DECIZIE   Nr. 1335 din 9 decembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 2 alin. 4 si art. 91 3 alin. 3 teza finala din Codul de procedura penala, art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului, precum si ale art. 7 alin. (1) si (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) si (5) si art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 29 din 15 ianuarie 2009

Ioan Vida                          - preşedinte

Nicolae Cochinescu          -judecător

Aspazia Cojocaru             -judecător

Acsinte Gaspar                 -judecător

Petre Lăzăroiu                  -judecător

Ion Predescu                    -judecător

Puskas Valentin Zoltan    -judecător

Tudorel Toader                 -judecător

Augustin Zegrean             -judecător

Iuliana Nedelcu                 - procuror

Marieta Safta                    - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 alin. 4 şi art. 913 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, precum şi ale art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit, f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Mustafa Tartousi, Omar Mukhles, Omar Mahmoud şi Omar Khaled Hayssam în Dosarul nr. 8.263/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, cât priveşte art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, de instanţa de judecată, din oficiu, în dosarele nr. 2.021/2/2008 şi nr. 7.314/2/2007 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Conexarea dosarelor nr. 1.383D/2008, nr. 1.845D/2008 şi nr. 1.861 D/2008 s-a dispus în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2008, când Curtea, la solicitarea autorului excepţiei Omar Mukhles pentru lipsă de apărare, a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 9 decembrie 2008.

La apelul nominal sunt prezenţi autorii excepţiei Mustafa Tartousi, asistat de domnul avocat Ionel Haşotti din cadrul Baroului Constanţa, precum şi Omar Mukhles şi Omar Mahmoud, asistaţi de domnul avocat Cornel Cosovanu din cadrul Baroului Bucureşti. Răspunde, de asemenea, reprezentantul autorului excepţiei Omar Khaled Hayssam, domnul avocat Ion Cazacu, din cadrul Baroului Bucureşti, precum şi reprezentantul părţii Gaye Faruk. Lipsesc celelalte părţi.

Magistratul-asistent referă faptul că citaţia comunicată părţii Cristina Tineghe a fost returnată Curţii cu menţiunea „destinatar mutat, proprietarul nu permite afişarea".

Având cuvântul cu privire la acest incident procedural, părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită.

Deliberând, Curtea constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

După strigarea cauzei, se prezintă doamna interpret de limba turcă Omer Ildihan, desemnată pentru a asigura traducerea în Dosarul nr. 1.845D/2008, solicitând să-i fie consemnată prezenţa.

Având cuvântul pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, apărătorul autorului excepţiei Mustafa Tartousi arată că textele de lege criticate au fost introduse recent în legislaţia românească, iar preluarea lor s-a făcut în mod necritic şi cu neobservarea Legii fundamentale. In privinţa normelor din Legea nr. 182/2002 criticate, reiterează, pe larg, motivele de neconstituţionalitate expuse în faţa instanţei de judecată, precum şi în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei. Cu privire la art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004, subliniază că ceea ce se supune instanţei de contencios constituţional nu este o problemă de interpretare şi aplicare a legii. Susţine, în esenţă, că diateza reflexivă utilizată în redactarea acestui text creează acuzaţi, latura subiectivă a infracţiunii comisive de „înlesnire a ieşirii din ţară" fiind totalmente imprecisă, ceea ce vatămă principiul personalităţii răspunderii penale, încalcă prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii incriminării. Astfel, în mod legal, reglementarea trebuia să conţină, în orice exprimare legislativă admisibilă, sintagma „cunoştea că a sprijinit/săvârşit sau urmează să sprijine/ săvârşească un act terorist". In acest sens oferă ca exemplu din dreptul comparat o reglementare în materie din dreptul egiptean, în care se stabileşte că se incriminează fapta oricărei persoane care cu ştiinţă îl ajută pe terorist. Arată că dispoziţiile criticate instituie, practic, o obligaţie de informare pentru orice persoană, de analiză a informaţiei pe baza unui cerc nedeterminat de persoane, înainte ca vinovăţia să fie legal stabilită. Solicită admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată şi depune la dosarul cauzei un material privind legislaţia egipteană invocată.

Având cuvântul, apărătorul ales al autorilor excepţiei Omar Mukhles şi Omar Mahmoud arată că achiesează la cele învederate anterior de apărătorul celuilalt autor al excepţiei şi procedează la expunerea, pe larg, a concluziilor susţinute în faţa instanţei de judecată. Arată, în esenţă, că utilizarea de către legiuitor a diatezei reflexive în redactarea art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 echivalează cu introducerea arbitrariului în ceea ce priveşte stabilirea vinovăţiei unei persoane, textul de lege criticat fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi (11), precum şi cu cele ale art. 124 din Constituţie. Cu privire la textele din Legea nr. 182/2002 criticate, susţine că exclud autoritatea judecătorească de la garanţia accesului la informaţiile clasificate, respectiv condiţionează acest acces de existenţa unei autorizaţii scrise, a cărei acordare poate fi refuzată. Solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată. Depune concluzii scrise în sensul celor arătate.

Reprezentantul lui Omar Khaled Hayssam arată că este de acord cu pledoariile anterioare şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, pentru motivele expuse în faţa instanţei de judecată, precum şi în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei. Subliniază faptul că numărul mare al excepţiilor ridicate cu privire la normele criticate demonstrează faptul că acestea deranjează actul de justiţie. Mai arată că art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004, în redactarea actuală, conduce la o concluzie absurdă, şi anume aceea că ce se ştie de un organ al unui serviciu secret trebuie să ştie şi un cetăţean de pe stradă, precum şi faptul că Parchetul nu poate ţine secrete faţă de inculpaţi părţi din dosar.

Reprezentantul părţii Gaye Faruk arată că achiesează la cele susţinute de ceilalţi apărători în privinţa neconstituţionalităţii art. 28 din Legea nr. 182/2002 şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public, precizând mai întâi faptul că, deşi modul de redactare a excepţiei vizează în principal probleme de interpretare şi aplicare a legii, care nu sunt de competenţa Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti, importanţa problematicii aduse în discuţie impune totuşi o analiză a normelor juridice criticate, pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Arată că textele de lege criticate reprezintă o preluare a dispoziţiilor internaţionale în materie, cum ar fi, de exemplu, Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005 şi ratificată de România prin Legea nr. 411/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 24 noiembrie 2006, sau Rezoluţia 1.373/2001 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind combaterea terorismului internaţional, determinată de preocuparea şi iniţiativele existente în plan internaţional legate de lupta împotriva terorismului, la care România trebuie să se alinieze. Susţinerea potrivit căreia această preluare ar constitui o edictare prin aproximaţie care nu respectă Constituţia nu poate fi însă reţinută. Astfel, în ceea ce priveşte textele din Legea nr. 182/2002 criticate, arată că, în mod contrar susţinerilor autorilor excepţiei, acestea nu instituie nivele diferite de acces la informaţie pentru acuzare şi apărare, toţi cei implicaţi într-o astfel de situaţie fiind supuşi aceloraşi reguli procedurale în ceea ce priveşte accesul la informaţiile clasificate. Nu se creează două categorii de magistraţi în cadrul aceluiaşi sistem judiciar, întrucât ceea ce se verifică în vederea asigurării accesului la informaţii clasificate sunt aspecte care nu ţin de profesia de magistrat, condiţiile de verificare fiind aceleaşi indiferent de categoria profesională, şi anume integritatea, onestitatea, iar nu profesionalismul. Cât priveşte celelalte critici formulate în privinţa Legii nr. 182/2002, se reaminteşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu cauza Klass împotriva Germaniei, în care s-a statuat că restrângerile sau imixtiunile în viaţa privată (prin supravegherea secretă a corespondenţei şi a telecomunicaţiilor) trebuie să fie în principiu supuse controlului unui magistrat, care să se bucure de imparţialitate şi independenţă, condiţii asigurate prin procedura reglementată în prezent în România de Legea nr. 535/2004. Se relatează in extenso această procedură, pentru a arăta concordanţa sa cu jurisprudenţa invocată, precum şi cu normele constituţionale în materie. In ceea ce priveşte sintagma „despre care se cunoaşte", cuprinsă în art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004, arată că este un mod impersonal de exprimare prin care se doreşte evidenţierea notorietăţii. Organul de aplicare a legii va face o verificare a notorietăţii în funcţie de o serie de factori, cum ar fi natura împrejurărilor sau posibilitatea cunoaşterii de către persoana în cauză a notorietăţii. Ca urmare, nu se poate reţine că modul de redactare a sintagmei criticate ar aduce atingere principiilor constituţionale invocate. De altfel, criticile autorilor excepţiei pun problema modului de interpretare şi aplicare a textului în discuţie. In sfârşit, cu privire la textele din Codul de procedură penală criticate, arată că îşi menţine valabilitatea jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 1.758 din 20 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.822/1/2008, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitatea prevederilor art. 912 alin. 4 şi art. 913 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, precum şi art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Mustafa Tartousi, Omar Mukhles, Omar Mahmoud şi Omar Khaled Hayssam în Dosarul nr. 8.263/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin încheierile din 11 iunie 2008 şi din 9 aprilie 2008, pronunţate în dosarele nr. 2.021/2/2008 şi nr. 7.314/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 912 alin. 4 şi art. 913 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, art. 26 alin. (1) referitoare la ocrotirea şi respectarea vieţii intime, familiale şi private, art. 28 referitoare la secretul corespondenţei şi art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, deoarece aceste texte de lege instituie un privilegiu exclusiv pentru judecător şi procuror. Astfel, organele judiciare îşi pot fundamenta hotărârile penale pe informaţii la care au acces, într-o manieră exclusivă, şi pe care au posibilitatea, acordată de textele legale, să nu le supună dezbaterii, în contradictoriu, în şedinţă publică.

Prevederile art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 23 aiin. (11), art. 124 alin. (2), precum şi ale art. 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 alin. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece permit stabilirea vinovăţiei unei persoane pe baza datelor, informaţiilor şi reprezentărilor subiective aparţinând unei entităţi neprecizate nici măcar sub aspectul naturii. Altfel spus, utilizarea sintagmei impersonale „se cunoaşte" echivalează cu introducerea arbitrariului în ce priveşte stabilirea vinovăţiei, nu pe baza reprezentării subiective proprii, ci pe aceea a unei entităţi neprecizate, în care se pot include zvonul public, date ale serviciilor secrete, articole de presă, discursuri politice etc. De asemenea, potenţialul subiect activ al infracţiunii incriminate de textul legal criticat nu poate avea certitudinea comiterii unui act de terorism de către o altă persoană decât în momentul în care aceasta din urmă a fost condamnată definitiv pentru o asemenea faptă.

Prevederile art. 7 alin. (1) şi (4) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, art. 124 alin. (2) şi (3) referitoare la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei şi la independenţa şi supunerea judecătorilor numai legii, deoarece, din raţiuni extrinseci cauzei, condiţionează accesul judecătorului la dosar de existenţa unei autorizaţii cu caracter administrativ emise de un terţ. De asemenea, alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 182/2002 ar trebui să nu fie aplicabil ofiţerilor de poliţie judiciară, procurorilor, judecătorilor şi avocaţilor care instrumentează o cauză în care există informaţii clasificate.

Prevederile art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 22 alin. (1) şi art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 31 alin. (1),'art. 53 alin. (1) şi (2), art. 124 alin. (2) şi (3), art. 125 alin. (1), precum şi art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 14 pct. 3 lit. b) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, deoarece se înlocuieşte practic principiul procesului penal acuzatorial bazat pe contradictorialitate cu cel inchizitorial bazat pe preeminenţa drepturilor procesuale ale acuzării şi ignorarea dreptului la apărare. Principiul egalităţii în drepturi este afectat prin aceea că se instituie nivele diferite de acces la informaţie pentru acuzare şi apărare. O încălcare a dreptului la apărare o constituie şi condiţionarea accesului la informaţii clasificate de verificarea prealabilă a deţinătorilor titlului profesional de avocat, în ceea ce priveşte „onestitatea şi profesionalismul" acestora, în pofida faptului că dobândirea titlului prezumă legal existenţa acestor calităţi. Mutatis mutandis, aceleaşi raţiuni sunt valabile şi pentru magistraţi, creându-se în mod nepermis categorii diferite de magistraţi în cadrul aceluiaşi sistem judiciar şi în afara criteriilor de selecţie şi promovare. Este golit astfel de conţinut Statutul magistraţilor în ceea ce priveşte atributul fundamental al acestora, şi anume inamovibilitatea. In raport de rezultatul dat de formarea categoriilor distincte de magistraţi potrivit criteriului mai sus enunţat, vor exista şi magistraţi eligibili, şi magistraţi neeligibili în înfăptuirea justiţiei.

Cât priveşte art. 28 din Legea nr. 182/2002, se mai susţine, de către instanţa de judecată care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate din oficiu, că încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, deoarece practica anumitor instanţe de a repartiza cauzele numai acelor judecători care deţin certificate ORNISS contravine principiilor repartizării aleatorii a cauzelor şi continuităţii completului de judecată. De asemenea, dacă judecătorul desemnat într-o cauză în care nu se gestionează ab initio informaţii clasificate nu posedă certificat de acces la astfel de documente, nu are cum să verifice legalitatea şi autenticitatea unor apărări ce se pot ivi pe parcurs. Aşa fiind, este afectat dreptul la un proces echitabil.

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că dispoziţiile din Legea nr. 182/2002 criticate, în reglementarea actuală, înlătură garanţia dreptului la apărare şi caracterul echitabil al procesului, deoarece exclud autoritatea judecătorească de la garanţia accesului la informaţiile clasificate ce constituie secrete de stat prin condiţionarea accesului de existenţa unei autorizaţii scrise eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, în urma verificării efectuate cu acordul scris al acesteia, autorizaţie a cărei acordare poate fi refuzată. De asemenea, se mai arată că redactarea art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 este în coliziune cu principiul prezumţiei de nevinovăţie şi cel al legalităţii incriminării.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile din Codul de procedură penală criticate prevăd suficiente garanţii de ordin procedural privind respectarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. Prevederile Legii nr. 535/2004 nu reprezintă îngrădiri care să afecteze exercitarea dreptului privind accesul liber la justiţie, aplicându-se în mod egal tuturor celor vizaţi de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, şi nu împiedică dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, unicitatea, imparţialitatea şi procedura de judecată sunt realizate după aceleaşi legi, cu aplicarea aceluiaşi regim juridic. Dispoziţiile din Legea nr. 182/2002 criticate nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile şi libertăţile invocate, fiind în deplin acord cu prevederile constituţionale indicate, şi nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la informaţiile secrete de stat. Astfel, aceste prevederi legale stabilesc anumite reguli de urmat pentru a avea acces la informaţii clasificate secrete de stat, aplicabile inclusiv judecătorilor, eventualele dificultăţi care pot apărea în această privinţă ţinând de aplicarea legii, aspect care nu face obiectul controlului de constituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 912 alin. 4, cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea, şi art. 913 alin. 3 teza finală, cu denumirea marginală Certificarea înregistrărilor, din Codul de procedură penală, ale art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.161 din 8 decembrie 2004, precum şi ale art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Textele din Codul de procedură penală criticate au următorul conţinut:

-Art. 912 alin. 4: „Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi pot fi transmise judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.";

-  Art. 913 alin. 3 teza finală: „La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe Procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei."

Art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 are următorul cuprins: „(1) Sunt asimilate actelor de terorism următoarele fapte: [...]

c) înlesnirea intrării/ieşirii în/din ţară, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate al persoanei despre care se cunoaşte că a sprijinit/săvârşit sau urmează să sprijine/ săvârşească un act terorist."

Textele din Legea nr. 182/2002 criticate au următorul cuprins:

- Art. 7 alin. (1) şi (4): „(1) Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii. [...]

(4) Accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane:

a) Preşedintele României;

b) primul-ministru;

c) miniştri;

d) deputaţi;

e) senatori,

care, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţite să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoştinţă de responsabilităţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).";

-Art. 9 lit. b): „Protecţia informaţiilor clasificate vizează: [...]

b) protecţia prin măsuri procedurale;";

-Art. 15 lit. h): „In sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel: [...]

h) protecţie prin măsuri procedurale - ansamblul reglementărilor prin care emitenţii şi deţinătorii de informaţii clasificate stabilesc măsurile interne de lucru şi de ordine interioară destinate realizării protecţiei informaţiilor.";

-Art. 17 lit. f): „In categoria informaţiilor secrete de stat sunt cuprinse informaţiile care reprezintă sau care se referă la: [...]

f) activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea ţării şi siguranţa naţională;";

- Art. 22 alin. (1): „Autorităţile publice întocmesc liste proprii cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat în domeniile lor de activitate.";

-  Art. 24 alin. (1) şi (5): „(1) Documentele cuprinzând informaţii secrete de stat vor purta pe fiecare pagină nivelul de secretizare, precum şi menţiunea «personal», când sunt destinate unor persoane determinate. [...]

(5) Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime.";

- Art. 28: „(1) Accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.

(2)Autorizaţia se eliberează pe niveluri de secretizare, prevăzute la art. 15 lit. f), în urma verificărilor efectuate cu acordul scris al persoanei în cauză asupra acesteia. Persoanele juridice, cu excepţia celor prevăzute la art. 25 alin. (2) şi (3), notifică Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat eliberarea autorizaţiei de acces.

(3)Accesul la informaţiile clasificate NATO se face în baza eliberării de către Autoritatea Naţională de Securitate a autorizaţiilor şi certificatelor de securitate, după efectuarea verificărilor de securitate de către instituţiile abilitate.

(4)Durata de valabilitate a autorizaţiei este de până la 4 ani; în această perioadă verificările pot fi reluate oricând.

(5)Neacordarea autorizaţiei sau retragerea motivată a acesteia determină de drept interdicţia de acces la informaţii secrete de stat."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele:

I. In ceea ce priveşte constituţionalitatea art. 912 alin. 4 şi art. 913 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, criticate în raport de aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi cu argumente similare, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 709 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, ale cărei considerente sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine o reconsiderare a acesteia.

II. In ceea ce priveşte criticile art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004, se constată că sunt neîntemeiate. Astfel, din analiza gramaticală a sintagmei „despre care se cunoaşte", cuprinsă în acest text legal, rezultă că ne aflăm în prezenţa unui verb reflexiv impersonal, ce exprimă o acţiune sau o stare făcută, respectiv percepută, nu de un subiect unic, ci de o mulţime, care include, evident, un subiect subînţeles. Intenţia legiuitorului a fost aceea de a consacra, prin exprimarea criticată, o stare de notorietate, fără a înlătura posibilitatea ca subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 să fie exonerat de răspundere penală atunci când din probaţiunea administrată rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, lipsind latura subiectivă. Faptul că despre o persoană se cunoaşte că a comis sau urmează să comită anumite fapte antisociale nu presupune ab initio o prezumţie irefragabilă de cunoaştere a acestei stări de către un subiect circumstanţiat - cum ar fi, de exemplu, cel căruia i se impută fapta prevăzută de art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004, această împrejurare trebuind a fi dovedită. De altfel, în doctrină a fost unanim acceptată teza potrivit căreia în cazul notorietăţii dispensa de probă nu este absolută, ci depinde de gradul de notorietate a faptei sau împrejurării respective. Se observă însă că aspectele criticate de autori cu privire la acest text legal nu îmbracă trăsăturile unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate, ci au în vedere modul de interpretare şi aplicare a legii, care intră în competenţa instanţelor judecătoreşti.

III. Curtea constată că nu pot fi primite nici criticile art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002, formulate de autorii excepţiei, întrucât aceste dispoziţii, referitoare la persoanele ce urmează să aibă acces la informaţiile clasificate, protecţia acestor informaţii prin măsuri procedurale, nivelul de secretizare a acestora, precum şi interdicţia clasificării unor categorii de informaţii ori accesul la informaţiile secrete de stat, nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile şi libertăţile constituţionale, fiind în deplin acord cu normele din Legea fundamentală invocate. De asemenea, acestea nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la informaţiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natură procedurală prevăzute de lege.

Astfel, cât priveşte susţinerea privind scoaterea de sub incidenţa art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 a unor categorii de persoane - ofiţeri de poliţie judiciară, procurori, judecători şi avocaţi, aceasta nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Critica privind încălcarea, prin normele ce fac obiectul excepţiei, a principiului egalităţii în drepturi, prin instituirea unor nivele diferite de acces la informaţie pentru acuzare şi apărare, este neîntemeiată, deoarece pentru a avea acces la informaţii clasificate trebuie să se urmeze aceeaşi procedură prealabilă de obţinere a certificatelor/autorizaţiilor de securitate, indiferent de persoana care solicită acest lucru.

Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia se creează categorii diferite de magistraţi în cadrul aceluiaşi sistem judiciar, deoarece, pe de o parte, din raţiuni ce ţin de oportunitate, nu toţi angajaţii unei instituţii trebuie să obţină certificate de securitate, iar pe de altă parte, magistraţii acreditaţi să deţină, să aibă acces şi să lucreze cu informaţii clasificate, deşi întrunesc exigenţele de numire şi profesare a funcţiei pe care o ocupă, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, sunt evaluaţi numai din perspectiva onestităţii şi profesionalismului referitoare la utilizarea acestor informaţii. Aşa fiind, nu poate fi pus semnul egalităţii între criteriile de numire în funcţia de magistrat şi cele necesare obţinerii autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate, mai cu seamă că pentru acestea din urmă accesul este limitat de respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte, având în vedere aspectele de vulnerabilitate sau ostilitate ca urmare a unor stări preexistente (cum ar fi mediul de relaţii, locul de muncă anterior etc.) şi de loialitatea indiscutabilă ori de caracterul, obiceiurile, relaţiile, discreţia şi modul de viaţă ale persoanei în cauză. Este firesc să fie aşa, deoarece, în caz contrar, există riscul creării unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, care, spre deosebire de activitatea specifică actului de justiţie, nu poate fi acoperită prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare. Ca urmare, reglementările criticate constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de onestitate sau profesionalism al persoanei care gestionează informaţii clasificate este pusă la îndoială.

In sfârşit, nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiilor repartizării aleatorii a cauzelor şi continuităţii completului de judecată, formulată de instanţa de judecată care a invocat, din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 182/2002, deoarece principiile invocate nu sunt consacrate de Constituţie, ci de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. In acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 alin. 4 şi art. 913 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului, precum si ale art. 7 alin. (1) si (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Mustafa Tartousi, Omar Mukhles, Omar Mahmoud şi Omar Khaled Hayssam în Dosarul nr. 8.263/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, cât priveşte art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, de instanţa de judecată, din oficiu, în dosarele nr. 2.021/2/2008 şi nr. 7.314/2/2007 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta