Decizia Nr.1337 din 11.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 258 alin. 2 din Codul penal şi art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Ioniţă în Dosarul nr. 35.470/245/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.751D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepţiei Aurel Ioniţă şi partea Jăniţă Ioniţă, prin care solicită desemnarea unui apărător în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Au anexat la cerere cupoane de pensie, adeverinţă de la primărie, certificate de atestare fiscală şi factură de utilităţi.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii formulate.Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, republicată, respinge cererea formulată de autor şi de parte, deoarece, potrivit Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 20 din 17 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 octombrie 2008, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă nu sunt aplicabile Curţii Constituţionale, nefiind compatibile cu natura procedurii în faţa acesteia.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia penală nr. 926 din 16 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 35.470/245/2009, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 258 alin. 2 din Codul penal şi art. 192 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Aurel Ioniţă în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 258 alin. 2 din Codul penal încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi la accesul liber la justiţie, deoarece soţul sănătos nu are acces la actul de justiţie pentru apărarea drepturilor patrimoniale de care celălalt soţ a fost vătămat şi care nu s-a putut impune ca parte vătămată din motive medicale.Cu privire la dispoziţiile art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine că acestea contravin prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii a cetăţenilor şi la dreptul de petiţionare, deoarece, spre deosebire de persoanele care beneficiază de ajutor public judiciar în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, în cauzele penale justiţiabilii sunt obligaţi să plătească cheltuieli judiciare, deşi nu sunt vinovaţi de săvârşirea vreunor fapte penale. Tribunalul Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului deciziei de sesizare, dispoziţiile art. 258 alin. 2 din Codul penal - Fapte săvârşite de alţi funcţionari şi art. 192 alin. 2 din Codul penal - Violarea de domiciliu. În realitate, ţinând seama de notele autorului şi de considerentele deciziei, se constată că s-a strecurat o eroare materială cu privire la art. 192 alin. 2 care priveşte Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri şi care este prevăzut de Codul de procedură penală, şi nu de Codul penal. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 258 alin. 2 din Codul penal şi art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 258 alin. 2 din Codul penal: „În cazul prevăzut la alin. 1, pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 şi 250 alin. 1-4, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. 1.“;

– Art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală: „În cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 51 referitoare la Dreptul de petiţionare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: 1. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit de împrejurarea că plângerea prealabilă nu poate fi formulată şi de soţul persoanei vătămate, chiar dacă aceasta din urmă nu se află în vreo imposibilitate legală de a-şi exercita drepturile procesuale. Or, o asemenea critică tinde la modificarea textului legal contestat în sensul înlăturării principiului disponibilităţii. Pe cale de consecinţă, prezenta excepţie este inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 2. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea constată că nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli. Într-o asemenea situaţie culpa procesuală a persoanei care a formulat în mod nejustificat cererea constituie temei pentru suportarea cheltuielilor judiciare, chiar dacă aceasta nu presupune şi existenţa relei-credinţe. Mai mult, prevederile art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie. În plus, împrejurarea că, potrivit altui act normativ, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, unele persoane pot beneficia de ajutor material nu poate constitui o cauză de discriminare cu încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii, deoarece dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură penală se aplică fără niciun fel de deosebire între toţi justiţiabilii aflaţi în ipoteza normei legale. În ceea ce priveşte critica privind înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 51, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispoziţiile art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală nu privesc activitatea de petiţionare, ci reglementează o situaţie distinctă, şi anume accesul la justiţie. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Aurel Ioniţă în Dosarul nr. 35.470/245/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală. 2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru