Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 134 din 10 martie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, precum si ale art. 17 alin. (1) si ale art. 18 din Legea concurentei nr. 21/1996

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 392 din 10 mai 2005


SmartCity3


    Ioan Vida             - presedinte
    Nicolae Cochinescu    - judecator
    Aspazia Cojocaru      - judecator
    Constantin Doldur     - judecator
    Acsinte Gaspar        - judecator
    Kozsokar Gabor        - judecator
    Petre Ninosu          - judecator
    Ion Predescu          - judecator
    Serban Viorel Stanoiu - judecator
    Dana Titian           - procuror
    Benke Karoly          - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, precum si ale Legii nr. 184/2004 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003, exceptie ridicata de Bogdan-Mihail Chetreanu si Alexe Gavrila in Dosarul nr. 1.013/2004 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia contencios administrativ.
    La apelul nominal raspunde, prin consilier juridic, Consiliul Concurentei, lipsind celelalte parti, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
    Reprezentantul Consiliului Concurentei solicita respingerea ca neintemeiata a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003, aratand ca acestea sunt in concordanta cu prevederile art. 115 alin. (4) si (5) din Constitutie. De asemenea, se considera ca exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibila in ceea ce priveste dispozitiile art. 17 si 18 din Legea concurentei nr. 21/1996, intrucat autorii exceptiei critica existenta unor carente cu privire la reglementarea statutului lor detinut anterior.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, intrucat dispozitiile legale criticate au fost adoptate in conformitate cu prevederile constitutionale ale art. 115 alin. (4), iar urgenta reglementarii este data de necesitatea inchiderii provizorii a negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeana cu privire la cap. 6 "Politica in domeniul concurentei". In consecinta, considera ca nu sunt incalcate prevederile art. 61 alin. (1) din Constitutie privind rolul Parlamentului. Totodata, reprezentantul Ministerului Public arata ca prevederile constitutionale ale art. 115 alin. (1), (2) si (6) nu au incidenta in cauza. De asemenea, se apreciaza ca fiind neintemeiata critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (1) si ale art. 18 din Legea concurentei nr. 21/1996 in raport cu art. 117 alin. (3) din Constitutie, intrucat Consiliul Concurentei este o autoritate administrativa autonoma, functionand conform prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996, lege organica, si ale Regulamentului sau de organizare din anul 2004. In ceea ce priveste pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 155 alin. (5) din Constitutie, se considera ca acestea sunt de stricta interpretare si, in consecinta, nu se aplica consilierilor de concurenta.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 17 iunie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 1.013/2004, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, precum si a celor ale Legii nr. 184/2004 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003, exceptie ridicata de Bogdan-Mihail Chetreanu si Alexe Gavrila intr-o cauza avand ca obiect anularea unor acte administrative.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003, in ansamblul ei, contravine dispozitiilor art. 115 alin. (1), (2), (4) si (6) din Constitutie, iar art. 17 si 18 din aceasta ordonanta de urgenta contravin si dispozitiilor constitutionale ale art. 61 alin. (1), art. 117 alin. (3) si art. 155 alin. (5).
    Autorii exceptiei apreciaza ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 "a fost adoptata fara sa existe o lege de abilitare in acest sens a Guvernului si fara ca existenta urgentei sa fie motivata in cuprinsul acesteia si, mai mult decat atat, fara ca urgenta sa existe". Se considera ca argumentarea conform careia "modificarea legii concurentei era necesara pentru incheierea negocierilor cu Uniunea Europeana referitoare la Capitolul 6 <<Politica in domeniul concurentei>>" nu justifica "graba cu care a fost adoptata ordonanta de urgenta a Guvernului", avand in vedere ca, la data adoptarii acesteia, "Senatul Romaniei fusese deja investit cu un proiect de lege pentru modificarea aceleiasi legi [...] si care urma sa intre in dezbaterea celei de-a doua Camere in procedura de urgenta", iar "termenul de intrare in vigoare si de punere in practica a acquis-ului comunitar in domeniu era finalul primului trimestru al anului 2004, termen pana la care s-ar fi incheiat in mod cert procedura de modificare a legii concurentei din cadrul Parlamentului".
    In optica autorilor exceptiei, prin adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 au fost incalcate si dispozitiile art. 115 alin. (6) din Constitutie, intrucat este afectat regimul Consiliului Concurentei, "institutie fundamentala a statului in domeniul concurentei, al carei regim nu poate fi modificat de Guvern dupa bunul plac, prin adoptarea unei ordonante de urgenta". De asemenea, referitor la Consiliul Concurentei - autoritate administrativa autonoma -, autorii exceptiei considera ca "doar Parlamentul il poate desfiinta ori ii poate modifica modul de functionare, direct sau indirect". In acest context, se apreciaza ca dispozitiile art. 17 si 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 contravin "principiului garantarii mandatului de investitura a demnitarilor publici, precum si principiului constitutional de respectare a independentei si autonomiei institutionale, care rezulta din art. 61 alin. (1), art. 117 alin. (3) si art. 155 alin. (5) [din Constitutie]". Astfel, se arata ca "printr-o ordonanta de urgenta data pentru modificarea si completarea unei legi nu se poate intrerupe un mandat dat pentru o perioada determinata", iar o sustinere contrara este de natura a incalca dispozitiile constitutionale ale art. 155 alin. (5), care "prin analogie [...] se aplica si consilierilor de concurenta". Totodata, se apreciaza ca, prin procedura de numire a noilor consilieri de concurenta, precum si prin interventia Guvernului cu privire la durata mandatului fostilor consilieri de concurenta, se deschide calea amestecului Guvernului in problemele Consiliului Concurentei.
    Curtea de Apel Bucuresti - Sectia contencios administrativ considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Instanta apreciaza ca nu sunt incalcate prevederile constitutionale ale art. 115 alin. (1) si (2), intrucat acestea "se refera la ordonantele simple si nu la cele de urgenta, cum este cazul in speta de fata". In opinia sa, instanta considera ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 115 alin. (4), intrucat "emitentul actului aflat in discutie (Guvernul) a motivat urgenta in cuprinsul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 [...]: adoptarea si punerea in practica a acquis-ului comunitar in domeniul concurentei (o conditie esentiala a Comisiei Europene pentru inchiderea provizorie a negocierilor la cap. 6 <<Politica in domeniul concurentei>>) si imprejurarea ca modificarea si completarea Legii nr. 21/1996 reprezinta unul dintre obiectivele cuprinse in planul de masuri prioritare pentru perioada decembrie 2003 - decembrie 2004". Se mai arata ca nici prevederile art. 115 alin. (6) din Constitutie nu sunt incalcate, avand in vedere ca ordonanta de urgenta poate fi adoptata in domeniul legilor organice, iar prevederile criticate "nu afecteaza regimul vreunei institutii fundamentale a statului".
    Conform opiniei instantei de judecata, prevederile art. 155 alin. (5) din Constitutie "se refera la consilierii de conturi si aceste prevederi nu sunt aplicabile prin analogie, ele fiind de stricta interpretare". De asemenea, instanta apreciaza ca prevederile art. 17 si 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 nu contravin prevederilor constitutionale ale art. 61 alin. (1) si art. 117 alin. (3) "de vreme ce o ordonanta de urgenta [are] forta unei legi".
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. In argumentarea acestui punct de vedere se arata ca "ordonanta de urgenta [...] nu are la baza dispozitiile art. 115 alin. (1) si (2) din Constitutie, ci este adoptata in temeiul alin. (4) din acelasi articol, avandu-se in vedere urgenta unor situatii extraordinare, motivate". In acelasi sens se mai arata ca "in asemenea situatii functioneaza delegarea legislativa permanenta a Guvernului si nu cea stabilita prin lege speciala, limitata la obiective de reglementare anume prevazute - fara a fi si din domeniul legilor organice".
    Potrivit punctului de vedere prezentat, textul art. 155 alin. (5) din Constitutie se refera numai la consilierii de conturi si, fiind o "reglementare de stricta interpretare si aplicare, proprie legii fundamentale, [...] nu poate fi extinsa <<prin analogie>> la consilierii de concurenta dintr-o reglementare ordinara, cum este cea a art. 18 al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003". De asemenea, se considera ca prevederile art. 61 alin. (1) si ale art. 117 alin. (3) din Constitutie nu au incidenta in cauza.
    Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. Se considera ca "Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 reprezinta o materializare a prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie [si], pe cale de consecinta, [...] nu contravine nici dispozitiilor constitutionale ale art. 115 alin. (6)". In punctul de vedere prezentat, Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 115 alin. (1) si (2) din Constitutie "nu au relevanta in cauza, intrucat obiectul criticii este o ordonanta de urgenta, iar nu o ordonanta simpla, pentru a carei adoptare era necesara o lege speciala de abilitare si pentru care exista interdictia reglementarii in domenii care fac obiectul legilor organice". De asemenea, se considera ca nici dispozitiile art. 155 alin. (5) din Constitutie nu au relevanta in cauza, pentru ca "acestea se refera la consilierii de conturi, iar aplicabilitatea acestei norme constitutionale nu poate fi extinsa prin interpretare si cu privire la consilierii de concurenta".
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, il constituie dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 875 din 10 decembrie 2003, precum si cele ale Legii nr. 184/2004 de aprobare a acesteia, cu modificari si completari, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 461 din 24 mai 2004. Autorul exceptiei critica Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 in ansamblul ei, din punct de vedere al constitutionalitatii sale extrinseci, precum si dispozitiile art. 17 alin. (1) si ale art. 18 din Legea concurentei nr. 21/1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996, astfel cum au fost modificate si completate prin art. I pct. 17 si pct. 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 si prin articolul unic pct. 6 - 8 din Legea nr. 184/2004.
    Dispozitiile art. 17 alin. (1) si ale art. 18 din Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, criticate ca fiind neconstitutionale, au urmatorul cuprins:
    - Art. 17 alin. (1): "Se infiinteaza Consiliul Concurentei, autoritate administrativa autonoma in domeniul concurentei, cu personalitate juridica, care isi exercita atributiile potrivit prevederilor prezentei legi. Sediul Consiliului Concurentei este in municipiul Bucuresti.";
    - Art. 18: "(1) Plenul Consiliului Concurentei este un organ colegial si este format din 7 membri, dupa cum urmeaza: un presedinte, 2 vicepresedinti si 4 consilieri de concurenta. Numirea membrilor plenului Consiliului Concurentei se realizeaza de catre Presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului.
    (2) Durata mandatului membrilor plenului Consiliului Concurentei este de 5 ani, acestia putand fi reinvestiti cel mult inca o data. La numirea primului plen al Consiliului Concurentei dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, un vicepresedinte si 2 consilieri de concurenta vor avea un mandat de 2 ani si jumatate, stabilit prin decretul de numire in functie.
    (3) Presedintele, vicepresedintii si consilierii de concurenta trebuie sa aiba o independenta reala si sa se bucure de o inalta reputatie profesionala si probitate civica. Pentru a fi numit membru al Consiliului Concurentei se cer studii superioare, inalta competenta profesionala, o buna reputatie si vechime de minimum 10 ani in activitati din domeniile: economic, comercial, al preturilor si concurentei sau juridic.
    (4) Presedintele trebuie sa fi indeplinit o functie de conducere cu largi responsabilitati, in care a facut dovada competentei sale profesionale si manageriale.
    (5) Abrogat
    (6) Calitatea de membru al Consiliului Concurentei este incompatibila cu exercitarea oricarei alte activitati profesionale sau de consultanta, cu participarea directa sau prin persoane interpuse, la conducerea sau administrarea unor entitati publice ori private sau cu detinerea de functii ori de demnitati publice, cu exceptia activitatii didactice din invatamantul superior. Ei nu pot fi desemnati experti sau arbitri, nici de parti si nici de instanta judecatoreasca sau de catre o alta institutie.
    (7) Membrii plenului Consiliului Concurentei nu reprezinta autoritatea care i-a numit si sunt independenti in luarea deciziilor.
    (8) Membrii plenului Consiliului Concurentei si inspectorii de concurenta nu pot face parte din partide sau alte formatiuni politice.
    (9) Mandatul de membru al plenului Consiliului Concurentei inceteaza:
    a) la expirarea duratei;
    b) prin demisie;
    c) prin deces;
    d) prin imposibilitate definitiva de exercitare, constand intr-o indisponibilitate mai lunga de 60 de zile consecutive;
    e) la survenirea unei incompatibilitati dintre cele prevazute la alin. (6) si (8), conform prevederilor alin. (12);
    f) prin revocare, pentru incalcarea grava a prezentei legi si pentru condamnare penala, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, pentru savarsirea unei infractiuni.
    (10) Membrii plenului Consiliului Concurentei sunt revocabili, in cazul prevazut la alin. (9) lit. f), de catre autoritatea care i-a numit. Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti penale ei pot fi suspendati din functie de catre aceeasi autoritate.
    (11) In caz de vacanta a unui loc in plenul Consiliului Concurentei pentru una dintre situatiile prevazute la alin. (9) lit. b) - f), se va proceda, conform prevederilor alin. (1), la desemnarea si numirea unui nou membru pentru durata ramasa din mandat, in functia devenita vacanta.
    (12) Membrii Consiliului Concurentei sunt obligati sa notifice de indata Consiliului survenirea oricarei situatii de incompatibilitate sau impediment dintre cele prevazute la alin. (6) si (8), ei fiind de drept suspendati din functie din momentul survenirii acestei situatii, iar daca situatia se prelungeste peste 10 zile consecutive, mandatul inceteaza si se procedeaza conform prevederilor alin. (10) si (11)."
    Textele constitutionale invocate in sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 61 alin. (1), ale art. 115 alin. (1), (2), (4) si (6), ale art. 117 alin. (3) si ale art. 155 alin. (5), avand urmatorul cuprins:
    - Art. 61 alin. (1): "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.";
    - Art. 115 alin. (1), (2), (4) si (6): "(1) Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice.
    (2) Legea de abilitare va stabili, in mod obligatoriu, domeniul si data pana la care se pot emite ordonante. [...]
    (4) Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora. [...]
    (6) Ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica".
    - Art. 117 alin. (3): "Autoritati administrative autonome se pot infiinta prin lege organica."
    - Art. 155 alin. (5): "Judecatorii in functie ai Curtii Supreme de Justitie si consilierii de conturi numiti de Parlament isi continua activitatea pana la data expirarii mandatului pentru care au fost numiti. Pentru asigurarea innoirii Curtii de Conturi din 3 in 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi acestia vor putea fi numiti pentru inca un mandat de 3 ani sau de 6 ani."
    In esenta, autorul exceptiei de neconstitutionalitate apreciaza ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 a fost adoptata fara sa existe o lege de abilitare a Guvernului in acest sens, ceea ce contravine, in opinia sa, prevederilor constitutionale ale art. 115 alin. (1) si (2). O alta critica adusa ordonantei de urgenta consta, pe de o parte, in sustinerea ca a fost adoptata fara sa existe o situatie extraordinara, ceea ce este contrar art. 115 alin. (4) din Constitutie, iar, pe de alta parte, ca afecteaza regimul institutiilor fundamentale ale statului, nerespectandu-se astfel prevederile art. 115 alin. (6) din Constitutie. De asemenea, autorii exceptiei de neconstitutionalitate considera ca, in urma modificarilor aduse prevederilor art. 17 alin. (1) si ale art. 18 din Legea concurentei nr. 21/1996, acestea contravin "principiului garantarii mandatului de investitura a demnitarilor publici, precum si principiului constitutional de respectare a independentei si autonomiei institutionale, care rezulta din art. 61 alin. (1), art. 117 alin. (3) si art. 155 alin. (5) [din Constitutie]".
    In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate extrinseca a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003, Curtea constata ca dispozitiile art. 115 alin. (1) si (2) din Constitutie, invocate in sustinerea exceptiei, nu sunt incidente in cauza, acestea reglementand conditiile emiterii de catre Guvern a ordonantelor in baza unei legi de abilitare, iar nu conditiile adoptarii ordonantelor de urgenta.
    Analizand critica autorilor exceptiei, in conformitate cu care ordonanta de urgenta criticata a fost adoptata fara sa existe o situatie extraordinara, Curtea apreciaza ca aceasta este neintemeiata. Curtea retine ca, anterior revizuirii Constitutiei, conceptul de "situatie extraordinara" prevazut de art. 115 alin. (4) din Constitutie se regasea sub cel de "caz exceptional". In legatura cu acest aspect, Curtea Constitutionala a stabilit, prin Decizia nr. 43 din 12 februarie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 255 din 16 aprilie 2002, ca "Subordonarea, prin chiar textul constitutional, a adoptarii ordonantei de urgenta existentei unui caz exceptional ii confera acestuia semnificatia de criteriu de constitutionalitate. Asa fiind, Curtea este competenta sa verifice, de la caz la caz, in masura in care este sesizata, daca ordonanta de urgenta dedusa controlului de constitutionalitate este impusa de o situatie care intruneste trasaturile unui caz exceptional". De asemenea, Curtea a statuat in jurisprudenta sa, de exemplu, prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995 ca, in absenta unei definitii constitutionale a notiunii de "caz exceptional", acesta trebuie definit in raport cu "necesitatea si urgenta reglementarii unei situatii care, datorita circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public".
    Curtea, constatand ca aceasta jurisprudenta a sa ramane valabila si dupa revizuirea Constitutiei, in ceea ce priveste constatarea existentei "situatiei extraordinare", apreciaza ca in cauza de fata emiterea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 a fost justificata prin necesitatea stringenta a punerii in practica a acquisului comunitar in domeniul concurentei, conditie esentiala a Comisiei Europene pentru inchiderea provizorie a negocierilor la cap. 6 "Politica in domeniul concurentei", modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996 reprezentand in acelasi timp unul dintre obiectivele guvernarii cuprinse in Planul de masuri prioritare pentru perioada decembrie 2003 - decembrie 2004. In consecinta, Curtea constata ca ordonanta de urgenta criticata nu contravine dispozitiilor art. 115 alin. (4) din Constitutie, intrucat a fost adoptata cu respectarea conditiilor prevazute de acest text constitutional.
    Referitor la invocarea de catre autorii exceptiei a incalcarii dispozitiilor art. 115 alin. (6) din Constitutie, cu referire speciala la interdictia adoptarii ordonantelor de urgenta in domeniul regimului institutiilor fundamentale ale statului, Curtea retine ca institutia la care se refera ordonanta de urgenta - Consiliul Concurentei - nu se incadreaza in categoria prevazuta de textul constitutional, nefiind prevazuta de Legea fundamentala, astfel incat interdictia constitutionala invocata nu opereaza.
    Avand in vedere ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 a fost adoptata cu respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) - (6) din Constitutie, Curtea constata ca nu sunt incalcate dispozitiile art. 61 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.
    Curtea observa ca, in ceea ce priveste invocarea incalcarii dispozitiilor art. 117 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora "autoritati administrative autonome se pot infiinta prin lege organica", critica nu poate fi retinuta. Consiliul Concurentei functioneaza in baza Legii concurentei nr. 21/1996, care este lege organica, iar Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 modifica aceasta lege. In jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca ordonantele de urgenta se pot adopta si in domeniul legilor organice, intrucat restrictia prevazuta la art. 115 alin. (1) din Constitutie se refera numai la ordonantele Guvernului adoptate in baza unei legi de abilitare.
    De asemenea, Curtea retine ca nu sunt incalcate nici dispozitiile tranzitorii ale art. 155 alin. (5) din Constitutie, care se refera numai la judecatorii in functie ai Curtii Supreme de Justitie si la consilierii de conturi numiti de Parlament, acestea neputand fi extinse si la consilierii de concurenta, intrucat textul constitutional este de stricta interpretare.
    Avand in vedere aceste considerente, Curtea constata ca prevederile art. 17 alin. (1) si ale art. 18 din Legea nr. 21/1996 sunt constitutionale, fiind in concordanta cu prevederile art. 61 alin. (1), ale art. 117 alin. (3) si ale art. 155 alin. (5) din Constitutie.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, precum si ale art. 17 alin. (1) si ale art. 18 din Legea concurentei nr. 21/1996, exceptie ridicata de Bogdan-Mihail Chetreanu si Alexe Gavrila in Dosarul nr. 1.013/2004 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia contencios administrativ.
    Definitiva si general obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 10 martie 2005.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. IOAN VIDA

                              Magistrat asistent,
                              Benke Karoly



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 134/2005

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 134 din 2005
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 134/2005
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu