DECIZIE Nr.
1327 din 13 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind
regimul juridic al adoptiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 859 din 10 decembrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu -
procuror
Mihaela Ionescu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al
adopţiei, excepţie ridicată de Lidia Daniela Leonte în Dosarul nr.
37.017/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru
cauze cu minori şi de familie.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
6 octombrie 2009, în prezenţa apărătorului autorului excepţiei, avocatul Simona
Mirea, cu împuternicire avocaţială la dosar, a părţii Marilena Panait şi în
prezenţa reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în
încheierea de la acea dată.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a
amânat pronunţarea la data de 13 octombrie 2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 17 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 37.017/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă
şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004
privind regimul juridic al adopţiei. Excepţia a fost ridicată de Lidia
Daniela Leonte într-o cauză civilă având ca obiect nulitatea adopţiei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale atacate contravin dispoziţiilor
art. 21 din Constituţia României, întrucât instituie o limitare nejustificată a
persoanelor care pot solicita instanţei de judecată constatarea nulităţii
adopţiei după dobândirea de către adoptat a capacităţii de folosinţă, ipoteză
în care acţiunea aparţine numai acestuia.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi
pentru cauze cu minori şi de familie opinează că
textul de lege atacat este neconstituţional, invocând prevederile art. 21 din
Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale. In acest sens, potrivit opiniei
instanţei, reglementarea criticată, în conformitate cu care în timpul
minorităţii adoptatului acţiunea în declararea adopţiei poate aparţine oricărei
persoane interesate, iar după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline
de exerciţiu acţiunea aparţine numai acestuia, echivalează cu instituirea unei
distincţii care nu are o bază justificativă rezonabilă, întemeiată pe interesul
superior al minorului.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, fiind contrare
prevederilor art. 21 din Constituţie, deoarece limitarea exercitării acţiunii
de declarare a nulităţii adopţiei după dobândirea de către adoptat a
capacităţii depline de exerciţiu este în contradicţie cu imperativele dreptului
la un proces echitabil, care presupune garantarea dreptului oricărei persoane
de a beneficia de accesul efectiv la o instanţă independentă şi imparţială,
instituită de lege.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecată a sesizat Curtea cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind
regimul juridic al adopţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 557 din 23 iunie 2004, având următorul conţinut:
„Acţiunea în declararea nulităţii adopţiei aparţine
oricărei persoane interesate. După dobândirea de către adoptat a capacităţii
depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei
stabileşte, cu valoare de regulă de bază a adopţiei, principiul interesului
superior al copilului. Legea prevede expres acest principiu în cap. I
intitulat „Dispoziţii generale", art. 2 lit. a) şi în art. 5 alin. (1)
referitor la condiţiile de fond ale adopţiei.
Luând în considerare principiul menţionat, legea
defineşte nulitatea adopţiei ca o sancţiune juridică subordonată ocrotirii
interesului superior al copilului.
Astfel, stabilind în primul alineat al art. 56 că
adopţia este nulă, dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii
interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiţii de fond
sau de formă prevăzute de lege, legea instituie în cel de al doilea alineat al
aceluiaşi articol norma după care instanţa va putea respinge cererea de
declarare a nulităţii adopţiei, dacă va constata că menţinerea adopţiei este în
interesul celui adoptat.
In analiza textului, Curtea Constituţională reţine că
legiuitorul a instituit o nulitate sub condiţie - aceea ca menţinerea
adopţiei să fie în interesul superior al copilului -şi că
această sancţiune juridică nu poate fi caracterizată ca o nulitate absolută.
Reglementarea în acest mod a nulităţii adopţiei nu contravine normelor şi
principiilor Constituţiei, ci, dimpotrivă, având în vedere scopul adopţiei,
prevăzut în art. 2 lit. b) din lege, şi anume creşterea şi educarea
copilului într-un mediu familial, este pe deplin concordantă cu art. 49
alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care „Copiii şi tinerii
se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea
drepturilor lor".
Reglementarea, prin dispoziţiile cuprinse în textul de
lege atacat, a exercitării acţiunii în declararea nulităţii adopţiei reprezintă
o consecinţă firească a modului în care legiuitorul a conceput şi a definit
nulitatea adopţiei, ca o sancţiune juridică subordonată ocrotirii
interesului superior al copilului. In condiţiile în care adoptatul
dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu nu mai este necesar ca interesul
superior al acestuia să fie apărat pe calea intentării de către orice persoană
interesată a unei cereri de declarare a nulităţii adopţiei şi nici pe calea
aprecierii de către instanţa de judecată a interesului lui de a se menţine
adopţia. A admite că, şi după ce adoptatul a devenit major, exercitarea
acţiunii de declarare a adopţiei ar putea fi exercitată de altă persoană,
echivalează cu nerecunoaşterea aptitudinii celui în cauză de a-şi identifica
propriul interes şi, deci, negarea capacităţii lui de exerciţiu.
Curtea Constituţională nu poate primi susţinerea că
reglementarea atacată este de natură să restrângă accesul la justiţie al
persoanelor interesate, altele decât adoptatul cu deplină capacitate de
exerciţiu, întrucât accesul la justiţie implică un interes legitim, iar în cazul
analizat, interesul legitim de declarare a nulităţii adopţiei sau de menţinerea
a acesteia aparţine în exclusivitate adoptatului. In speţa în care a fost
ridicată excepţia, interesul părţii care a introdus acţiunea de anulare a
adopţiei este acela de a beneficia de un testament şi de a-l înlătura pe
adoptat de la moştenirea legală. Având în vedere că adopţia se întemeiază pe
interesul superior al copilului adoptat - interes care se menţine şi în cazul
în care adoptatul a devenit major sau, major fiind, a fost adoptat în
condiţiile legii - Curtea Constituţională reţine că scopul urmărit de acţiunea
în anulare a adopţiei este contrar raţiunii instituţiei şi nu poate fi
caracterizat ca un interes legitim.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de
voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al
adopţiei, excepţie ridicată de Lidia Daniela Leonte în Dosarul nr.
37.017/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru
cauze cu minori şi de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
OPINIE SEPARATĂ
Alături de instanţa de judecată şi Avocatul Poporului,
considerăm că excepţia trebuia admisă, prevederile art. 57 teza finală din
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei încălcând dispoziţiile
art. 21 din Constituţie şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, orice
persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor
şi a intereselor sale legitime, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol,
nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Legiuitorul are totuşi
dreptul să impună anumite condiţii de natura şi exigenţele administrării
justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei
dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.
Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că „Orice persoană are dreptul la
judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei
sale [...]".
In speţă, potrivit art. 54 din Legea nr. 273/2004,
adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a „declarării nulităţii
acesteia". Dacă desfacerea adopţiei se face în condiţiile prevăzute de
lege [art. 7 alin. (3)] pentru anumite cauze ce au intervenit pe parcursul
existenţei acesteia, acţiunea în constatarea nulităţii se introduce pentru
nerespectarea în momentul încheierii adopţiei, a condiţiilor de fond şi de
formă cerute de lege ad validitatem.
Art. 57 teza întâi din Legea nr. 273/2004 prevede că
acţiunea „în declararea nulităţii adopţiei" (s.n. - nulitate absolută)
aparţine oricărei persoane interesate. Teza a doua a aceluiaşi articol
stabileşte că după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de
exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia. Se poate observa că, anterior
dobândirii capacităţii depline de exerciţiu, în timpul minorităţii adoptatului,
acţiunea în constatarea nulităţii adopţiei aparţine oricărei persoane
interesate, ulterior acestui moment, însă, titular al acţiunii este numai persoana
adoptată.
Analizând ambele teze ale art. 57 din Legea nr.
273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, nu se poate susţine că
restrângerea sferei persoanelor care pot exercita acţiunea în nulitatea
adopţiei, după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu,
este justificată de interesul adoptatului minor devenit major, care să
prevaleze asupra interesului general ce se ocroteşte prin acţiunea în nulitate
absolută.
De altfel, aşa cum am arătat, sancţiunea nulităţii
intervine pentru nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă cerute de lege
la încheierea unui act juridic, în speţă a adopţiei - consimţământul valabil
exprimat, capacitatea deplină de exerciţiu a adoptatorului şi a celorlalte
persoane prevăzute de lege, cauza licită şi morală (scopul), şi anume interesul
superior al copilului. In acest sens, prevederile art. 56 alin. (1) din lege
stabilesc că adopţia este nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al
ocrotirii interesului superior al copilului.
In alin. (2) al art. 56 din lege se arată însă că
instanţa va putea respinge cererea „de declarare a nulităţii adopţiei" de
către orice persoană interesată dacă va constata că menţinerea adopţiei este în
interesul copilului adoptat.
Aceasta nu înseamnă, după părerea noastră, o asanare a
nulităţii absolute, ci verificarea de către instanţa de judecată a condiţiei
de fond prioritare la încheierea adopţiei, şi anume interesul superior al
copilului, pentru că adopţia este încuviinţată prin hotărâre judecătorească,
fiind astfel un act juridic civil de natură specială.
In aceste condiţii, eliminarea, după dobândirea de
către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, a posibilităţii oricărei
persoane interesate de a formula acţiune în constatarea nulităţii adopţiei
determină încălcarea caracterului efectiv al accesului la justiţie, în această
materie.
De altfel, în reglementarea anterioară, art. 22 alin.
(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/1997, nu se făcea această
distincţie, prevăzând doar că „adopţia este supusă, potrivit legii, nulităţii
[...]", astfel încât se aplica regula de drept comun a nulităţii absolute.
In acest sens sunt şi reglementările noului Cod civil
(art. 479 şi 480) care fac o distincţie netă între anularea adopţiei (nulitate
relativă), ce poate fi cerută de oricare persoană chemată să consimtă la
încheierea ei şi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra
identităţii adoptatului, doi sau violenţă, şi nulitatea absolută, când
acţiunea poate fi formulată de orice persoană interesată, nefăcându-se
deosebire, sub acest aspect, între adoptatul minor şi adoptatul care a dobândit
capacitate deplină de exerciţiu.
JUDECĂTOR,
prof. univ. dr. ASPAZIA COJOCARU