DECIZIE Nr.
1318 din 2 decembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind
prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri si ale art.
86 1 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 118 din 26 februarie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Maria Bratu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind
prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi ale art.
861 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Cristescu în Dosarul nr.
5.724/1/2008 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând
jurisprudenţa Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2.432 din 9 iulie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 5.724/1/2008, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri şi ale art. 861 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Constantin Cristescu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de
lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16, 20, 21, 24, 26 şi 53 din
Constituţia României şi ale art. 4, 6, 8, 13 şi 18 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu au fost
instituite garanţii de moralitate a colaboratorilor poliţiei şi a martorilor
cărora li s-a atribuit o altă identitate, ceea ce poate avea ca efect
denaturarea adevărului şi imposibilitatea inculpaţilor de a se apăra în mod
adecvat.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală consideră excepţia neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând Decizia nr. 2.432 din 9 iulie 2008, punctul
de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la
dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 22
din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu
modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 861, cu denumirea marginală „Protecţia
datelor de identificare a martorului", din Codul de procedură penală.
Textele criticate au următorul conţinut:
- Art. 22 din Legea nr. 143/2000: „(1) Poliţiştii din formaţiunile de specialitate, care acţionează
ca investigatori acoperiţi, precum şi colaboratorii acestora pot procura
droguri, substanţe chimice, esenţiale şi precursori, cu autorizarea prealabilă
a procurorului, în vederea descoperirii activităţilor infracţionale şi a
identificării persoanelor implicate în astfel de activităţi.
(2) Actele încheiate de poliţiştii şi colaboratorii
acestora, prevăzuţi la alin. (1), pot constitui mijloace de probă.";
- Art. 861 din Codul
de procedură penală: „Dacă există probe sau indicii temeinice că prin
declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de
domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau
libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa să nu declare
aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în
faţa organului judiciar.
Această măsură poate fi dispusă de către procuror în
cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii de instanţă, la cererea
motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei alte persoane
îndreptăţite.
Datele despre identitatea reală a martorului se
consemnează într-un proces-verbal, care va fi păstrat, la sediul parchetului
care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmăririi penale ori, după caz,
la sediul instanţei, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de
maximă siguranţă. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea,
precum şi de cei care au dispus măsura.
Documentele privind
identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz,
completului de judecată, în condiţii de strictă confidenţialitate.
In toate cazurile, documentele privind identitatea
reală a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul,
prin ordonanţă sau, după caz, instanţa, prin încheiere, a constatat că a
dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecţie a
martorului.
Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o
altă identitate, redate în procesul-verbal al procurorului potrivit art. 862 alin. 5, precum şi
declaraţia martorului, consemnată în cursul judecăţii şi semnată de procurorul
care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de
judecată, potrivit art. 862 alin. 6 teza I, pot servi la
aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Pot fi audiaţi ca martori cărora li s-a atribuit o
altă identitate şi investigatorii sub acoperire.
Dispoziţiile prevăzute în alin. 1-6 se aplică şi experţilor."
In susţinerea neconstituţionalităţii textelor de lege
criticate sunt invocate următoarele dispoziţii constituţionale: art. 16 privind
egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la prioritatea reglementărilor
internaţionale privind drepturile omului în cazul în care există neconcordanţe
între acestea şi reglementările interne, art. 21 privind accesul liber la
justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 referitor la viaţa
intimă, familială şi privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi.
De asemenea, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi
dispoziţiile art. 6, 8, 13 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului
instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi dispoziţii
constituţionale ca şi cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr.
193 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 24 mai 2004, Decizia nr. 11
din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 5 februarie 2007, şi Decizia
nr. 1.068 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 769 din 17 noiembrie 2008, Curtea a
respins excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 861 din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (2) din Legea
nr. 143/2000, reţinând în esenţă că prevederile de lege supuse criticii de
neconstituţionalitate reprezintă o concretizare a dispoziţiilor
constituţionale, deoarece necesitatea asigurării protecţiei datelor de
identificare a martorului determină restrângerea prin lege a dreptului la apărare
al persoanei supuse acuzării. Această măsură este impusă de necesitatea
asigurării, pentru martor, precum şi pentru ceilalţi cetăţeni care ar fi expuşi
prin declararea identităţii reale a martorului, a dreptului la viaţă, la
integritate fizică şi libertate individuală, valori supreme şi garantate în
statul român de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din
Constituţie. Restrângerea dreptului la apărare este proporţională cu situaţia
care a determinat-o, realizându-se numai dacă sunt probe sau indicii temeinice
că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de
domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitate drepturile şi libertăţile
menţionate, şi nu încalcă acest drept, contrar celor susţinute de autorii excepţiei.
Totodată, Curtea a mai reţinut că această problemă a fost examinată şi de
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudenţa sa, a statuat că
se admit excepţii de la principiul potrivit căruia elementele de probă trebuie
produse în faţa acuzatului în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri în
contradictoriu. Aceasta însă, sub rezerva respectării drepturilor apărării,
care impun, ca regulă generală, să se asigure acuzatului, la unul sau la altul
dintre stadiile procedurii, o ocazie adecvată şi suficientă de a contesta o
mărturie în acuzare şi de a interoga autorul mărturiei, şi cu respectarea
condiţiei ca, în ipoteza în care de-a lungul întregii proceduri acuzatului nu i
s-a acordat posibilitatea de a chestiona martorul şi de a combate mărturia
acestuia, hotărârea de condamnare să nu se întemeieze în totalitate sau în mod
determinant pe această mărturie (Cauza Kostovski
contra Olandei, 1989).
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 22 alin. (2) din
Legea nr. 143/2000, Curtea a constatat că autorul excepţiei de
neconstituţionalitate nu arată în ce mod aceste prevederi încalcă dispoziţiile
constituţionale, principala sa critică referindu-se la lipsa posibilităţii
inculpaţilor de a cunoaşte identitatea martorilor sub acoperire.
Aceste considerente, cât şi soluţia deciziilor
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au
intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei
jurisprudenţe.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri şi ale art. 861 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Constantin Cristescu în Dosarul nr. 5.724/1/2008 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 decembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu