, în special de natură jurisdicţională. Totodată, Curtea constată
că nici celelalte dispoziţii constituţionale invocate nu au relevanţă în
prezenta cauză.
II. Cât priveşte Ordonanţa
Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a
petiţiilor, aceasta are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către
cetăţeni a dreptului de a adresa autorităţilor şi instituţiilor publice petiţii
formulate în nume propriu, precum şi procedura de soluţionare a acestora.
Analizând excepţia, Curtea reţine că autorul nu aduce niciun
argument privind neconstituţionalitatea actului normativ criticat. In aceste
condiţii, Curtea nu se poate substitui acestuia în ceea ce priveşte precizarea
unor motive de neconstitutionalitate, astfel încât, în temeiul art. 10 alin.
(2) din Legea nr. 47/1992, nu este competentă să se pronunţe asupra unei
excepţii nemotivate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 şi art. 25 din Legea locuinţei nr.
114/1996, excepţie ridicată de Omer Mubeien în Dosarul nr. 1.477/256/2006 (nr.
în format vechi 4.279/2006) al Judecătoriei Medgidia.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstitutionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind
reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, excepţie ridicată de
acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu